DESCENTRALIZAREA SI DECONCENTRAREA: PROCESE DE ACTUALITATE ÎN TEORIA SI PRACTICA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Headnote

ABSTRACT

TO A LARGE ??????, DECENTRALISATION INVOLVES THE MOVEMENT FROM THE CENTER TO THE EDGE. IN THE CONTEXT OF PUBLIC ADMINISTRATION, DECENTRALISATION REPRESENTS THE PROCESS OF DISPERSING DECISION-MAKING GOVERNANCE CLOSER TO THE PEOPLE AND/OR CITIZENS, A VERTICAL TRANSFER OF AUTHORITY AND RESPONSIBILITIES FROM THE NAHONAL

GOVERNMENT TO LOCAL AUTHORITIES.

FOR DECENTRAUSAHON AND DECONCENTRATION TO BECOME A REALITY IS NECESSARYA change at a conceptual level, a complete reform of THE SYSTEM, TN ORDER TO ENSURE ABETTER DISTRIBUTION OF THE COMPETENCES IN DECISION AS CLOSER TO THE PLACE WHERE THEY ARE APPUED. THE LIGHTNESS DECENTRAU SATION SHOULD PROGRESSIVELYINSTALL a new type of administrative system, without the current INFLEXIBILITY.

KEY-WORDS: DECENTRAUSAHON; DECONCENTRATION; PUBUC ADMINISTRATION; DECISION

I. Descentralizarea ín doctrina

Centralizarea concentreazä întreaga putere de decizie la nivelul guvernului central; îndeplinirea sarcinilor administrative din teritoriul national si-o asumä statuì, prin intermediul unei administra^ii ierarhizate si unificate. Fiind privitä cä raportul natural al puterii centrale cu cea locala, opusul centralizärii administrative este lipsä de raport, fapt ce nu ar fi posibil, pentru ca in realitate exista întotdeauna un raport, o legatura între interesul general si eel special. Prin urinare, descentralizarea nu reprezintä opusul centralizärii, ci micsorarea ei, diminuarea concentrarli puterilor, ea sporind pe mäsurä ce scade centralizarea, amândoua fiind fenomene relative ìn viata oricärei societäti2. Descentralizarea reprezintä, ìn viziunea lui Michel Crozier3, soluta problemelor administratiei publice contemporane, perceputä drept un sistem blocat unde orice schimbare survenitä conduce la crize si blocaje institutionale; transformarea profunda a sistemului, prin cresterea gradului de descentralizare ar permite schimbarea, evitându-se problemele generate de aceasta. In opinia sociologului francez, blocajul sistemului administrativ francez se origineazä ìn caracteristicile acestei administratii (foarte asemenatoare cu cea din tara noasträ); factorul fundamental generator il constituie centralizarea, ìn sensul cä agenti administrativ! decidenti detin uneori doar in mod formal competenza de decizie, acestia cunoscând realitatea administrativa de o maniera generala, fapt ce conduce la luarea deciilor in neconcordantä cu realitatea. De remarcat este si disparitatea existentä ìntre decidendi si cei ìnsarcinati sä duca la ìndeplinire decizia administrativa; cei care decid nu au cunostiintele si informatine necesare, iar cei care detin aceste informatii sunt lipsiti de puterea de a lua decizii. In acest mod factorii de decizie sunt straini de problemele administratiei, permijând arbitrarmi ìn actul decizional. Tocmai de aceea, pentru ca descentralizarea sä devinä o realitate administrativa este necesarä o schimbare la nivel conceptual, o reforma a íntregului sistem în ansamblu, ín vederea asigurärii unei distributii rationale a competentelor la niveluri de decizie cât mai aproape de locul unde acestea sunt aplícate. Supletea adusa de descentralizare ar permite impunerea ín mod progresiv a unui nou tip de sistem administrativ, lipsit de rigiditätile actúale.

