Marginalii filologice la Psaltirea de la Balgrad (1651)

Abstract

The Psalter of 1651 can be regarded as a work of religious syncretism, standing for a stage in the process of converting the Orthodox Romanians in Transylvania to Calvinism. It is intended both for individual reading through the illumination of believers by the Holy Spirit, as well as for the church service. Although it proposes a translation from the original document in Hebrew, it does not claim uniqueness within the existing Romanian versions but provides optional versions in the text, without an equivalent in Hebrew, by making use of a complicated system of brackets and marginal glosses. Hence, it manages to be a synthesis of the different versions, aiming to achieve a key objective of the Reform, the clarification of meaning.

Headnote

Key-words: religious syncretism, textological solutions in translation, Romanian Psalter parentage, multiple translation

Psaltirea de la Balgrad (1651) a reprezentat apogeul miscarii de traduceri românesti de inspiratie protestanta, uzând, pentru prima data, de metodele moderne ale hermeneuticii biblice si realizând totodata o decompresiune a stilului religios, care se detaseaza net de literalismul epocii precedente.

Pe la mijlocul veacului al XVII-lea se Înregistreaza, În Transilvania, o revigorare a miscarii de prozelitism calvin, dirijata Împotriva populatiei românesti ortodoxe. Pentru a-si atinge obiectivul, calvinismul transilvan se vede nevoit sa faca unele concesii, care se reflecta si În Psaltirea de la 1651. Ea poate fiapreciata ca o opera de sincretism confesional, reprezentând o prima faza a procesului de calvinizare, desfasurat sub patronajul mitropolitului ortodox Simeon Stefan.

Pentru a ocupa scaunul mitropolitan, Simeon fusese obligat de supraintendentul calvin Stefan Geleji sa respecte 15 conditii, Între care prima era aceea de "a predica pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu dupa Sfânta Scriptura În româneste" (apud Pavel 2001:43). Se vede ca angajamentul Înaltului prelat nu a fost suficient pentru a Înfrânge traditionalismul preotilor, care continuau sa apeleze la limba slavona. De aceea, mitropolitul Sava Brancovici va convoca În anul 1675 un sobor ortodox la Alba Iulia, prin care se va hotarÎ ca "cuvântul lui Dumnezeu [...] sa se vesteasca În limba noastra, româneste, În biserica si unde va trebui si va fide folos" (apud Metes 1935: I, 233).

O caracteristica esentiala a protestantismului era aceea ca traducerile cartilor sfinte aveau ca destinatie lectura individuala, prin care fiecare credincios, iluminat de Duhul Sfânt, reusea sa patrunda Întelesul Scripturii. Este principiul luteran "Sancta Scriptura est sui ipsius legitimus interpres". Dimpotriva, Bisericile traditionale interziceau o astfel de lectura, sustinând ca darul inspiratiei divine Îl poate avea individul doar când se gaseste În comuniune, beneficiind de indicatiile competente ale preotului. Simpla traducere nu putea rezolva problema Întelegerii - iar acest lucru reiese limpede dintr-o scrisoare a patriarhului Calinic al II-lea catre Brâncoveanu, din anul 1700: el se opunea ideii de a traduce o carte religioasa pentru ca "vorbele sunt pe Înteles, dar gândurile pe Înteles tot nu se fac, nici nu pot necarturarii sa priceapa ceva" (apud Cândea 1979: 321).

Pe de alta parte, operele traducatorilor erau pline de greseli de tot felul, care afectau, mai mult sau mai putin, perceperea "justa" a continutului religios. Acest lucru Îl recunosteau si traducatorii Psaltirii balgradene: "Stiind ca nici un lucru ce-i facut de mâna de om nu poate fifara gresala, pentr-aceaea va rugam sa iertat ce-am gresit: au cuvânt, au În tipariu" (PB: 300). Astfel de mentiuni aparusera si În cartile coresiene - si nu era vorba de un simplu topos, ci de o realitate. De aceea, Bisericile crestine traditionale recurgeau la un hibridism liturgic: "Contradictia dintre limba straina a cultului si limba vie a populatiei românesti era solutionata În Transilvania uzând de metoda de compromis a liturghiei bilingve. [...] Ceea ce-l ferea pe preot de erezie era citirea Întocmai a textului slavon, care putea fiurmata si de o parafraza; În acest fel, ideea crestina era respectata În litera si Înteleasa În spiritul ei" (Moldovanu 2009: 115).

