Poezie si filozofie într-un catren folcloric selectat de L. Blaga: Doamne, Doamne... 1

Abstract

This study focuses on the variants and translations (in German and Spanish) of the first text included by Lucian Blaga in his Antologie de poezie populara (Antology of folk poetry, 1966). Here, God is depicted as having fallen asleep, his head resting on the roof of a monastery; he seems to be utterly unconcerned about the needs of men. From 1930 on, Blaga referres to this text in several of his publications. In Spatiul Mioritic (The Mioritic Space), he views it as proof that man does not doubt God's presence in the world. In Luntrea lui Caron (Caron's Boat), on the other hand, he associates this text with a legend according to which, at the beginning of the world, God placed the heavens in very close proximity to the earth. In his "vilenes and sinfulness", man threw stones at the heavens or soiled them with dirt. Consequently, God lifted the heavens very high above the earth. In the same piece, Blaga opines that these texts may be rooted in the "secular disapointments" of the Romanian people and that they stand in contradiction to Christian doctrine. Furthermore, Blaga asserts that, were it not for the century-long struggle of the Romanian people for political rights, these two texts could have provided, in the century of lights, a basis for the development of a philosophical system similar to the philosophy that emerged in France during the same period. However, a strong rebuttal of Blaga's assertions comes from none other than Benedict XVI. In his farewell address (2013), alluding to a well-known passage from the Gospel according to Matthew (8:24-27), the Holy Father states that, during his Pontificate, he "felt like St. Peter and the Apostles in the boat on the Sea of Galilee. The Lord has given us many days of sunshine and light breezes, days when fishing was plentiful, but also times when the water was rough and the winds against us, just as throughout the whole history of the Church, when the Lord seemed to be sleeping". Since Benedict XVI himself employs imagery identical to that found in Romanian folklore, it follows that Blaga's assertions regarding the alleged lack of conformity between the text under consideration and Christian theology must be revised.

Headnote

Key-words: quatrain, philosophy, sleep, heavens, Caron's Boat, disapointment, century of the lights

Antologia de poezie populara2 se deschide cu urmatorul catren tulburator: "Doamne, Doamne, mult zic Doamne./ Dumnezeu pare ca doarme/ Cu capul pe-o manastire/ Si de nimeni n-are stire".

El a fost preluat din brosura lui Ion Pillat, Cântece din popor (Bucuresti 1928), unde poarta titlul: Doamne, Doamne, cu mentiunea: Din Ardeal3.

Cunoastem azi importanta de care se bucura acest text în ochii poetului, printre altele, pentru ca Ion Muslea, care i-a stat alaturi în perioada alcatuirii antologiei, sugerându-i mare parte a izvoarelor din care avea sa selecteze , ne-a lasat câteva note deosebit de valoroase. Acestea se refera nu numai la conceptia si la metoda de lucru adoptata de Blaga, ci si la textul de mai sus (cf. Talos 2013: 70-81). Muslea reproduce si o convorbire avuta cu poetul în legatura cu acest catren. Poetul s-a referit la un text al indienilor din America de Nord, intitulat Cântecul stelelor, pe care îl selectase pentru frumoasa lui antologie de lirica universala, spunând:

- Noi n- avem asa ceva, a zis Blaga.

Muslea a reactionat:

- Ba da, doua-trei texte: Miorita de exemplu.

Blaga a raspuns:

- Miorita ? Nu!... Altele, de pilda: "Doamne, Doamne,/ Mult zic Doamne./ Dumnezeu pare ca doarme,/ Cu capul pe-o mânastire/ Si de lume n-are stire". Ce abisuri! - a încheiat poetul.

Poate surprinde faptul ca, în convorbirea cu Muslea, Blaga aprecia acest text mai presus de Miorita, adica de balada care i-a servit la construirea sistemului filozofic. E unul din motivele pentru care suntem datori sa acordam acestui catren o atentie speciala.

1. Berna: Doamne, Doamne versus Stundenbuch, de Rainer Maria Rilke

Printre cele dintâi activitati culturale desfasurate în calitate de atasat de presa al Legatiei României în capitala Elvetiei, Blaga a alcatuit o Antologie de poezii populare românesti (1930), pe care a tradus-o în germana împreuna cu Hermann Hauswirth. Texte ale ei, între care si catrenul de mai sus, au fost recitate de acesta din urma la evenimente culturale organizate în marile orase elvetiene Berna, Basel si Zürich. Se pare ca cel mai frumos succes l-a avut la Societatea Etnografica a Elvetiei, care a consacrat întâlnirea ei anuala din 1930, de la Berna, poeziei populare românesti. Au participat, în afara de membrii societatii, universitari precum Karl Jaberg, scriitori ca Hugo Marti, jurnalisti etc.

Despre succesul avut de acest text aflam mai întâi din articolul Miorita în Elvetia (în "Drumul nou", 1, 1931, nr. 13, p. 1-2, apud Blaga 1973: 160), semnat de Lucian Blaga. Dupa cum scrie Blaga, Doamne, Doamne a suscitat interventia scriitorului elvetian Hugo Marti, care a sustinut ca "Rilke, marele poet german, are undeva în Stundenbuch (sau în alta parte) o imagine asemanatoare. Or se stie, spune dl. Marti, ca Rilke a trait în timpul când a scris Stundenbuch într-un sat rusesc. Nu cumva a auzit prin acele locuri o poezie asemanatoare celei românesti?".

Sugestia lui Marti ridica doua probleme: 1. daca în poezia lui Rilke apare motivul somnului lui Dumnezeu si 2. daca acest motiv figureaza în poezia populara rusa. Mi s-a parut destul de curios faptul ca Blaga, care aprecia asa de mult poezia lui Rainer Maria Rilke, n-a încercat sa verifice cele sugerate de Hugo Marti. Si n-am înteles nici de ce acesta din urma n -a cautat el însusi în opera poetului german corespondenta versurilor românesti despre care era vorba. Dar poate ca amândurora li s-a parut o chestiune prea neînsemnata pentru a întreprinde o asemenea cercetare. Se putea imagina, de asemenea, ca sugestia lui Marti s-a datorat unei impresii de moment, dat fiind ca multi vad în volumul de versuri al lui Rilke expresia unui Dumnezeu panteistic.