In sens generic, descentralizarea implica depärtarea fata de centru, deplasarea de la centru catre margine. In contextul administratiei publice, prin descentralizare íntelegem un transfer vertical al autoritätii si responsabilitätilor de la guvernul national cätre autoritätile administratiei publice locale. Autoritätile centrale transfera astfei întreaga arie de competente inclusiv competentele decizionale ìnsotite de resursele necesare, competentele de control, manageriale si executionale4; astfel, descentralizarea presupune procesul prin care se tinde cätre realizarea autonomiei locale, prin transferarea la nivelul sub-national a unei arii cât mai extinse de competente de la nivelul national. Tonisi, desi descentralizarea se caracterizeazä prin existera unui anumit grad de autonomie fata de administraba centrala, aceasta nu trebuie înteleasa în sensul unei libertari totale, eliminând orice intervenue a statului (atunci când aceasta se dovedeste necesarä). Autonomia locala implica descentralizarea administrativa; autonomia este un drept iar descentralizarea este sistemul care o presupune.

In doctrina, descentralizarea (privitä ca unul dintre procésele de modernizare a administratiei publice) a fost definita ìn variate moduri:

- Descentralizarea ìn administraba publica este un regim juridic [...] ìn care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionari mimiti de la centru, ci de cätre cei alesi de corpul electoral sau desemnati de acestia5;

- Termenul de descentralizare provine din francezul descentra lization, care semnificä o miscare contrarä a centralizärii6;

- Descentralizarea administrativa presupune existera unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, cu atributii proprii, ce intervin direct in gestionarea si administrarea problemelor colectivitätii, implicând autonomia locala. Astfel, prin descentralizare se renunja la unitatea característica centralizärii, rezervându-se colectivitätilor locale, în primul rând, sarcina de a-si rezolva problemele si de a-si satisface interésele lor spécifiée7;

Descentralizarea nu reprezintä opusul centralizärii, ci micsorarea ei, diminuarea concentrarli puterilor. Problema ce preocupa orice natiune este deci cea a gradului de descentralizare necesar, ce variazä dupä íntinderea teritoriului, märimea populatiei, condi^ile economice si politice existente, traditii etc8

La nivel doctrinar au fost identificate douä forme ale descentralizärii: descentralizarea teritorialä si descentralizarea tehnicä sau descentralizarea prin servicii. Descentralizarea privitä din punct de vedere teritorial presupune existera unor autoritäti alese, la nivelul unitätilor administrativ-teritoriale, autoritatie ce dispun de competenza materialä generala; descentralizarea teritorialä are o semnificatie atât administrativa cât si politica. Descentralizarea tehnicä sau prin servicii9 presupune existera unor persoane morale de drept public, care presteazä anumite servicii publice, distincte de masa serviciilor publice prestate de autoritätile statale, fiind generata mai degrabä de raduni de eficienta a activitätii10.

Descentralizarea, insorta ìn general de mäsuri si mécanisme ce permit participarea cetätenilor la conducerea si administrarea comunitätilor locale, a fost munita si descentralizare democratica sau descentralizare locala democratica11. Colectivitätile teritoriale de cetäteni reprezintä entitäti intermediare, interpuse între individ si puterea centrala, având rolul de a adapta regulile la cadmi geografie, dar si de a personaliza autoritatea statala ìn raport de problemele locale existente. Existente ìn societatea moderna, contradictiile si pluralismul (de opinii, de interese) implica o varietate extinsä de comportamente, fapt ce genereazä necesitatea adaptärii la specificul local a deciziilor luate la nivel central.

Descentralizarea reprezintä un instrument pentru realizarea demoeratizärii administratiei publice, un mod de a oferi servicii publice mai eficiente; aceasta reprezintä procesul prin care se poate atinge un grad cât mai mare de independent administrativa si financiara a comunitätilor locale, printr-un transfer de competente de la autoritätile centrale. Prin descentralizare se doreste apropierea deciziei de benéficiarii serviciului public; altfel spus, daeä autoritätile publice locale cunóse eel mai bine nevoile si problème cu care se confruntä commutatile, acestea sunt si cele mai ìn mäsurä sä le satisfaeä, într-un mod cât mai adeevat. în acest mod, descentralizarea nu se limiteazä la asigurarea unei mai bune satisfaceri a nevoilor cetätenilor; ea responsabilizeazä în égala mäsurä autoritätile publice locale. Scopul principiului descentralizärii este acela de a realiza demócrata de proximitate prin solutionarea problemelor acolo unde ele apar. Prin transferul de autoritate de la centru la local se urmäreste pe de o parte degrevarea centrului dar si aducerea deciziei cât mai aproape de cetäteni. Autoritätile locale sunt acolo unde apar problemele comunitätii, cunóse eel mai bine cauzele si, deci, si solubile optime12.