Principiul protestant al lecturii individuale este clar formulat În predosloviile Psaltirii de la 1651, atât În cea catre cititori ("sa cetit si voi, spre Întramarea sufletelor voastre" - PB: 300), cât si În cea catre craiul Ardealului ("sa izvodim psaltirea lui David den limba jidoveasca pre limba rumâneasca, ca sa o poata ceti, Întelegându-o, si mic si mare" - PB: 77). Ideea "iluminarii" cititorului este si ea invocata:

Aceasta ne rugam si pohtim de la Tatal Dumnezau si de la Domnul nostru Isus Hristos, cum sa va Întelepteasca Duhul Sfânt, ca sa Înteleageti voia Sfintiei Sale si sa faceti carele sânt scrise În ceasta carte, spre slava lui Dumnezau si spre ispasenia voastra (PB: 101).

Noutatea operei este aceea ca Îsi propune o dubla finalitate, sugerând si utilizarea ei În cadrul slujbelor ortodoxe, "pentru ca vedem aiave ca tot cinul besearicilor rumânesti si grecesti easte den psaltire, ca toate slujbele dumnezaiesti sânt Înfrâmsatate cu psalomi den psaltire" (PB: 77). Asa se explica Împartirea În catisme, preluata din Septuaginta, indispensabila cultului bisericesc.

Avem a face, deci, cu un prim aspect al sincretismului confesional În opera balgradeana, la care se adauga un altul, nu lipsit de importanta. Ca si tipariturile coresiene, si aceasta recurge la argumentatia protestanta pentru a justifica traducerea cartilor sfinte În limbile vernaculare. Se aduc aceleasi argumente ab auctoritate, preluate din polemicile cu catolicii (vizati direct), la care se adauga unul inedit, menit sa motiveze optiunea pentru originalul ebraic. În Predoslovia catra cetitori se spun urmatoarele:

Stiind aceasta, ca apa totu-i mai curata si mai limpede În izvor decât În pâraie, ca, de ce sa departa apa de izvor, totu-i mai Înmestecata si mai tulbure, asea-i izvoditul Scripturei Sfinte: Înca totu-i mai curata În limba ce-au grait Duhul Sfânt, În Leagea Veache, prin proroci, care-i limba jidovasca, iara În Testamentul Nou, greceasca. Ca, de ce sa departa de limba Întru carea au grait Duhul Sfânt, totu-i mai Înmestecata si mai stramutata, cum sa veade den multe izvoade si limbi. Pentr-aceea si noi, izvodind Psaltirea lui David proroc, mai vârtos ne-am silit a socoti izvodul limbii jidovesti, Întru carea este scrisa, si dupa aceea am socotit izvoadele a multi dascali mari (PB: 299-300).

Textul preia si amplifica o metafora a lui Luther, care Într-o binecunoscuta scrisoare catre Spalatin spunea ca "evreii se adapa de la izvor, grecii de la pârâul care se trage din el, iar latinii din mocirla" (apud Pétavel 1864: 92, nota).

Într-un studiu de referinta, Eugen Pavel a demonstrat ca originalul traducerii Psaltirii nu a fost ebraic, ci o traducere În latina a umanistului italian Xantes Pagnini, tiparita la Lyon În 1528, care a avut numeroase editii de tip poliglot (Pavel 2001: 180-200). Dar traducatorii din jurul mitropolitului Simeon Stefan nu s-au limitat la versiunea latina emendata, ci au recurs uneori si la versiunile derivate, Septuaginta si Vulgata, ale caror echivalente sunt preluate uzând de un sistem complicat de paranteze si glose marginale:

Si care am vadzut ca nu s-au foarte departat de izvodul jidovasc, noi am lasat În loc, numai ca am samnat cum ca sa osibeaste de cel jidovesc si unele cuvente le-am pus pre rând, ce le-am Închis În parantijis [...], iara altele le-am pus pre margene, cu ceaste slove: jidoveaste nu-i, ce sa zice ca În izvodul jidovesc nu-s (PB: 300).

Parantezele si indicatiile marginale marcheaza deci adaosurile si deformarile interpretative ale versiunilor canonice fata de originalul ebraic si, din acest motiv, Psaltirea de la Balgrad trebuie considerata primul text critic din literatura noastra religioasa.