Am considerat util sa preiau sugestia lui Marti, cautând imaginea în volumul de versuri Stundenbuch (Rilke 1918)4. Am constatat mai întâi ca, într-adevar, Dumnezeu e prezent în aproape fiecare poezie rilkeana, dar n-am gasit decât frânturi ale imaginii pe care o cautam; de pilda: în poeziile lui Rilke e vorba deseori despre biserici si manastiri (p. 28, 33, 54, 67, 70), se vorbeste despre Schweigsamkeit (p. 33, 39, 42, 53), tacerea, si despre Einsamkeit (p. 80), singuratatea lui Dumnezeu. În mai multe locuri, Rilke adreseaza întrebari grave lui Dumnezeu: "nu auzi cum ma izbesc de tine cu toate gândurile mele?" ("Hörst du mich nicht mit allen meinen Sinnen an dir branden?", p. 16) sau: "auzi pasii de orbi ai celor care se trezesc noaptea si te cauta, calcând întunericul?" ("Hörst du sie mit dem Schritt von Blinden/ das Dunkel treten?", p. 55) sau: "cine, oare, traieste viata, o traiesti tu, Doamne?" ("Wer lebt es denn? Lebst du es Gott, - das Leben?", p. 62). Poetul german cere lui Dumnezeu ca, dupa creatie, sa-si odihneasca mâna pe coasta cerului si sa rabde fara cuvinte (mut) ceea ce îi facem noi oamenii: "Laß deine Hand am Hang der Himmel ruhn/ und dulde stumm, was wir dir dunkel tun" (p. 20). Dar mesajul poetului ajunge la Dumnezeu doar prin intermediul vântului: "du hörst mich wieder durch den Wind" (p. 52).

În sfârsit, imaginea pe care putem presupune ca o avea Marti în memorie este urmatoarea: Dumnezeu e în fiecare casa, mai precis, el doarme pe fiecare vatra ("auf allen Öfen schläfst du breit"), iar mai departe, în aceeasi poezie: "tu esti taranul cu barba, din vesnicie în vesnicie" ("Du bist der Bauer mit dem Barte/ von Ewigkeit zu Ewigkeit", p. 27). Fara a fi identice, imaginea din opera lui Rilke (Dumnezeu doarme pe fiecare vatra) si cea din folclorul românesc (Dumnezeu doarme cu capul pe manastire) sunt oricum foarte asemanare.

Prin urmare, sugestia lui Hugo Marti nu era lipsita de interes. Ea pornea probabil de la ideea generala ca, în poezia lui Rilke omul se adreseaza lui Dumnezeu, fara a primi raspuns, ca în catrenul popular românesc. Sintetizând, putem spune ca lectura volumului lui Rilke mijloceste descoperirea mai multor elemente comune textului folcloric si textelor poetului german. Asa sunt: întrebarea daca Dumnezeu îl aude pe poet si daca aude pasii de orbi ai celor care îl cauta în întuneric; apoi: tacerea, singuratatea si chiar somnul lui Dumnezeu, ca si frecventa termenilor biserici si manastiri.

Adaug aici faptul ca, în folclorul românesc, motivul somnului lui Dumnezeu apare si în legendele despre "Facerea Lumii": Dumnezeu l-a trimis pe diavol sa aduca "samânta de pamânt" din fundul marii primordiale, acesta esueaza de doua ori si aduce, a treia oara, doar câteva farâme de pamânt, sub gheare. Din aceasta "samânta" creeaza Dumnezeu pamântul, la dimensiunile unui pat, pe care se culca si adoarme. Crezând ca a sosit momentul sa scape de prezenta lui Dumnezeu pe pamânt, diavolul îl rostogoleste spre rasarit, apoi spre apus, spre nord si spre sud, în speranta ca acesta va cadea de pe pamânt în mare, dar pamântul se întinde în toate cele patru directii. Fara sa stie, diavolul l-a rostogolit pe Dumnezeu în forma de cruce, fapt care a constituit "sfintirea" creatiei lui Dumnezeu5. Referindu-se la acest motiv, M. Eliade vorbeste despre "oboseala lui Dumnezeu" în urma creatiei si compara motivul cu cel denumit, în religiile primitive, deus otiosus (Eliade 1980: 98).

Ma întorc la cea de a doua întrebare sugerata de Marti, adica daca imaginea din textul românesc (Dumnezeu dormind cu capul pe-o manastire) e cunoscuta în folclorul rus; un raspuns cert ar putea oferi numai un specialist în lirica populara rusa. Personal pot spune doar ca ea nu se gaseste în materialele de folclor comparat pe care am reusit sa le consult.

Sugestia lui Marti mi se pare însa extraordinara dintr-un alt punct de vedere, si anume: indirect, scriitorul elvetian asociaza valoric o piesa de folclor românesc cu poezia marelui Rainer Maria Rilke. Într-adevar, dupa lectura volumului acestuia mi se pare ca poetul popular român n-a fost mai prejos, în ceea ce priveste viziunea asupra raporturilor omului cu Dumnezeu, decât autorul german. Mai mult, textul nostru si-ar fi putut gasi locul potrivit printre creatiile acestuia sau, altfel spus, daca l-am fi gasit în Stundenbuch, textul nostru n-ar fi facut nota discordanta fata de poeziile lui Rilke.

Cele de mai sus ridica însa o noua întrebare: cum poate fi explicata prezenta, într-o forma asemanatoare, a imaginii în discutie la Rilke si în folclorul românesc? Explicatia nu se afla desigur în fenomenul de aculturatie, cum parea sa sugereze Marti, adica imaginea somnului lui Dumnezeu pe vatra nu provine la Rilke din textul românesc (foarte probabil nici din vreunul rusesc); pe de alta parte, nici creatorul popular român n-a fost influentat de opera poetului german. S-ar putea însa presupune ca atât în cazul creatorului popular român, cât si într-al lui Rilke avem de a face cu un bun cultural universal, care descinde probabil dintr-un verset al Cântarii cântarilor (5.2) sau din prelucrari ale lui, verset care suna astfel: "Eu dorm, dar inima mea vegheaza".

Acest verset explica si sensul profund al magnificului text românesc: Dumnezeu e prezent printre oameni, inima lui vegheaza, dar, dat fiind ca tace, pare ca doarme. Subliniez ca în textul folcloric somnul lui Dumnezeu e doar aparent, adica aceasta e perceptia omului, în momente de deznadejde. Cu o expresie ardeleneasca, Dumnezeu gândesti ca doarme, imagine sugerata de ideea ca Dumnezeu nu intervine în desfasurarea lucrurilor, asa cum ar dori omul.