II. Aspecte legislative privind descentralizarea

în Romania, cadrul legislativ al descentralizärii a cunoscut o evolutie pozitivä odatä cu adoptarea Constitutiei din 1991, continuând cu ratificarea Cartei Europene a Autonomie! Locale13 si adoptarea si revizuirea continua a legislatiei spécifiée administratiei publice locale, precum: Legea nr. 69/1 99 114, Legea 215/2001 (modificata si completata prin OUG nr. 74/2001, Legea nr. 216/2002, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 141/2004, Legea nr. 340/2004, Legea nr. 393/2004)15, Legea 286/2006 flecare dintre aceste acte normative conferind o atenfie specialä principiului descentralizara.

Constituya României revizuitä consacra principiul descentralizärii ca principiu de bazä pe care se întemeiaza administraba publica din mutatile administrate teritoriale, aläturi de principiul autonomiei locale si de principiul deconcenträrii serviciilor publice.

Legea cadru a descentralizärii nr. 195 / 2006 16, ìn art. 2 lit. (1) defineste descentralizarea astfel: "transferul de competenza administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul administratiei publice locale sau catre sectorul privat". Elementul de noutate al acestei definitii este acela ca transferul de competente se poate realiza atât cätre autoritätile publice locale cât si cätre sectorul privat. Deasemena, legea enumera la art. 3 principiile pe baza cärora se desfasoarä procesul de descentralizare în Romania, astfel:

a. principiul subsidiaritätii, care consta în exercitarea competentelor de cätre autoritatea administratiei publice locale situata la nivelul administrativ eel mai apropiat de cetätean si care dispune de capacitate administrativa necesarä;

b. principiul asigurärii resurselor corespunzätoare competentelor transferate;

c. principiul responsabilitätii autoritätilor administratiei publice locale în raport cu competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizärii standardelor de calitate ìn furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica;

d. principiul asigurärii unui procès de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii si reguli obiective, care sä nu constrangä activitatea autoritätilor administratiei publice locale sau sä limiteze autonomia locala financiara;

e. principiul echitätii, care implica asigurarea accesului tuturor cetätenilor la serviciile publice si de utilitate publica;

f. principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de cätre autoritätile administratiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subventiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

In aceeasi nota, structura centrala ìnsarcinata cu coordonarea procesului de reforma administrativa, Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice (abrev. UCRAP), din cadmi Ministerului Administratiei si Internelor (abrev. MAI) defineste descentralizarea ca fiind "transferul de competente administrative si financiare de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul administratiei publice locale sau catre sectorul privat"17.

Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 prevede la art. 2 alin. (1) faptul cä "administratia publica în unitätile administrativ-teritoriale se organizeazä si functioneazä în temeiul principiilor descentralizärii, autonomiei locale, deconcenträrii serviciilor publice, legalitätii si al consultarli cetätenilor în solutionarea problemelor locale de interés deosebit".

Descentralizarea reprezintä atât un procès esential pentru reforma generala a administratiei publice în Romania cât si unul din obiectivele prioritare cuprins în documéntele Strategice precum Strategia actualizatä a Guvernului României privind accelerarea reformei în administratia publica (2004 - 2006 18), adoptata prin Hotarârea de Guvernnr.699/200419.

Reprezentând rezultatul vointei statelor membre, de la care a preluat o serie de prerogative, în Uniunea Europeanä transferul de competente a cunoscut o traiectorie ascendentä (de la statele membre la Uniune). In Romania (dar si în restul statelor foste dictaturi comuniste) în cadmi procesului de descentralizare transferul de competente a avut loc în sens descendent, statuì mostenitor al sistemului comunist excesiv de centralizat cedând treptat comunitätilor locale o parte din prerogativele sale. In ambele cazuri are loc 0 cedare de competente de la nivelul statului, în primul caz catre o entitate superioarä - Uniunea Europeanä iar în al doilea caz cätre entitäti mai mici - commutatile locale.

