G. Ivanescu despre B.P. Hasdeu. Pagini inedite

Abstract

Summarizing important information from Hasdeu's work and ideology, Ivanescu's manuscript, bearing the name of this nineteenth century personality, highlights in a correct manner certain aspects of the Romanian cultural life of the time, from an evolutionary and comparative perspective. The few pages of the manuscript are preserved in the archives of the Library of the Romanian Academy, Iasi subsidiary, the "G. Ivanescu" Fund at ms. 52, vol 7. Accompanied by a bibliography, they are dedicated to Bogdan Petriceicu Hasdeu' work until 1870, included by Ivanescu in the "category of Romanian universal spirit" due to his rich activity in the fields of literature (he wrote poetry, short stories, novel, historical drama), culture, linguistics, folklore, but also as advisor and head of literary school. Influenced by the Russian and German culture, B.P. Hasdeu was a "dynamic personality" that would mark the literary and cultural life of Bucharest, advocating original literature, the importance of Romanian history and the promotion of the Romanian people's creations.

Headnote

Key-words: G. Ivanescu, B.P. Hasdeu, the history of philology, manuscript

Dupa cum aflam din unul dintre manuscrisele arhivate la Biblioteca Filialei din Iasi a Academiei Române, G. Ivanescu, spirit enciclopedic, a avut în vedere, între alte proiecte grandioase, realizarea unei sinteze a principalelor momente din istoria filologiei românesti, conceputa în cel putin doua volume. Textul despre care vorbim, arhivat în fondul "G. Ivanescu", la ms. 52, vol. 7, reprezinta o micromonografie Bogdan Petriceicu Hasdeu, care, prin aluziile foarte transparente la o astfel de sinteza si prin conexiunile numeroase cu alte sectiuni ale acesteia - consacrate, de pilda, lui Odobescu sau lui Maiorescu -, se dovedeste a fi un capitol din proiectata lucrare, dedicat activitatii lui Hasdeu de pâna la 1870. Aici, Ivanescu îsi propune sa studieze

numai acea perioada a activitatii sale literare si în general culturale, în care dependenta sa de miscarea literara si culturala de la 1840 chiar 1830 încoace este evidenta, cu toate lucrurile noi pe care le aduce. Pâna la 1870, el este în aceeasi masura scriitor si istoric, iar ca scriitor a scris [...] în toate genurile literare: poezia lirica, nuvela si romanul si drama istorica (f. 1'r).

Activitatea de dupa 1870, când "el [= Hasdeu] îsi face mai ales reputatia de filolog sau lingvist, fiind primul nostru mare filolog si unul din cel [sic!] mai mari ai nostri si din lume" (ibidem), ar urma sa fie analizata, dupa cum precizeaza autorul, în al doilea volum al lucrarii.

Manuscrisul prezinta 7 file: o pagina redactata la 11.5.1953, cuprinzând bibliografia si o prezentare condensata a continutului capitolului (pe care în trimiteri o citam cu 1r), o sectiune mai compacta, care pare a fi nucleul capitolului despre Hasdeu, datata 12.3.1953 si desfasurata pe 4 file (numerotate de noi de la 1' la 4', r si v) si, în fine, o completare, nedatata, pe doua file (1''r si 2''r). În ciuda densitatii informatiei pe care o vehiculeaza, textul este mai curând un bruion, prezentând lacune privind trimiterile bibliografice la pagini si caracterizându-se printr-un stil marcat de elemente ale oralitatii si de constiinta ca redactarea este una provizorie: repetitii, reveniri, corectari, paranteze cuprinzând mementouri de tipul "sa caut texte", "sa cercetez", semne de întrebare (la ani, pagini, chiar la exprimari) indicând nevoia de revizuire, insertii cu nuanta dubitativa de tipul "cred", "poate" etc.