Legatura catrenului nostru cu Sfânta Scriptura e în afara oricarei îndoieli. În Vechiul si Noul Testament gasim vocabula Doamne de 481 de ori. Chiar si formula de început, "Doamne, Doamne", apare de multe ori în Vechiul (Cartea Esterei 4.17; Psalmi 129.3; 139.7; 140.8) si în Noul Testament. Preiau câteva exemple din Noul Testament:

Si pentru ce ma chemati, Doamne, Doamne, si nu faceti ce va spun (Luca 6.46);

Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne va intra în împaratia cerurilor, ci cel care va face voia Tatalui Meu, care este în ceruri (Matei 7.21);

Multi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tau am poruncit si nu în numele Tau am scos demoni... (Matei 7.22);

...au sosit si celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne noua (Matei 25.11).

2. S-a regasit Blaga în acest catren?

Cum am vazut, catrenul de fata s-a aflat în atentia lui Blaga începând de prin anul 1930. În perioada elaborarii antologiei de lirica populara (1950-1960), textul avea probabil o conotatie personala mai accentuata, caci instaurarea regimului comunist în România l-a lipsit pe poet de tot ceea ce dobândise prin munca asidua: titlul de academician si cel de profesor universitar, el fiind nevoit sa ocupe un post de documentarist la Sectia de istorie literara si folclor a Institutului de lingvistica al Filialei Cluj a Academiei. Pentru acea perioada, textul pare strigatul de disperare al poetului, adresat lui Dumnezeu, care întârzia sa readuca lucrurile pe fagasul asteptat, remediindu-i situatia. Dar Blaga nu se gândea numai la situatia lui. În amintita convorbire cu Ion Muslea, ultimul vers al cântecului popular rostit de Blaga suna, ca într-o alta posibila varianta orala, astfel:

"Si de lume n-are stire",

dovada ca Blaga suferea pentru faptul ca Dumnezeu nu intervine în destinul poporului român, lasând impresia "ca doarme".

Imaginea din catrenul nostru exprima o situatie asemanatoare celei din celebra pânza expresionista "Der Schrei" a norvegianului Edvard Munch, în care omul îsi striga disperarea într-un univers aproape gol, un univers în care omul e înconjurat doar de singuratate si indiferenta. Cred ca asa se vedea si Blaga în acel timp.

Pe de alta parte, felul în care interpreta Blaga imaginea insolita despre "somnul lui Dumnezeu" ridica si problema atitudinii filozofului fata de religia crestina, ceea ce i-a adus critici din partea lui D. Staniloaie (1942). Ovidiu Drimba, fostul asistent al profesorului Blaga, arata ca textul de mai sus a constituit, în mod repetat, obiect de comentarii si în cursurile acestuia. Drimba spune:

[...] pe Blaga nu-l interesa ca nu era considerat gânditor crestin si ortodox! Dimpotriva: se declara el însusi un eterodox - aratând totodata ca si gândirea populara, filosofia poporului nostru, include filoane clare de eterodoxie. Îmi amintesc perfect - continua Drimba - ca, în acest sens, cita o scurta poezie populara pe care o socotea o neîntrecuta culme de gândire filosofica si de frumusete poetica. [Drimba reproduce textul de mai sus si continua:] O adevarata bijuterie - dar eterodoxa! - a geniului nostru popular, inclusa de Blaga în incomparabila sa antologie de poezie populara (Drimba 1995: 283).

3. Locul catrenului în sistemul gândirii filozofice a lui Blaga

Blaga ne-a lasat doua interpretari destul de diferite ale celor patru versuri: în lucrarea filozofica Spatiul mioritic si în romanul Luntrea lui Caron.

În Spatiul mioritic îl interpreteaza astfel:

Omul nu e singur în fata lui Dumnezeu, care se distanteaza pâna la dezinteresare fata de lume (câteodata turnurile gotice par niste brate umane care se întind si nu-l mai ajung), omul e în fata unui Dumnezeu plin de initiative ocrotitoare, lumea e vas primitor, receptacol. Chiar si atunci când omul ortodox, încercat în spatii de izbeliste de loviturile sortii, pare a se îndoi de grija divina, el nu se îndoieste totusi de prezenta lui Dumnezeu în lume. Absenteismul divin e atribuit mai curând altor împrejurari decât unei distantari fata de lume (Blaga 1969: 172-173)6.

În capitolul al XIX-lea al romanului Luntrea lui Caron (Blaga 1998: 533- 535), Blaga insereaza 11 "basme metafizice" - asa numeste el eseurile filozofice -, despre care scrie ca ar fi notitele luate de Ana în cursul discutiilor avute cu Leonte, geamanul lui Axente Creanga alias Blaga. Prin urmare, acesta "redacteaza" metafizicile lui Leonte, selectând "din istoria metafizicilor pe care le-ar fi putut gândi poporul românesc numai pe acelea ce i se pareau accesibile unei vii imaginatii". "Nascocirile metafizice" ale lui Leonte "sunt închipuite pe portativele unei istorii care n-a avut loc, dar care ar fi putut sa aiba loc" (ibidem: 514). "Si fiestecare raspunde în felul sau dorului omenesc de a ancora în absolut" ( ibidem: 515). Între aceste "nascociri metafizice" e inclus si textul intitulat Luminism moral (ibidem: 533-535), un text care se ocupa de unele "eresuri atât de ciudate si putin conforme cu învatatura oficiala bisericeasca", precum catrenul aflat aici în discutie, în care "se atribuie divinitatii starea de somn si dezinteresul fata de lume. Ce stranii implicatii poate avea o poezioara populara de patru versuri!" - scrie Blaga. Autorul considera ca acest text nu e singurul în literatura noastra populara, care "ia în raspar teologia oficiala în multe feluri si la fiece pas". Asa e legenda dupa care "la început" cerul ar fi fost

foarte apropiat de pamânt, atât de aproape, ca l-ai fi putut atinge cu mâna daca te-ai fi urcat pe-un gard. S-a întâmplat însa ca omul, în rautatea si în pacatosenia sa, ar fi lovit cerul cu pietre sau ca l-ar fi mânjit cu murdarii de nespus. Dumnezeu ar fi ridicat atunci cerul, departându-se si el de lumea aceasta pamânteana. Dumnezeu, conceput teologic ca omniprezent, si mai ales pretutindeni de fata cu gratia sa infinita, este închipuit de popor mai omeneste. Dumnezeu ar fi fost cândva foarte aproape de lumea noastra, dar el s-a departat mai pe urma, pedepsind cu dezinteresul sau creatura care n-a înteles sa respecte cerul dupa cum se cadea (ibidem: 533)7.