Europa este una a colectivitätilor locale descentralízate, accentui se pune pe descentralizare, pentru a permite dezvoltarea de contacte pe care statuì hipercentralizat nu le-ar fi promovat si pe care, oricum, nu le-ar fi putut tolera. Se poate afirma cà descentralizarea este unul din drumurile care due la un fei de "normalitate" europeanä si cä ea participa la realizarea acestui scop20. Statuì federai descentralizat Germania se caracterizeazä prin partajarea puterii ìntre diferitele niveluri ale guvernului; contrar altor sisteme federale (unde responsabilitätile sunt repartizate în domeniile politicului), federalismul german se remarca printr-o partajare a functiilor legislative, administrative si financiare, acest lucru generând o mare capacitate de adaptare a esaloanelor regionale si locale la cernicele extrem de diverse aie cetätenilor. în istoria recenta a Europei, descentralizarea etnica si lingvisticä a condus în final la federalizarea statului Belgia, dupä ce a parcurs progresiv un regim intermediar între federalism si descentralizare (1970 - 1980), apoi o semi-federalizare (1989 - 1988) pentru ca începând eu anul 1988 sä devina stat federal (fapt consacrât exprès de articolul 1 al Constitutiei Belgiei din 17 februarie 1994). în Italia, autonomia regionalä nu prezintä aceleasi caracteristici precum autonomia locala; regiunile îsi pot stabili statutul, însa acesta trebuie aprobat de parlament; exista însa anumite regiuni eu statut special (Valle d'Aosta, Trentino -Alto Adige, Friuli-Venezia Giulia, Sicilia si Sardinia) ale cäror competente sunt mai extinse.

Carta Europeanä a Autonomiei Locale21 a creat un cadru general comun (care reuneste standardele europene) în privinta atribuirii si pästrärii anumitor competente de gestionare a treburilor publice în sarcina autoritätilor locale cele mai apropíate de cetäteni (considerate a fi cele mai îndreptatite în acest sens), în vederea asigurärii posibilitätii acestora de a participa efectiv la luarea deciziei. In acest sens, art. 3 din Carta consacra dreptul si capacitatea efectiva ale autoritätilor publice locale "de a solutiona si de a gestiona, în cadmi legii, în nume propriu si în interesul populatiei locale, o parte importantä a treburilor publice".

III. Deconcentrarea administrativ-teritorialä

Uneori, cernitele practice au déterminât o atenuare a sistemului centralizat, acordându-se unor servicii si unor functionari publici ai statului dreptul de a solutiona ei însisi, în cadmi circumscriptiilor administrativ-teritoriale, problemele, care nu mai sunt înaintate centmlui spre rezolvare. Prin deconcentrare administrativa se întelege transfeml unor atributii, care revin stmcturilor administrative centrale, unor institutii din subordine, care funetioneazä în teritoriu. Deconcentrarea administrativa reprezintä deplasarea în teritoriu a unei parti importante a activitätii administratiei publice centrale22.

Asemeni descentralizärii, deconcentrarea implica depärtarea de centm, deplasarea de Ia centm cätre margine. Deconcentrarea servieiilor publice presupune acordarea stmcturilor teritoriale ale statului (agentilor statali din teritoriu) de puteri publice pentm a fi exercitate ìn numele statului, ìnsa la nivel tentorial, fiind prin urmare o variantä a centralizärii23.

Ambiguitatea terminologica dintre notiunile descentralizare si deconcentrare au reprezentat subiectul a numeroase controverse; existera confuziilor terminologice impune identificarea diferenfelor dintre cele doua concepte, astfel:

- deconcentrarea presupune transferul de autoritate sau responsabilitate catre o sub-structura componente a unei organiza^ mai mari, ìn timp ce descentralizaba presupune transferul vertical de autoritate sau responsabilitäti de la guvernul national cätre autoritätile administrate! publice locale;

- deconcentrarea se realizeazä prin transferul de competente administrative si financiare cätre ministère si celelalte organe de specialitate aie administratiei publice centrale cätre propriile structuri de specialitate din teritoriu, în timp ce descentralizarea se face prin transfer de competente (administrative, financiare si decizionale) de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul celei locale sau cätre sectorul privat; astfel, deconcentrarea se limiteazä la transferul puterii manageriale si asigurarea resurselor necesare, nu si la transferul puterii de decizie;

- în cadrul procesului de descentralizare competentele se transfera de la nivelul national la nivel local prin intermediul autoritätilor descentralízate; în cazul deconcenträrii, competentele ramân la acelasi nivel (eel national), acestea fiind implementate la nivel local printr-un sistem de organe infinítate în teritoriu, numite servicii deconcentrate (fiind lipsite ìnsa de putere de decizie sau resurse proprii, precum autoritätile descentralízate);

