Neologismele românesti cu etimologie multipla latino-romanica

Abstract

O prima remarca este faptul ca cei doi lexicografi considera ca sursa de împrumut a unui termen nu trebuie cautata doar într-o sigura limba atunci când cuvintele corespondente exista în mai multe limbi aflate în contact direct sau indirect cu limba româna. Uneori, indicatiile etimologice devin adevarate explicatii enciclopedice si aici ne referim la cuvintele de origine franceza, formate din elemente grecesti, pentru care cei doi lingvisti indica sistemati elementele componente grecesti ale etimoanelor franceze (este vorba de termeni precum manometru, metafizic, metrologie, metronom, microscop, morfologie si altele). În aceasta analiza nu au fost doar inventariate solutiile etimologice mentionate în dictionare studiate, ci, în cazul în care unii termeni aveau doar etimologie unica, s-a optat pentru o etimologie multipla, dar si invers, unor termeni li s -a propus etimologia unica în locul celei multiple, si, nu în ultimul rând, altor cuvinte cu etimologie multipla s-a preferat fie o etimologie complementara, fie una aditionala.

Catalina Iuliana PÎNZARIU, Neologismele românesti cu etimologie multipla latino-romanica, Cluj-Napoca, Casa Cartii de Stiinta, 2014, 216 p.

Lucrarea de fata reprezinta încununarea activitatii doctorale si rezultatele studiilor întreprinse sub îndrumarea profesorului universitar Petru Zugun, în cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. Demersul autoarei este, de fapt, un proiect pilot prin care îsi propune analiza neologismelor românesti cu etimologie multipla latino -romanica, pentru literele D, U si V din trei dictionare reprezentative pentru limba româna contemporana, si anume: Dictionarul limbii române, Micul dictionar academic si Noul Dictionar Universal al Limbii Române, editia din 2006. Sunt investigate, astfel, peste 50.000 de pagini de dictionar, informatiile fiind corelate si cu alte dictionare moderne si de specialitate, cum ar fi: Alexandru Cioranescu, Dictionarul etimologic al limbii române, DEX, editia din 1975, precum si doua dictionare neologice - editia a treia, din 1986, a Dictionarului de neologisme realizat de Florin Marcu si Constant Maneca, precum si Marele dictionar de neologisme, din 2002, al lui Florin Marcu.

Studiul reprezinta, asa cum mentioneaza si autoarea, o analiza partiala a împrumuturilor neologice cu etimologie multipla. Asa cum au observat inclusiv cercetatorii straini limba româna este un adevarat paradis al împrumuturilor, de aceea aceasta cercetare este mai mult decât necesara pentru evidentierea tendintelor actuale ale lexicului românesc. Cartea este structurata în trei capitole urmate de concluzii si de patru anexe, în care sunt prezentate sub forma de tabele neologismele analizate.

Primul capitol al cartii, Studii românesti despre etimologia multipla, reprezinta o parte teoretica absolut necesara pentru o astfel de analiza. El cuprinde o trecere în revista a studiilor despre etimologia multipla din lingvistica româneasca, despre modalitatile utilizate în stabilirea etimologiei cuvintelor, cât si despre tipurile de etimologie multipla care au favorizat patrunderea si adaptarea neologismelor în limba româna.

Trecând în revista realizarile românesti în domeniul lexicografiei secolului al XIX - lea, autoarea evidentiaza meritul primului dictionar academic românesc realizat de A.T. Laurian si I.C. Massim, Dictionarul limbei române, referitor la etimologia cuvintelor. O prima remarca este faptul ca cei doi lexicografi considera ca sursa de împrumut a unui termen nu trebuie cautata doar într-o sigura limba atunci când cuvintele corespondente exista în mai multe limbi aflate în contact direct sau indirect cu limba româna. Pentru ei etimologia multipla este atât o necesitat, cât si o realitate, întrucât neologismele înregistrate de ei au o provenienta multipla. Uneori, indicatiile etimologice devin adevarate explicatii enciclopedice si aici ne referim la cuvintele de origine franceza, formate din elemente grecesti, pentru care cei doi lingvisti indica sistemati elementele componente grecesti ale etimoanelor franceze (este vorba de termeni precum manometru, metafizic, metrologie, metronom, microscop, morfologie si altele).