Se pune imediat Întrebarea: de ce a fost nevoie de o editie critica si nu s-a recurs la solutia mai simpla a unei traduceri "din ebraica"? Pentru ca noua Psaltire nu intentiona sa se singularizeze În ansamblul traducerilor existente, ci sa se racordeze la o traditie, identificându-se cu aceasta atunci când versiunile existente "nu s-au foarte departat de izvodul jidovasc" sau distantându-se de ea În cazul unor erori flagrante. Este o solutie textologica de compromis, prin care se emendeaza lectiunile vechilor carti românesti, considerate a fitraduceri din slavoneste, dar fara a le elimina cu totul. Sa luam, de pilda, ps. 144, 13, care izoleaza prin paranteze un Întreg verset, cu mentiunea marginala "cest stih jidoveaste nu-i", care se regaseste Însa În psaltirile anterioare În forme foarte apropiate:

(Credinciosu-i Domnul În toate cuvintele sale si milos În toate faptele sale) (PB) - Credinciosu Domnul În toate cuventele sale si preapodobnic În toate lucrurele sale (PS) - Credinciosu e Domnul În toate cuventele sale si preapodobnic În toate lucrurele sale (PV) - Credincios Domnul În toate cuvintele sale si preapodobnic În toate lucrurile sale (PC1) - Credincios Domnul Întru toate cuvintele sale si preacuvios În toate lucrurele sale (PC2).

Uneori asemanarea devine identitate si vizeaza nu un grup de psaltiri, ci una singura, ca În ps. 137, 1:

Cânta-voi tie (ca auzit-ai toate cuvintele rostului mieu PB) - cânt tie, ca auzit-ai toate cuvintele rostului mieu (PC2), cf. Însa ca ai ascultatu (PH), ca ascultat-ai (PS, PC1).

Glosele sinonimice releva nu o data concordante generale cu vechile psaltiri, care justifica ipoteza ca traducatorii "au putut confrunta traducerea de baza cu pasajele corespunzatoare [...] probabil, chiar din traducerile românesti anterioare" (Pavel 2001:189). Desi "volumul concordantelor lingvistice este relativ scazut", totusi ele "nu pot fiÎntru totul Întâmplatoare , argumentând, pentru anumite portiuni de text, o posibila relatie de filiatie" (ibidem: 193). Ea devine Însa evidenta prin sesizarea unor concordante bilaterale cu Psaltirea Hurmuzaki si cu Psaltirea slavoromâna a lui Serban Coresi (1589), care "nu pot fipuse, În totalitate, pe seama hazardului" (ibidem: 194).

Cercetarea lui Eugen Pavel trebuie extinsa si asupra unui mare grup de glose marginale sinonimice, care, În opinia sa, "reflecta dorinta traducatorilor de a conferi textului o claritate si o exactitate cât mai apropiate de original" si "apartin traducatorilor de la Balgrad" (Pavel 2001: 198). În realitate, perechile lexicale includ adesea termeni din psaltirile vechi, preluati nu pentru a-i asigura textului "claritatea si exactitatea", ci pentru a se racorda la traditia româneasca prin echivalente optionale. Astfel, unele exemplificari ale lui Eugen Pavel atesta, În realitate, selectarea, de catre carturarii balgradeni, a unor echivalente cvasi-generale În psaltirile din secolul al XVI-lea:

49, 18: sa vedeai furul, curai (alergai) cu el (PB) - se vedeai furul, cureai cu rusul (PS) - se vedeai furul, curai cu nus (PC1, PC2) - au vedeai furii, curreai cu nrusulu (PH).

67, 25: Îmblarile Dumnezaului mieu si craiului (Împaratului) mieu (PB) - Îmblarile Dzeului mieu, Împaratu ce e În sfantu (PS) - Îmbletele tale, Dzeul mieu, Împaratul cel ce e În sfintie (PH) - Îmblarile Zeului mieu, Împaratul ce e În sfântu (PC1) - Îmblarile Zeului mieu, Împaratul ce e În sfinti (PC2).

98, 4: si putearea Împaratului (craiului) iubeaste giudet (PB) - si cinste lu Împaratu giudetu iubeaste (PS) - si partea Împaratul va giudeca (PH) - si cinste lu Împarat judet iubeaste (PC1) - si cinstea Împaratului judet iubeaste (PC2).

102, 1: lauda (blagosloveste) sufletul mieu (PB) - blagosloveaste sufletul mieu (PS, PH, PC, PC1, PC2).

103, 2: carele ai Întinsu ceriul ca o piale (ca un cort) (PB) - Întinsesi ceriu ca o pele (PH) - Întinsesi ceriul ca piialea (PC, PC1, PC2) - Întinsesi ceriul ca o piale (PS).