Bibliografia consemneaza titlurile importante consultate, cu unele trimiteri la pagini înca necompletate: Istoria limbii române a lui A. Philippide, Istoria literaturii românesti din secolul XIX (vol. III) si Istoria literaturii române contemporane (vol. I) ale lui N. Iorga, Începuturile literare ale lui B.P. Hasdeu a Eufrosinei Dvoicenco, vol. I al Operelor lui Hasdeu, Istoria literaturii române a lui G. Calinescu, Istoria literaturii române (vol. I) a lui Serban Cioculescu, Vladimir Streinu si Tudor Vianu, apoi un articol, cu titlu neprecizat, semnat de Sanda Diaconescu si publicat în "Contemporanul" din 1948 si Contributii la istoria literaturii românesti din veacul al XIX-lea a lui Liviu Marian. Caracterul nedefinitiv al textului transpare si din faptul ca o lucrare din care se citeaza - sau la care se trimite - masiv, si anume Românismul. Catehismul unei noi spiritualitati (aparuta în 1936) a lui RadulescuMotru, nu figureaza în Bibliografie. De remarcat ca, în maniera magistrului sau A. Philippide, Ivanescu face judecati de valoare cu privire la unele titluri din Bibliografie: "Informatii noi", "Foarte pretios", "Primul articol e interesant".

Hasdeu, considera Ivanescu, "face si el parte [s-ar deduce ca alaturi de Odobescu, pomenit în continuare] din categoria spiritelor universale de la români, din veacul trecut" (f. 1r), atât ca literat, cât si ca om de stiinta (istoric si filolog), motiv solid pentru a i se consacra un prim capitol din proiectata lucrare susmentionata.

Contactul cu specialistii culegatori de folclor si pretuirea trecutului românilor, la care se adauga influenta culturii ruse, l-au facut pe Hasdeu, ca si pe Odobescu, sa reactioneze la teoriile lui Maiorescu si, "cum era si cea mai proeminenta personalitate culturala din Bucuresti, [tot] împreuna cu Odobescu, nu va fi deci de mirare ca tineretul cu aspiratii literare si culturale se va grupa în jurul lui" (f. 1'r). Aceste idei noi, mai mult decât exclusiv antimaioresciene, vor fi promovate în ziarul "Traian", tribuna de la care Hasdeu milita pentru respectarea Constitutiei, pentru moralitate, pentru independenta, pentru depasirea etapei imitatiilor în literatura, aspirând spre originalitate. Hasdeu si grupul de tineri care s -a coagulat în jurul lui afirmau în paginile publicatiei "Traian" si idei politice, precum respingerea guvernarii lui Carol I si a occidentalizarii societatii românesti, în contrapondere cu nevoia de a reînvia vechile institutii (cf. ibidem), din convingerea ca poporul român are o misiune unica. Totusi, aceasta vocatie exceptionala ramâne, în opinia lui Radulescu-Motru, citat în continuare de Ivanescu, neîndeajuns sustinuta faptic si insuficient explicitata: în anii 1870-1871, ideile lui B.P. Hasdeu (presedinte al societatii Românismul) si ale colaboratorilor acestuia (N.V. Scurtescu, T.P. Radulescu, G.Dem. Teodorescu, Gr.C. Tocilescu si Const. D. Vuici) îsi vor gasi o noua tribuna în "Foaia Societatii Românismul", unde

[...] "lauda pe întrecute geniul poporului si faptele lui istorice; au o admiratie nesfârsita pentru poeziile [lui] populare, pentru limba si zestrea intelectuala a românului, dar cu toata lauda si admiratia, ei nu ajung totusi sa afirme destinul si unicitatea natiunii române. B.P. Hasdeu, cel mai îndraznet dintre dânsii, se multumeste sa scrie ca varietatea nationalitatilor constituie umanitatea" (f. 1v-2r).

Citatele selectate de Ivanescu din Motru ilustreaza traditionalismul de tip nationalist al redactorilor "Foii": de exemplu, despre Tudor P. Radulescu aflam ca îndemna la studierea trecutului poporului român, unde

[...] "ni se dezvaluiesc secularele mijloace prin care s -a sustinut si a ramas neatinsa nationalitatea româna pâna astazi; misterioasele cauze de strabunii nostri apareau atât de giganti în fata lumii, pe când stranepotii lor astazi - cu durere o spunem - sânt priviti numai ca niste pitici. Sa ne aprofundam dar bine trecutul - cum am fost - daca vrem a cunoaste mijloacele prin care sa putem ajunge cum trebuie sa fim" (f. 2'r).