Cel de-al doilea capitol, Influente lingvistice si extralingvistice europene în limba româna, evientiaza atât beneficiile influentelor culturale din diferite domenii, asupra limbii române, dar si necesitatea unor astfel de contacte lingvistice cu limbile de cultura europene. Autoarea subliniaza faptul ca limba româna a avut contacte cu alte limbi europene, atât datorita vecinatatii - acest lucru favorizând un contact permanent, o convietuire înt re vorbitorii diferitelor limbi - cât si datorita influentelor culturale care au favorizat transferul de informatii si de ideologii occidentale, în spatiul românesc. Toate aceste influente au reprezentat un factor de progres cultural si lingvistic pentru societatea româneasca, indiferent daca a fost vorba despre limbile latino-romanice sau nu. Asa cum mentioneaza autoarea "originea neologismelor românesti pune, asadar foarte multe probleme, iar complexitatea acestei probleme se explica prin faptul ca majoritatea neologismelor românesti provin din surse multiple, la constituirea vocabularului neologic al limbii române moderne contribuind mai multe limbi de cultura precum: latina savanta, neogreaca, germana italiana, franceza si maghiara" (p. 46).

Al treilea capitol, Dimensiuni ale neologizarii: categorii de unitati lingvistice cu etimologie multipla, analizeaza neologismele de la cele trei litere din dictionarele mentionate mai sus. Motivul pentru care au fost alese doar aceste trei litere este legat de Dictionarul limbii române, aparut sub egida Academiei Române. Literele D, U, V au o aparitie recenta, fiind realizate de cele trei colective de lexicografi de la institutele de cercetare lingvistica din Bucuresti, Cluj si Iasi. Fiind un dictionar istoric si academic, DLR reprezinta cea mai complexa lucrare din domeniul lexicografic românesc si, bineînteles, cea mai extinsa. De aceea, prin analiza acestor litere se poate scoate în evidenta atât conceptia despre etimologia multipla a cercetatorilor din cele trei colective lexicografice, cât si stadiul actual al cercetarilor în domeniul etimologiei multiple.

Autoarea, folosind indicatiile din dictionarele studiate, identifica termenii cu etimologie multipla si îi ierarhizeaza dupa statistici proprii, argumentând interferentele influentelor lingvistice în cazul elementelor latino-romanice, dar si a celor neromanice. Prin selectarea acestui corpus, considerat reprezentativ pentru li mba româna, Catalina Pînzariu si-a propus sa evidentieze modul în care limba româna a fost si este influentata de limbile europene: "Varietatea etimologica, precum si diversitatea termenilor împrumutati, reprezinta efectul schimbarilor sociale, al evolutiei vietii sociale a omului, care reflecta prin cuvinte si prin implicarea cunostintelor sale viziunea proprie asupra lumii în care traieste" (p. 20). În aceasta analiza nu au fost doar inventariate solutiile etimologice mentionate în dictionare studiate, ci, în cazul în care unii termeni aveau doar etimologie unica, s-a optat pentru o etimologie multipla, dar si invers, unor termeni li s -a propus etimologia unica în locul celei multiple, si, nu în ultimul rând, altor cuvinte cu etimologie multipla s-a preferat fie o etimologie complementara, fie una aditionala. Toate aceste modificari sunt argumentate minutios de autoare în încercarea de a nu minimaliza nicio influenta culturala, ci de a prezenta cât mai detaliat posibil adaptarea neologismelor pe terenul limbii române.

Un alt element subliniat de autoare este legat de faptul ca "neologismele cu etimologie multipla latino-romanica se caracterizeaza, uneori, prin bogatie semantica, ele având posibilitatea de a exprima o paleta de sensuri mai variata decât în limba latina sa chiar în limbile romanice luate fiecare în parte" (p. 197). Si aceasta se datoreaza faptului ca fiecare limba care a intermediat un împrumut de la latina la româna si-a pus amprenta asupra acelui lexem, fie formal, fie semantic, prin îmbogatirea continutului cu noi acceptiuni sau prin specializarea lui. Prin aceste influente, aceste cuvinte se delimiteaza de corespondentele lor latinesti, având o evolutie diferita.

În concluzie, identificarea istoriei unor lexeme, a limbilor prin care acestea au trecut, a influentelor suferite, într -un cuvânt, a etimologiei corecte, este cu siguranta un demers dificil, iar informatiile nu sunt usor de evidentiat. De aceea, cercetatorul trebuie sa tina cont atât de realitatea culturala specifica epocii în care a avut loc împrumutul, cât si de legile schimbarilor fonetice specifice fiecarei limbi, prin care acel împrumut a ajuns din limba - sursa în limba-tinta.

Footnote

12 A Bibliotheca Zriniana története, p. 164.