Chiar si unele glose, presupuse a fipreluari din versiunile latinesti (Pavel 2001: 198), sunt În realitate excerptari din psaltirile noastre:

82, 15: ca focul ce aprinde (arde) padurea si ca pojarul ce aprinde (arde) muntii (PB) - ca focul ce arde dumbravile, ca vapaia ce aprinde padurile (PS) - ca focul cela ce paleaste padurea, ca parra ceaea ce aprinde codrii (PH) - ca focul ce arde dumbravile, ca vapaia ce aprinde padurile (PC1, PC2).

De observat ca termenul muntii din PB, cu totul nepotrivit, trimite la echivalentul codrii din PH (? slv. gora), care avea dublul sens de "munte" si "padure".

Uneori glosele sinonimice trimit la Psaltirea voroneteana:

108, 2: graira spre mine cu limba Însalatoare (minciunoasa) (PB) - graira spre mere cu limba menciuroasa (PV) - graira spre mine cu limba hicleana (PS) - graira spre mine cu limba hitleana (PC, PC1, PC2) - graira pre menre cu limba prilastitoare (PH).

Alteori concorda cu Psaltirea Hurmuzaki:

5, 4: nu salasluiaste lânga tine vicleanul (raul) (PB) - nu se va muta catra tinre hicleanulu (PH) - nu apropie-se de tire hicleanii (PS) - nu se apropie de tine hitleanii (PC1, PC2).

71, 16: Înalta-se-va (creaste-va) ca rodul Livanului (PB) - Înralta-se decât a Livanului rroada lui (PH) - mai sui-se de Livanul semanta lui (PS, PC, PC1) - preaÎnalta-se-va mai vartos de Livanul (PC2).

Nu putine sunt concordantele cu psaltirile coresiene, În special cu Psaltirea slavo-româna a lui Serban Coresi (1589):

7, 11: agiutoriul (scutul) mieu de la Dumnezaul ce mântuiaste direptii cu inima (PB) - agiutoriul mieu, Doamne, cela ce mântuiesti pre cei drepti cu inimile (PC2) - ajutoriul mieu de Dumnezeu, spasitoriul dereptii cu inema (PC1) - dereptu agiutoriul mieu de Dumnedzeu, spasitoriul dereptii cu Înrema (PS).

25, 11: direapta lor plina-i de ademana (mita) PB - dereapta lor Împlu-se de mita (PC2) - dereapta lor Împlu-se pretu (PS) - dereapta lor Împlu-se de smâzdi (PH) - dereapta lor Împlu-se pret (PC1).

32, 7: puind adâncurile În vistiare (În foale) (PB) - pune În vistiiarile farafunduri (PC2) - punre-le În vistiiariu bezdneluiu (PH) - pure În ascunsu farafundure (PS) - puni În ascuns farafundure (PC, PC1).

68, 11: am trudit cu agiunul (postul) sufletul mieu (PB) - coperii cu postul sufletul mieu (PC2) - acoperiiu cu postul sufletul mieu (PH) - coperii cu agiuratul sufletul mieu (PS) - acoperii cu agiunatu sufletul mieu (PC1).

Ultimul exemplu releva o dubla concordanta (PC2 si PH) si va trebui sa admitem, Împreuna cu Eugen Pavel, ca aceste doua psaltiri reprezinta sursele cele mai des folosite de traducatorii ardeleni, chiar daca nu direct, ci prin intermediul unei versiuni românesti manuscrise, anterioare celei a lui Serban Coresi. Utilizarea lor nu a fost Însa sporadica sau limitata la anumite portiuni, ci generala si permanenta, pentru ca se poate evidentia nu numai urmarind glosele, ci si textul de baza, care uzeaza de echivalente unice. Oferim câteva exemple de corespondente cu Psaltirea Hurmuzaki:

106, 16: c-au zdrobit portile ceale de cioaie (PB) - ca zdrobi usea de arame (PH) - ca franse usile de arame (PS, PC1) - ca sparse usa de arame (PC2).

106, 32: În scaunul batrânilor laude pre el (PB) - În scaunul batrânrilor lauda-l-vor (PH) - În sedearea batrânilor se laude el (PS) - În sedearea batrânilor lauda el (PC1) - În sedearea batrânilor sa laude pre el (PC2).

126, 1: sa nu va strejui Domnul orasul, În desart va strejui strejuitoriul (PB) - se nu Domnul strajuire cetatea, În desert preveghe strajuitoriul (PH) - se nu Domnul veghiiare cetatea, În desertu preveaghe veghietoriul (PS, PV) - sa nu Domnul vegheare cetatea, În desert preveaghe veghetoriul (PC1) - sa nu Domnul preveghea-va cetatea, În desert preaveaghe strajuitorii (PC2).