Tot astfel, din discursul lui Hasdeu, rostit la 1870, când era ales presedinte al societatii Românismul, razbat, dintre hiperbole si comparatii, accente etnocentriste:

[...] "Samânta, din care se desfasura acel brad al Carpatilor, care mi se pare ca un munte înfipt în alt munte, e manunta si este uriasa totodata, caci arborul întreg se coprinde deja într-însa. Leul este leu, chiar când se naste. Astfel e si Românismul" (ibidem).

În opinia lui Ivanescu, discursul etnocentric al gruparii de la Românismul este legitimat de buna-credinta, dublata de criteriul valoric:

Credem ca acesti oameni socoteau creatiile poporului român în trecut printre cele mai valoroase ale omenirii si voiau sa fim din nou astfel. Într-un fel aveau dreptate: poezia noastra populara, pe care ei începuse a o aduna [...] este cum se recunoaste acum, cea mai valoroasa din a tuturor popoarelor occidentale, si tot asa de valoroasa ca si cea a sârbilor (ibidem).

Observatiei lui Motru privitoare la originea acestor idei ale lui Hasdeu în romantismul rusesc Ivanescu îi adauga convingerea - tributara sistemului stalinist în forma sa ideologica (sa nu uitam ca textul este elaborat în 1953) - cu privire la rolul capital jucat în configurarea viziunii hasdeene de "influenta revolutionarilor democrati rusi, ca Belinschi, Cernîsevschi si Dobroliubov, care ei însisi plecau si de la Puskin" (f. 2'v). Este, desigur, o exagerare, atenuata însa de subtilitatea concluziei lui Ivanescu, cu reflexe în corecta asezare a conceptiei lui Hasdfeu si a grupului de la Românismul - contrar opiniei initiale exprimate de Iorga - la

originea doctrinei samanatoriste si în general nationaliste, dar si [la] originea curentelor mai noi, ca cel de la Gândirea, în special gândirea lui Blaga, si chiar [la] originea gândirii lui Motru dupa 1932 (ibidem).

Iorga însusi, observa lingvistul iesean, iese la un moment dat de sub influenta doctrinei maioresciene si devine "un continuator al ideilor lui Hasdeu", adoptând "chiar formula sa, supt care se ascunde de fapt un taranism" (ibidem).

Efervescenta intelectuala a lui Hasdeu, apreciata de Ivanescu în termeni elogiosi ("personalitatea cea mai dinamica, cea mai vie, cea mai plina de energie, cea mai capabila de o munca grea si continua în domeniul stiintei si în acela politic, literar, ziaristic", ibidem), se reflecta în preocuparile sale extrem de variate: publicistica (a initiat, alaturi de "Traian", si revista "Columna lui Traian" si a colaborat si la alte publicatii), istorie, lingvistica, literatura, traduceri, el ajungând sa impuna directia Scolii literare bucurestene. Astfel, în opinia savantului iesean, în ciuda anumitor erori identificabile în opera sa, Hasdeu trebuie recunoscut ca fiind "cel mai mare învatat al tarii noastre" (f. 3' r), iar faptul ca "unii junimisti ca Philippide au admis ca începuturile lingvistice cu adevarat stiintifice la noi în tara se datoresc lui Lambrior, nu lui Hasdeu" (pozitie sustinuta la Iasi pâna târziu, de elevi de-ai lui Philippide) "e desigur o nedreptate" (ibidem nota).

În ciuda bine-cunoscutei contradictii dintre Hasdeu si Maiorescu, lingvistul iesean remarca faptul ca ambii erau "continuatorii generatiei critice de la 1840, unii mai mult tinând de Russo, Kogalniceanu, Negruzzi si Alecsandri, altii mai mult de Balcescu si Bolintineanu" (ibidem), dar, oricum, sustinând importanta graiului poporului, a limbii si literaturii vechi si promovând, împotriva curentului latinist, o ortografie fonetica.

Dupa 1871, observa Ivanescu, Hasdeu se axeaza pe studii de lingvistica româneasca si indo-europeana, fara sa abandoneze studiul istoriei, chiar planificând o Istorie critica a românilor în douasprezece volume, din care a aparut doar

primul volum, în care se ocupa cu originile poporului român, deci tot cu acea parte a istoriei nationale pentru care era nevoie de mai multa lingvistica si cu care s -au ocupat si mai târziu lingvistii (f. 4').