Retragerea si îndepartarea lui Dumnezeu de propria lui creatie e un motiv folcloric de care s-a ocupat si M. Eliade, care arata ca "Dumnezeu se retrage în cer pentru ca oamenii au ales raul si pacatul". Dumnezeu se desolidarizeaza "de rau si de umanitatea pacatoasa", idee care nu este a "iudeo-crestinismului" (Eliade 1980: 98). În alta parte scrie Eliade ca "în folclorul religios românesc crestinismul nu este cel al bisericii" si apreciaza ca în Europa de sud-est gasim "o noua creatie religioasa", pe care el o denumeste "crestinism cosmic" (ibidem: 246).

Ce a determinat aparitia unei asemenea idei? Blaga scrie:

Numai o experienta de viata plina de dezamagiri, numai grave amaraciuni de natura morala pot sa duca la convingerea ca omul este «parasit» de Dumnezeu si "lasat prada" vicisitudinilor sortii. Numai dezamagiri seculare pot sa nascoceasca imagini atât de neconformiste despre divinitate (Blaga 1998: 533).

Blaga nu se multumeste sa constate existenta acestor motive în literatura noastra populara si nici sa determine originea lor. El îsi exprima regretul ca cel e doua motive legendare - somnul divin si înaltarea cerului -, care ar indica dezinteresul lui Dumnezeu fata de lumea creata de el însusi, n-au fost exploatate din punct de vedere filozofic. "Un atare climat de gândire - la nivel folcloric - ar fi putut sa prilejuiasca la un moment dat al istoriei noastre aparitia unei conceptii sau chiar a unei scoli filozofice de-o orientare la fel de neconformista cât priveste ideile despre divinitate", ca Epoca Luminilor (sec. al XVIII-lea).

Filozofia acestui secol - scrie Blaga în continuare - se întemeia în primul rând pe lumina naturala a mintii omenesti si manifesta o fobie mai ales fata de supranatural si suprarational. Ratiunea filozofica încerca sa acrediteze îndeosebi câteva idei: Dumnezeu a facut lumea din materie, ca un arhitect. Impunând lumii "legile", Dumnezeu se retrage din cosmos, manifestând un total dezinteres fata de acesta

si lasând lumea

în grija propriilor sale rânduieli. În folclorul românesc - scrie Blaga - se gasesc idei asemanatoare, rostite mai naiv, dar câteodata mai îndraznet (Blaga 1998: 534).

Caci cele doua imagini sunt "mai uluitoare prin neconformismul lor"

decât învataturile deiste ale Occidentului. La deismul rationalist din Occident s -a ajuns pe temeiul stiintei experimentale a naturii. Gândirea luminista este elaborare teoretica. Ea implica stiintele exacte. Ea este produs de cunoastere. La imaginile teologice neconformiste proprii folclorului românesc s -a ajuns cu totul pe alta cale, prin experienta vietii, de la o zi la alta, a omului supus unor cumplite dezamagiri si atâtor lovituri ale sortii. Imaginile teologice neconformiste ale poporului nostru se desprind în primul rând dintr-o experienta de natura morala. "Scoala filozofica româneasca", care ar fi fost desigur cu putinta în secolul al XVIII-lea, n-ar fi trebuit sa faca altceva decât sa transpuna în concepte abstracte, în teorie filozofic articulata, imagini cum sunt acelea despre Dumnezeul care doarme sau despre Dumnezeul care îsi ridica cerul (ibidem).

N-am avut însa o asemenea scoala în sec. al XVIII-lea, deoarece intelectualii "s-au pus în slujba «politicului»".

Se cerea realizarea unor premise social-politice mai înainte ca gândirea sa se poata aduna asupra metafizicei. Poporul românesc trebuia mai întâi sa iasa din starea de norod "tolerat", trebuia sa-si cucereasca libertatile, sa devina o natiune politica. Si toate energiile spirituale au fost îndrumate în acest unic sens. Poporul românesc trebuia sa-si faca loc subt soare mai înainte de a putea sa înfloreasca si sa rodeasca întru spiritul pur. Istoria ne-a silit atunci înca o data sa pierdem un prilej de afirmare spirituala. Împrejurarile ne retezeau înca o data destinul. Caci mai înainte de a se gândi la existenta creatoare, poporul nostru a fost nevoit sa se gândeasca la altceva: sa se transforme din norod de robi în natiune omeneasca (ibidem: 535).

Asadar, Blaga încadreaza cele doua motive ale literaturii noastre populare în curentul luminist al secolului al XVIII-lea si regreta ca gânditorii români n-au avut ragazul necesar crearii unui sistem filozofic asemeni celui din tarile occidentale. El scuza absenta unor preocupari de acest fel prin vicisitudinile istorice care au facut ca destinul sa treaca din nou pe lânga noi. Si în acest punct, Blaga se întâlneste cu M. Eliade, care vorbea, la rândul sau, despre "teroarea istoriei" (Eliade 1980: 248-250).

Ideea lui Blaga despre faptul ca literatura noastra populara "ia în raspar teologia oficiala în multe feluri si la fiece pas" vine însa în contradictie cu cele rostite de Benedict al XVI-lea în cuvântarea de adio în momentul renuntarii la pontificat. Vorbind despre zilele fericite si luminoase ale bisericii catolice si despre cele potrivnice, Sfântul Parinte a trait acelasi sentiment ca taranul român sau ca Blaga si l-a exprimat exact ca în catrenul de mai sus. El spune despre pontificatul sau:

M-am simtit ca Sfântul Petru cu apostolii în barca, pe lacul din Galilea: Domnul ne-a dat atâtea zile cu Soare si cu briza usoara, în care plasele noastre au fost cu adevarat pline. Ca în toata istoria bisericii, au fost însa si momente în care am avut valuri înalte si vânt potrivnic, momente în care Domnul parea ca doarme8 [trad.n., subl. n.].