143, 6: slobozi fulgere si-i raschira pre ei (PB) - fulgera cu fulgerul si-i veri rasfira (PH) - luci fulgerul si spargi-i (PS, PC1) - luceaste fulgerul si goni-veri ei (PC2).

145, 7: cela ce face giudet obidutilor, cela ce da hrana flamânzilor (PB) - ce face si giudet obiditilor, ce da hrana flamândzilor (PH) - feace giudetu obiditorilor, da pista flamandzilor (PS) - face judet obiditilor, da piste flamânzilor (PC2).

În continuare, exemplificam si corespondentele cu Psaltirea slavo-româna a lui Serban Coresi (1589), care Într-o filiatie a psaltirilor românesti se afla pe linia Psaltirii Hurmuzaki (Mares 1982: 256, Ghetie 1982: 180):

17, 21: plati-m Domnul dupa dereptatea mea (PB) - si-m plati mie Domnul dupa dereptatea mea (PC2) - si datu-me-au Domnulu dupa dereptatea mea (PH) - si deade mie Domnul dupa dereptatea mea (PS, PC1).

17, 48: Dumnezau-i carele-m da izbânda mie (PB) - Dumnezeul ce-m deade izbânda mea (PC2) - Dumnedzau cire da descumparare mie (PH) - Dumnezeul ce plati vrajbiia mea (PC1) - Dzeul ce platiia vrajbia mea (PS).

18, 10: giudecarile Domnului adevarate (PB) - judecarile Domnului deadeveare (PC2) - dzisele Domnului cele adeveare (PH) - giudeatele Domnului de-adeveare (PS) - judeatele Domnului deadeveare (PC1).

24, 13: sufletul Întru bine va petreace (PB) - sufletul sau În dulceata petreace-s-va (PC2) - sufletul lui În bunratati salaslui-se-va (PH) - sufletul lui În dulceata Întra (PS, PC1).

24, 9: cu urâciune nedireapta ma urâra pre mine (PB) - cu urâciunile nedereapta urâra-ma (PC2) - cu gilaluire nedereapta gilaluira-ma (PH) - cu uritul nedereptu uriiu-me (PS) - cu urâtul nederept urâra-ma (PC1).

38, 7: În desert sa Încâstiga (PB) - În desertu se câstiga (PC2) - În desertu se arunca (PH) - În desertu se munceaste (PS) - În desertu se sminteaste (PC, PC1).

41, 3: Însanatosadza sufletul mieu (PB) - Însetosa sufletul mieu (PC, PC1, PC2) - Înseta sufletul mieu (PH, PS).

147, 5: cela de da zapada sa alba ca lâna (PB) - cel ce deade zapada sa ca lâna (PC, PC1, PC2) - cel ce deade neaoa sa ca lara (PS) - datatoriul neaoa sa ca lanra (PH).

În studiul sau, Eugen Pavel sesizeaza si "interventii marginale [...] de ordin fonetic" sau care "propun variante, interpretari sau corecturi de natura morfologica", apartinând traducatorilor, si care, În opinia sa "se constituie Într-o emendanda la textul de baza" prin faptul ca "corecteaza sau propun o alternativa a formelor de limba" (Pavel 2001: 199). La o cercetare mai atenta, vom avea surpriza de a regasi unele dintre aceste variante În psaltirile precedente:

26, 4: spre dânsu (lui ma) nadajduiescu (PB) - spr-insu eu upovaiescu (PS) - spr-ins eu upovaiesc (PC, PC1, PC2) - pre el eu nedejduiescu (PH).

43, 1: Dumnezeu (Dumnezeule), cu urechile noastre auzit-am (PB) - Dumnezeu, cu urechile noastre auzit-am (PC2) - Dumnezeule, cu urechile noastre audzim (PH) - Dzeul, cu urechile noastre audzimu (PS).

91, 10: si sa vor raschira (rasfira) toti facatorii faradeleage (PB) - si se vor rrasvira toti ce deregu faradeleagea (PH) - si spargu-se toti ce facu faradeleage (PS, PC1) - rasipi-se-vor toti ce fac faradeleage (PC2).