Prin activitatea sa remarcabila de lingvist si filolog, Hasdeu îi apare ca fiind

nu numai creatorul lingvisticii recente la noi (pe care, cu criteriile noi, din Apus, o începuse la noi si Cihac), dar si al istoriei literare vechi si folklorice si intemeietorul lingvisticii indoeuropene si teoriei limbii la noi (f. 4'r),

precum si "creatorul slavisticii la noi" (ibidem), statut pe care l-a obtinut prin evidentierea influentei slave asupra limbii române si prin temperarea latinismului extrem în istoria si filologia româneasca. Tot Hasdeu "este primul învatat român care raspunde la afirmatiile lui Roesler", încercând sa demonstreze ca "românii s-au nascut si la sud, si la nord de Dunare" (f. 4'r).

Cele doua pagini nedatate din manuscrisul Bogdan Petriceicu Hasdeu contin o trecere în revista a prezentei pe scena vietii stiintifice si culturale românesti a personalitatii studiate si, în replica, a celeilalte figuri reprezentative a culturii românesti a epocii, Titu Maiorescu. Remarcând ca publicatia "Traian" aparea ca o reactie la ideile promovate în "Convorbiri", Ivanescu îl califica pe Hasdeu drept un "optimist", mânat de convingerea ca poporul român este capabil de originalitate si de mari realizari, în opozitie cu Maiorescu, un "sceptic" prin excelenta (f. 1''r). Judecat gresit de unii contemporani ai lui Ivanescu inclusiv din cauza radacinilor sale aristocrate, Hasdeu,

de fapt, [...] era un scriitor progresist, cu o ideologie progresista, mai justa decât aceea a lui Maiorescu. Contemporanii au simtit -o si multi s-au grupat în jurul lui (f. 2''r).

Atât Hasdeu, cât si Maiorescu au fost puternic influentati de cultura germana - iar Hasdeu si de cea rusa -, imprimând vietii culturale si stiintifice a vremii, prin ideologiile lor, marca celor doua culturi, asa cum s-a întâmplat si în cazul "moldovenilor de la 1840" si, într-o masura chiar mai mare, apreciaza Ivanescu, la jumatatea secolului al XX-lea. Apoi,

faptul ca Hasdeu vine din lumea slava a avut ca urmare ca el este întemeietorul slavisticii în România, o disciplina care era atât de utila pentru studiile istorice si filologice românesti, stapânite pâna atunci numai de latinism si de «românismul» scolii moldovenesti si muntenesti de la 1848. Cum se vede, în epoca aceasta, ideologia noua este creatia românilor care au avut ocazia sa studieze în Germania si Rusia (f. 2''r).

Punând în lumina, în perspectiva evolutiva si comparata, anumite aspecte ale vietii culturale românesti din secolul al XIX-lea, manuscrisul ivanescian care poarta numele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu reprezinta o sinteza eficienta si corecta (cu putine - si usor evitabile pentru un cititor abil - asperitati cadrate ideologic) a informatiilor esentiale din activitatea si doctrina acestei personalitati a culturii noastre.

Sidebar

G. Ivanescu on B.P. Hasdeu. Unpublished Pages

Summarizing important information from Hasdeu's work and ideology, Ivanescu's manuscript, bearing the name of this nineteenth century personality, highlights in a correct manner certain aspects of the Romanian cultural life of the time, from an evolutionary and comparative perspective.

The few pages of the manuscript are preserved in the archives of the Library of the Romanian Academy, Iasi subsidiary, the "G. Ivanescu" Fund at ms. 52, vol 7. Accompanied by a bibliography, they are dedicated to Bogdan Petriceicu Hasdeu' work until 1870, included by Ivanescu in the "category of Romanian universal spirit" due to his rich activity in the fields of literature (he wrote poetry, short stories, novel, historical drama), culture, linguistics, folklore, but also as advisor and head of literary school. Influenced by the Russian and German culture, B.P. Hasdeu was a "dynamic personality" that would mark the literary and cultural life of Bucharest, advocating original literature, the importance of Romanian history and the promotion of the Romanian people's creations.