Si daca în istoria bisericii au existat momente de vânt potrivnic si valuri înalte9, permise de Dumnezeu, imaginea catrenului de mai sus nu poate fi considerata ca atitudine neconforma cu teologia oficiala. Mai degraba putem crede ca textul nostru folcloric exprima incertitudinea omului ca glasul lui e auzit de Dumnezeu, idee pe care am gasit-o si în poezia lui Rilke (sa ne reamintim sintagmele: tacerea si singuratatea lui Dumnezeu, ori interogatiile poetului: nu auzi cum ma izbesc de tine cu toate gândurile mele? sau: auzi pasii de orbi ai celor care se trezesc noaptea si te cauta, calcând întunericul?). E vorba mai mult de o comunicare între doua entitati, dintre care una tace, dar acest lucru nu înseamna ca ea n-a receptionat mesajul.

Textul Sfântului Parinte depaseste însa conceptia omului obisnuit si a lui Rilke prin exprimarea certitudinii ca Dumnezeu aude rugaciunile omului si nu-si va parasi niciodata Biserica, iar barca ei nu se va scufunda niciodata, chiar daca trece prin momente grele. Omul simplu, ca si Rilke, nu e sigur daca Dumnezeu aude si va da curs rugaciunii lui, el e nerabdator, pe când capul Bisericii Catolice stie ca momentele dificile sunt trecatoare.

Identitatea expresiei "Domnul parea ca doarme", rostita de cea mai înalta fata bisericeasca a timpului nostru cu cea din folclorul românesc: "Dumnezeu pare ca doarme", ridica odata în plus valoarea filozofica metafizica a catrenului si îl scuteste de interpretari eronate.

4. Circulatia textului în oralitate, în cultura scrisa si în medii

Ion Muslea exprima anumite îndoieli în legatura cu autenticitatea folclorica a textului, datorita raritatii lui în colectii; el cunostea doar doua variante, una înregistrata de Ion Pop-Reteganul, în cuprinsul unui basm, în care un om avea un singur necaz, acela de a nu avea copii, si, în disperarea lui, si-a facut urmatorul cântec: "Doamne, Doamne!/ Mult zic Doamne,/ Dumnezeu gândesti ca doarme,/ Cu capul pe manastire,/ Ca de mine n-are stire".

În afara de asezarea usor diferita în vers, deosebirile fata de "varianta Blaga" sunt urmatoarele: gândesti în loc de: pare (v. 3), pe manastire în loc de: pe-o manastire (v. 4) si de mine în loc de: de nimeni.

Cea de a doua varianta cunoscuta lui Muslea se afla într-o colectie manuscrisa din Salistea Sibiului si difera de a lui Blaga prin: de mine în loc de: de nimeni. Diferita e însa si prin cele patru versuri pe care le adauga catrenului selectat de Blaga, alterând astfel tonul textului si transformându-l dintr-un cântec cu semnificatie metafizica, întrunul de saracie si înstrainare: "Sarac în tara saraca,/ Nice apa nu maneaca!/ Sarac în tara straina,/ Nice apa nu ma mâna" (cf. Muslea 1972: 257-259).

În colectiile de folclor exista si alte variante ale textului retinut de Blaga. Una, foarte apropiata de varianta Blaga, se gaseste în Arhiva de Folclor-Cluj (manuscrisul nr. 1315, p. 25): "Doamne, Doamne,/ Mult zic Doamne,/ Bagseama, Dumnezeu doarme/ Cu capul pe manastire/ Si de mine n-are stire" (cules de Panda Laurentiu, din Poiana de Vascau, Bihor, în jurul anului 1970)10.

În alte variante se produce o anumita îndepartare de - sa-i zicem - prototipul textului. Colegul Ion H. Ciubotaru, caruia îi aduc aici calduroase multumiri, mi -a comunicat patru texte, unele din Arhiva de Folclor a Moldovei si Bucovinei. Doua dintre ele provin din Moldova si trateaza motivul somnului lui Dumnezeu cu capul pe manastire, dar renunta la sintagma-cheie: pare ca, adica tocmai la cuvântul care conferea caracter metafizic continutului. Prin aceasta textul se simplifica si coboara în lumea realului cotidian: "Mama me cân m-o facut,/ Dumnadzau n-o mai stiut,/ Dumnadzau iara culcat/ Cu capu pi-o manastiri/ Sî di mini n-ave stiri" (inf. Aglaia I. Baimacean, 76 de ani, 6 clase, agricultoare în Straja-Radauti; culeg. Ion H. Ciubotaru, 1977; AFMB, Anexa-chestionar).

Al doilea text, care are un numar aproape triplu de versuri fata de varianta Blaga, se îndeparteaza si mai mult de prototipul cunoscut, mai ales prin ultimele patru versuri, care îl transpun în registrul cântecelor de înstrainare: "/:Mama me cân m-o facut(u),:/ Dumnadzau n-o mai stiut(u),:/ Cân o fost la botidzat(u),:/ Dumnadzau iera culcat(u),:/ Cu capu pi manastiri,/ Di mini n-ave di stiri,/: Cu mâna stângî la chept(u),:/ Nisiodatî eu n-am drept(u),/: Cu mâna dreaptî la spati,:/ Nisiodatî n-am dreaptati" (Bucescu et al. 1979: 222, text nr. 147; inf. Victoria A. Gheorghita, 57 si Militon N. Cotos, 48; culeg. V. Bârleanu si Florin Bucescu).

Într-un text din Mehedinti, motivul principal e estompat; doar versul al treilea ar permite ca textul sa fie considerat varianta a catrenului Blaga: "Si iar verde margarint,/ Când plecai sa ma marit,/ Dumnezeu fu adormit!/ Când sa ma-nvârtesc pe masa,/ Dumnezeu pleca de-acasa,/ N-avu grija sa-mi urseasca!" (text din Valea Boiereasca, com. Molovat, jud. Mehedinti, în "Revista Asociatiei învatatorilor mehedinteni", anul II, nr. 5, mai 1929, p. 34, apud Ciubotaru 2009: 95).

Al patrulea text are un caracter aproape umoristic, daca nu chiar blasfemic, el concentrându-se asupra motivului absentei, nu al somnului lui Dumnezeu: "Mama me cân m-o facut,/ Dumnezau n-o mai stiut,/ Dumnezau iara-n Lechinta,/ Vindé brânzî cu barbânta" (inf. Rafila I. Sigmirean, 73 de ani, 3 clase, agricultoare, 1977, Sieu-Magherus, Bistrita-Nasaud; AFMB, Anexa-chestionar).