103, 21: puii leului urla spre rapire si cer de la Dumnezau hrana sie (lor) - puii urla a rrapi si a ceare de la Dumnezdzeu mâncare sie (PH) - skymenii ricaiia se rapa si se ceara de la Dumnezeu mancare sie (PS) - schimenii râcâiia sa rapeasca si sa ceara la Dumnezeu mâncare lorus (PC1) - schimenii ragind sa rapeasca si sa ceara de la Dumnezeu hrana lorus (PC2).

113, 24: ceriul ceriul (ceriurilor) a Domnului easte (PB) - ceriul ceriului Domnului (PS, PC1, PC2) - ceriul ceriurelor a lui Dumnedzeu e (PH).

149, 6: si arma de Îmbe (amândoao) partile ascutita În mânule lor (PB) - si speatele de Îmbe laturi ascutite În mânrule lor (PH) - spate d-Îmbe partile ascutite Întru marule lor (PS) - speate de Îmbe parti ascutite (PV) - si spata de amândoao partile ascutita În mânile lor (PC2) - si speate de amândoao parti ascutite În mânile lor (PC, PC1).

Se vede ca relatia Psaltirii balgradene cu traditia româneasca este profunda, angajând toate nivelele limbii si estompând diferentele - altfel, reale - impuse de un original aparte. Marginala sau inclusa În text, prin paranteze, glosa nu era altceva decât o modalitate de sinteza a diferitelor versiuni, având drept scop realizarea unui obiectiv esential al Reformei, clarificarea Întelesului.

Tehnica Însesi de introducere În text a variantelor facultative este de inspiratie protestanta, Întâlnindu-se, de pilda, si În Biblia maghiara a lui Heltai (1551). Din Psaltirea de la Balgrad, ea a fost preluata În psaltirile moldovenesti din a doua jumatate a secolului al XVII-lea. S-a declansat astfel un Întreg curent literar, care uzeaza din plin de traducerea multipla. Acest tip de versiune reprezinta o modalitate de redactare tipic ecleziastica, fara repercursiuni asupra traducerilor laice.

Sidebar

Philological Comments on The Belgrade Psalter (1651)

The Psalter of 1651 can be regarded as a work of religious syncretism, standing for a stage in the process of converting the Orthodox Romanians in Transylvania to Calvinism. It is intended both for individual reading through the illumination of believers by the Holy Spirit, as well as for the church service. Although it proposes a translation from the original document in Hebrew, it does not claim uniqueness within the existing Romanian versions but provides optional versions in the text, without an equivalent in Hebrew, by making use of a complicated system of brackets and marginal glosses. Hence, it manages to be a synthesis of the different versions, aiming to achieve a key objective of the Reform, the clarification of meaning.

References

Bibliografie

CVT = Cele mai vechi texte românesti. Contributii filologice si lingvistice (coordonator Ion Ghetie), Bucuresti, 1982.

PB = Psaltirea de la Balgrad ("de la Alba Iulia"), Alba Iulia, 2001.

PC = Psaltirea slavo-româna a lui Coresi (dupa Coresi, Psaltirea slavo-româna, 1577, În comparatie cu psaltirile coresiene din 1580 si din 1589, ed. Stela Toma, Bucuresti, 1976).

PC1 = Psaltirea româneasca a lui Coresi, 1580 (dupa PC).

PC2 = Psaltirea slava-româna a lui Serban Coresi, 1589 (dupa PC).

PH = Psaltirea Hurmuzaki (ed. Ion Ghetie si Mirela Teodorescu, I, Bucuresti, 2005).

PS = Psaltirea scheiana (dupa I.A. Candrea, Psaltirea scheiana comparata cu celelalte psaltiri din sec. XVI si XVII traduse din slavoneste, I, Bucuresti, 1916).

PV = Psaltirea voroneteana (dupa PS, aparatul critic).

Cândea 1979: Virgil Cândea, Ratiunea dominanta, Cluj-Napoca.

Ghetie 1982: Ion Ghetie, Contributii la localizarea psaltirilor românesti din secolul al XVI-lea, În CVT.

Metes 1935: Stefan Metes, Istoria Bisericii românesti din Transilvania, I, Sibiu.

Moldovanu 2009: Dragos Moldovanu, ,Finalitatea textelor slavo-române intercalate În Evul Mediu românesc, În Text si discurs religios, Iasi.

Pavel 2001: Eugen Pavel, Carte si tipar la Balgrad (1567-1702), Cluj-Napoca.

Pétavel 1864: Emmanuel Pétavel, La Bible en France ou Les traductions françaises des Saintes Écritures. Étude historique et littéraire, Paris.