Talentul purtatorilor unor asemenea variante e mult redus în comparatie cu al celor care au creat sau pastrat varianta înregistrata de Ion Pillat si retinuta de Blaga. Asemenea variante au însa valoarea lor, deoarece ele dovedesc ca motivul somnului lui Dumnezeu exista latent în subconstientul colectiv, de unde este scos si prelucrat dupa situatia de moment si dupa capacitatile celui care doreste sa se exprime.

Textul selectat de Blaga nu figureaza în niciuna dintre antologiile anterioare de lirica populara. Probabil ca autorii acelor antologii nu l-au cunoscut ori s-au concentrat asupra poeziilor de dragoste si dor, pe când textul aflat în discutie are un caracter filozofic. Selectându-l pentru cele doua antologii ale lui (1930 si 1966), analizându-l si comentându-l în cursuri universitare, în articole publicistice ori în eseuri filozofice, Blaga a singularizat acest catren si i-a ridicat prestigiul, aprecierea lui fiind acceptata de lumea culturala. Prin aceasta textul a depasit nivelul folcloric si a patruns în domeniul culturii scrise, respectiv în cultura mediatica. E suficient sa -l cautam în internet, pentru a constata, de pilda, ca el e reprodus de o scriitoare ca Ileana Malancioiu, care considera ca versurile lui

[...] au un spatiu al lor de neîncalcat, care depaseste cuvintele si ceea ce pot ele comunica. La tinutul de vraja pe care îl creeaza contribuie nu numai întelesul cuvintelor, ci si sunetul lor, care iese din notiuni si patrunde în spatiul miraculos dintre ele (www.nistea.com/malancioiu_spatiul_ro.htm).

Si Dan Puric reproduce textul catrenului, considerându-l o "definitie a sublimului de a fi crestin", izvorâta "din geniul crestin taranesc românesc", caci taranul român - cum se exprima Puric - "nu se lasa gândit de gândirea sa, ci se lasa gândit de Dumnezeu" (Puric 1990: 93). Îl gasim reprodus, de asemenea, de Z. Cârlugea, care îl apreciaza ca o "chintesentiala «cugetare» monostrofica, rezonând acelasi crestinism popular si cosmic atât de specific creatiei" (Cârlugea 2011).

Daca Malancioiu, Puric si Cârlugea reproduc textul cu fidelitatea omului de stiinta, cântareata Mirela Petrean îl introduce ca refren într-o creatie proprie (Cântec pentru mama). Cele patru versuri sufera modificari neesentiale: gândesti în loc de pare; de noi în loc de de mine/lume/nimeni. Autoarea da catrenului si un înteles didactic, adaugând, tot în refren, urmatoarele patru versuri: "Doamne, iarta-ne, Tu Doamne/ Mila Ta nicicând nu doarme/ Numai noi, copiii Tai/ Câteodata suntem rai" (https://www.youtube.com/watch?v=TIgXr_i5Yv8).

Asadar, Blaga a deschis calea acestui catren spre cultura scrisa si spre mediile de comunicare, as putea spune, spre eternitate. Caci e sigur ca el se va afla si pe mai departe în atentia unor creatori de cultura.

5. Catrenul Doamne, Doamne si traducerile lui

Un text de o asemenea frumusete literara si de o asemenea profunzime de gândire nu putea sa nu trezeasca interesul traducatorilor. Cum aratam mai sus, el a fost tradus în germana pentru prima oara în perioada în care Blaga activa ca diplomat la Legatia României din Berna. Traducerea a fost realizata de Hermann Hauswirth, pe atunci un tânar poet elvetian, cu concursul lui Blaga însusi. Textul a fost recitat de Hauswirth la serate culturale dedicate poeziei populare românesti în marile orase elvetiene Berna, Zürich si Basel. Din pacate, traducerea n-a fost publicata pâna în prezent. Îmi sunt cunoscute însa alte trei traduceri în germana si una în spaniola.

Julius Draser traduce varianta din Spatiul mioritic astfel: "Gott, ihn ruf ich aus der Tiefe!/ Ist es doch, als ob er schliefe;/ Auf's Kloster tief das Haupt gebeugt,/ Weiss er von keinem -,/ und er schweigt" (Blaga 1982: 130). Nu s-ar putea spune ca traducerea lui Draser e lipsita de muzicalitate. Ea se îndeparteaza însa substantial de original si accentueaza caracterul de relatare, pierzându-se prin aceasta ceva din caracterul liric al textului; pe de alta parte, Draser introduce câtiva termeni straini originalului, cum sunt: Tiefe (v. 1)/ îl strig din adâncuri si tief gebeugt (v. 3)/ (capul) adânc aplecat (pe manastire), imagine destul de neclara. Asupra utilizarii termenului manastire în româna si germana voi reveni în paragraful urmator. În schimb, prima parte a versului 4 mi se pare deosebit de reusita: "el nu stie de nimeni" sau "n-are stire de nimeni", dar a doua parte a versului e adaugata de traducator, în original tacerea lui Dumnezeu nefiind exprimata explicit.

A doua traducere o datoram lui Wolf Aichelburg (1977: 8), care a dat textului urmatoarea formulare: "Herr, Herr,/ heiser wurd ich, dich zu rufen./ Der Herrgott, scheint es, schläft,/ sein Haupt gebettet auf ein Kloster,/ und weiß um niemands Freud und Leid". Cum se poate vedea, Aichelburg sporeste numarul versurilor de la 4 la 5, iar expresia: "mult zic Doamne" devine la el "am ragusit strigându -te", ceea ce echivaleaza cu o creatie proprie, în orice caz, o circumscriere a sintagmei din original. Ca si Draser, Aichelburg preia tale-quale cuvântul manastire din original, traducându-l prin germanul Kloster: "Auf's Kloster tief das Haupt gebeugt" (Draser) si "sein Haupt gebettet auf ein Kloster" (Aichelburg). Numai ca termenul german Kloster (< lat. claustrum) are întelesul de "abgeschlossener Raum für Mönche und Nonnen", adica "loc închis, pentru calugari si calugarite", pe când dictionarul limbii române defineste termenul manastire ca institutie religioasa cuprinzând o biserica si mai multe chilii, unde traiesc, izolati de lume, calugari si calugarite. Asadar, în limba româna, termenul manastire are si sensul de "biserica", cu deosebire "biserica de pelerinaj". Când zicem manastirea de la Curtea de Arges sau manastirea de la Nicula etc. nu ne gândim la chilii, ci la biserica manastirii. Prin urmare, în catrenul nostru sensul primordial trebuie sa fie acela de "biserica (a manastirii)", deci, în traducerile germane, în loc de Kloster era preferabil sa avem Kirche. Trebuie sa subliniez totodata ca ultimul vers din traducerea lui Wolf Aichelburg mi se pare destul de reusit: "nu stie [n-are stire] de bucuriile si suferintele nimanui".

Cea mai recenta traducere a fost realizata de trei profesori de la Universitatea din Köln, care au publicat si prima traducere integrala a antologiei, în editie bilingva (Blaga 1995). Spre deosebire de celelalte traduceri, aceasta respecta dorinta poetului, marturisita autorului acestui articol, si anume ca textele antologiei sa fie traduse în germana respectând doar ritmul, nu si rima, care - zicea el - nu face decât sa striveasca imaginea poetica. De altfel, una dintre cauzele pentru care Draser si Aichelburg s-au îndepartat, cum s-a putut vedea, de original, a fost cautarea rimei. Prin urmare, Blaga avea dreptate: traducerea fara rima e lipsita de asemenea constrângeri, ea putând reproduce mai fidel imaginea din original.

Traducerea fara rima n-a fost însa lipsita de dificultati; ideea de repetare din primul vers, "mult zic Doamne", a putut fi rezolvata, dupa mai multe încercari, cu ajutorul adverbului immerwährend ("necontenit, mereu, într-una"); al doilea vers a iesit ca în original: "er scheint zu schlafen" ("pare ca doarme"); în versul urmator, din motivele aratate mai sus cu privire la sensurile subsrantivului manastire, s-a optat pentru termenul Kirche ("biserica"), nu Kloster. În fine, ultimul vers a fost tradus de colegul Greive, mi se pare mie foarte inspirat, cu Weltvergessen ("uitând de lume"). Deci, textul apare în germana astfel: "Herr, Herr, immerwährend Herr,/ Gott der Herr, er scheint zu schlafen,/ Mit dem Haupt auf einer Kirche,/ Weltvergessen".

Colega mea María Jesus Ruiz Fernández, de la Universitatea din Cádiz, mi -a propus sa traducem împreuna câteva texte din poezia populara româneasca în spaniola. Am acceptat propunerea si am ales - cum putea fi altfel? - texte din antologia Blaga, începând cu Doamne, Doamne, text pe care colega mea îl îndragise ascultându-mi recitarea în cursul culegerilor de poezie populara spaniola realizate în colaborare de Universitatile din Sevilla, Cádiz si Köln, în zona Huelva. În spaniola, textul a primit urmatoarea forma: "iAy, Dios mío, Dios mío!/ itántas veces te llamo!/ Tú pareces dormir/ recostado en la iglesia/ y olvidado del mundo" (http://asonante.blogspot.com/2006/04/qien-inventó-los-cantos-poesía rumana.html).

Rascolitorul catren selectat de Blaga a facut asadar o uimitoare cariera nationala si internationala. S-ar putea pune întrebarea: ce s-ar fi întâmplat cu el, daca Blaga nu i-ar fi dezvaluit frumusetea si profunzimea filosofica? Sau: cât ar fi durat pâna la aparitia unei personalitati care sa-l puna în valoare cum au facut-o Blaga si Marti? Editia critica a antologiei, în pregatire, va dovedi însa ca autorul Nebanuitelor trepte aprecia în forme asemanatoare si alte cântece retinute de el.

Sidebar

Poetry and Philosophy in a folk quatrain selected by Lucian Blaga

This study focuses on the variants and translations (in German and Spanish) of the first text included by Lucian Blaga in his Antologie de poezie populara (Antology of folk poetry, 1966). Here, God is depicted as having fallen asleep, his head resting on the roof of a monastery; he seems to be utterly unconcerned about the needs of men.

From 1930 on, Blaga referres to this text in several of his publications.

In Spatiul Mioritic (The Mioritic Space), he views it as proof that man does not doubt God's presence in the world. In Luntrea lui Caron (Caron's Boat), on the other hand, he associates this text with a legend according to which, at the beginning of the world, God placed the heavens in very close proximity to the earth. In his "vilenes and sinfulness", man threw stones at the heavens or soiled them with dirt. Consequently, God lifted the heavens very high above the earth. In the same piece, Blaga opines that these texts may be rooted in the "secular disapointments" of the Romanian people and that they stand in contradiction to Christian doctrine. Furthermore, Blaga asserts that, were it not for the century-long struggle of the Romanian people for political rights, these two texts could have provided, in the century of lights, a basis for the development of a philosophical system similar to the philosophy that emerged in France during the same period.

However, a strong rebuttal of Blaga's assertions comes from none other than Benedict XVI. In his farewell address (2013), alluding to a well-known passage from the Gospel according to Matthew (8:24-27), the Holy Father states that, during his Pontificate, he "felt like St. Peter and the Apostles in the boat on the Sea of Galilee. The Lord has given us many days of sunshine and light breezes, days when fishing was plentiful, but also times when the water was rough and the winds against us, just as throughout the whole history of the Church, when the Lord seemed to be sleeping".

Since Benedict XVI himself employs imagery identical to that found in Romanian folklore, it follows that Blaga's assertions regarding the alleged lack of conformity between the text under consideration and Christian theology must be revised.

Footnote

1 Blaga 1966. Prezentul studiu e un fragment dintr-o editie critica a antologiei, în curs de elaborare. Vezi si "Astra clujeana", VII, 2010-2011, nr. 1-2, p. 10-14.

2 Lucrarea a aparut postum, iar editorul nu avea cunostinta de faptul ca Lucian Blaga o intitula Antologia de lirica populara, asa cum stiau cei apropiati lui Blaga în anii 1950-1960.

3 La 17 februarie 1930, Blaga îi scria lui Pillat: "Ma gândesc serios de tot sa fac o traducere în germana a unei antologii românesti (poezii)" si îi cerea colectia Cântece din popor, aparuta la Bucuresti în 1928, continuând: "Tin foarte mult sa le am, deoarece am nespusa încredere în gustul tau" (apud De amicitia 1995: 129-130).

4 Primul Buch e datat 1899, al doilea, 1901, iar al treilea, 1903.

5 Tri miteri bibliografice, în Talos 2013: 55; vezi si Brill 2005 : 124-130.

6 Unul dintre primii interp reti ai lui Blaga, Vasile Bancila, se refera la acest text, scriind: "E adevarat ca taranul spune foarte rar asa si mai mult în gluma, cu o nuanta de umor obidit, cu o lucire virila si aprobatoare de naduf resemnat, dar nu e mai putin în aceasta o indicatie pentru unele variatii neteologice ale ideii de Dumnezeu. S-ar crede [...] ca Dumnezeu iese scazut pentru taran. Asa ar fi pentru intelectual, pentru taran însa e mai degraba invers. În perfectiunea lui, Dumnezeu are si libertatea de a «gresi» sau de a face orice. [...] Dumnezeu e perfect, e puternic si în fond tot ce face el, face bine, chiar daca e «greseala» pentru noi. [...] Asa gândeste taranul. [...] Pe Dumnezeu si negativul îl înalta sau ceea ce ni se pare noua ca e negativ" (Bancila 1995: 114).

7 Pentru informatii bibliografice asupra acestui motiv folcloric, cf. Talos 2001: 33-34, s.v. Cerul; vezi si Brill 2005: 99-101.

8 "Es war für die Kirche eine Wegstrecke, bei der es Momente der Freude und des Lichtes gab, aber auch nicht einfache Momente. Ich fühlte mich wie der heilige Petrus mit den Aposteln im Boot auf dem See von Galiläa: Der Herr gab uns so viele Tage der Sonne und der leichten Brise, Tage, in denen der Fischzug wirklich reich war. Aber es gab auch Momente, in denen wir hohen Wellengang und Gegenwind hatten, wie in der ganzen Geschichte der Kirche: Momente, in denen der Herr zu schlafen schien". Din Cuvântarea de ramas-bun a Papei Benedikt al XVI-lea, la 27.02.2013 (apud "Zeit online", 27.02.2013).

9 Imaginea utilizata de Sfântul Parinte aminteste urmatorul pasaj din Evanghelia dupa Matei (8.24- 27): "Si iata ca pe mare s-a iscat o furtuna atât de puternica încât barca era acoperita de valuri, iar el dormea" (cf. si Marcu 4.35-41; Luca 8.22-25).

10 Colegul Vistian Goia ma asigura ca textul era curent în Rosia de Secas, jud. Alba, mama d-sale rostindu-l în forma foarte apropiata de "versiunea Blaga". Si eu îmi amintesc ca mama rostea cel putin primul vers, în momente de tristete. Ar fi utila o cercetare de teren pentru stabilirea ariei de raspândir e si a frecventei acestor versuri.

References

Bibliografie

Aichelburg 1977: Wolf Aichelburg, Bei Sacel den Berg hinan, Cluj-Napoca, Editura Dacia. Bancila 1995: Bancila, Vasile: Lucian Blaga energie româneasca. Îngrijirea editiei, adnotari, nota asupra editiei si tabelul biobibliografic de Ileana Bancila. Timisoara 1995.

Blaga 1966: Lucian Blaga, Antologie de poezie populara, editie îngrijita de George Ivascu, ilustratii de Mihu Vulcanescu, Bucuresti, Editura Grai si Suflet - Cultura Nationala.

Blaga 1969: Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala.

Blaga 1973: Lucian Blaga, Ceasornicul de nisip, editie îngrijita, prefata si bibliografie de Mircea Popa, Cluj, Editura Dacia, p. 160.

Blaga 1982: Lucian Blaga, Zum Wesen der rumänischen Volksseele, Aus dem Rumänischen übersetzt von Julius Draser, Herausgegeben von Mircea Flonta, Bucuresti, Editura Minerva.

Blaga 1995: Lucian Blaga, Antologie de poezie populara. Volksdichtung, eine Anthologie, editie îngrijita si traducere de Artur Greive, Gerda Schüler, Ion Talos, Bucuresti, Editura Grai si suflet - Cultura Nationala.

Blaga 1998: Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, editia a II-a, revazuta, Bucuresti, Editura Humanitas.

Brill 2005: Tony Brill, Tipologia legendei populare românesti, I. Legenda etiologica, Bucuresti, Editura Saeculum.

Bucescu et al. 1979: Florin Bucescu, Silvia Ciubotaru, Viorel Bârleanu, Batrâneasca, Doine, bocete, cântece si jocuri din Tinutul Radautilor, Cercetare monografica, Iasi, Caietele Arhivei de Folclor, I.

Cârlugea 2011: Z. Cârlugea, Lucian Blaga si poezia populara - O antologie de ecou european, în "Gorjeanul", 15 noiembrie.

Ciubotaru 2009: Silvia Ciubotaru, Obiceiuri nuptiale din Moldova. Tipologie si corpus de texte, Iasi, Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza".

De amicitia 1995: De amicitia. Lucian Blaga - Ion Breazu. Corespondenta, carte gândita si alcatuita de Mircea Curticeanu, Cluj-Napoca, Bibiloteca Apostrof.

Drimba 1995: Ovidiu Drimba, Un mare creator este ca o catedrala gotica, în I. Oprisan, Lucian Blaga printre contemporani. Dialoguri adnotate, editia a II-a, revizuita, augmentata, necenzurata, Bucuresti, Editura Saeculum: Vestala, p. 269-293.

Eliade 1980: Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile si folclorul Daciei si Europei Orientale, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica.

Muslea 1972: Ion Muslea, Cercetari etnografice si de folclor, II, Bucuresti, Editura Minerva. Puric 1990: Dan Puric, Despre Omul frumos, Bucuresti, Editura Dan Puric.

Rilke 1918: Rainer Maria Rilke, Das Stunden-Buch enthaltend die drei Bücher: Vom menschlichen Leben/Von der Pilgerschaft/Von der Armuth und vom Tode , Leipzig, Insel-Verlag, im Jahre...

Staniloaie 1942: D. Staniloaie, Pozitia d-lui Blaga fata de crestinism si ortodoxie, Sibiu, Editura Arhidiecezana.

Talos 2001: Ion Talos, Gândirea magico-religioasa la români. Dictionar, Bucuresti, Editura Enciclopedica.

Talos 2013: Ion Talos, Cu privire la geneza antologiei de lirica populara a lui Lucian Blaga , în Viata literara la Cluj. Evocari, medalioane, amintiri, cronologie, volum alcatuit de Irina Petras, Cluj-Napoca, Editura Eikon, p. 70-81.