- fiinctiile transferate autoritätilor descentralízate au carácter permanent si irevocabil, în vreme ce functiile apartinând servieiilor publice deconcentrate pot avea carácter temporar, reprezentând numai o delegare de sarcini;

- autoritätile descentralízate (autonome) implementeazä propriile decizii luate la nivel local; servieiile publice deconcentrate implementeazä deciziile luate la centru de cätre autoritätile centrale;

Necesitatea ca servieiile publice sä fie organízate si sä functioneze atât prin intermediul autoritätilor descentralízate cât si prin servieiile deconcentrare se fundamenteazä pe urmätoarele argumente24:

- menjinerea caracterului imitar al statului;

- natura serviciilor fìirnizate;

- dimensiunea si amploarea proiectului;

- aspecte legate de integritatea actului administrativ.

In doctrina, deconcentrarea administrativa a fost definita astfel:

- Deconcentrarea constituie o mäsurä intermediara în procesul descentralizärii, fiind privitä cä transfer de atributii de la centru la agenti puterii centrale aflati la conducerea diferitelor organisme locale; ea înseamna mult mai pujin decât descentralizarea si presupune recunoasterea unei anumite puteri de decizie, în favoarea agen^ilor statului repartizati pe întreg teritoriul tärii (prefectul, serviciile exterioare aie ministerelor raspund ideii de deconcentrare)25;

- Deconcentrarea consta în trimiterea în teritoriu a unor reprezentanti ai puterii centrale, care sä exercite atribute ale acesteia în teritoriul respectiv, sub puterea ierarhicä a Executivului central26;

- Deconcentrarea, în ceea ce prívese serviciile, consta în deteriorarea pana la un anumit grad a ansamblului administrativ din care fac parte, sustragandu-le autoritätii directe a organelor conducätoare aie colectivitätilor de care depind si care nu pästreazä asupra lor decât un anumit control, functionând aproape complet sub autoritatea organelor proprii, acordându-le individualitate financiara si personalitate jurídica27;

- Deconcentrarea constituie un regim juridic administrativ care se situeazä între centralizare administrativa si descentralizare administrativa, fiind o centralizare atenuatä sau o slabä descentralizare28;

Unul din elementele de noutate aduse prin revizuirea Constitutiei în 2003 se refera la administraba publica din mutable administrativ-teritoriale, prevazându-se cä pe langa principiile descentralizärii si al autonomiei locale, administraba publica se íntemeiaza si pe principiul deconcenträrii serviciilor publice, subliniindu-se faptul cä între prefect si celelalte autoritäti publice locale nu exista raporturi de subordonare. Bazä legala a principului deconcenträrii serviciilor publice se regäseste în art. 120 si art. 117 alin. (2) din Constituya revizuitä; art. 120 consacra principiul deconcenträrii ca principiu de baza pe care se ìntemeiaza administraba publica din mutatile administrativ-teritoriale, aläturi de principiile descentralizärii si cel al autonomiei locale, ìn timp ce art. 117 alin (2) confera Guvernului si ministerelor29 dreptul de a infinita ìn teritoriu organe de specialitate, aflate ìn subordinea acestora. Legea nr. 215/2001 privind administraba publica locala nu reglementeazä organizarea si fiinctionarea serviciilor deconcentrate, întrucât astfel de reglementari nu intra ìn sfera celor privitoare la administratia publica locala, vizând mai degrabä administratia publica centrala (a cärei activitate este reglementatä prin Legea nr. 90/2001 privind organizarea si fiinctionarea Guvernului României si a ministerelor30). In Legea-cadru privind descentralizarea nr. 195/200631 întâlnim la art. 2 lit. j). defmirea deconcenträrii: redistribuirea de competente administrative si financiare de catre ministère si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale cätre propriile structuri de specialitate din teritoriu. Deasemenea, deconcentrarea nu se remarca nici ìn documéntele strategice, aceasta fiind de cele mai multe ori cordata cu descentralizarea; de remarcat este cazul Strategici actualizatä a Guvernului României privind accelerarea reformei in administratia publica (2004 - 2006), unde cele doua procese sunt amintite împreuna.

IV. Concluzii

Analizând diversitatea interpretärilor conceptului, observäm cä descentralizarea reprezintä un ideal al structurilor administrative viitoare, rezistent Ia socuri, crize si blocaje, capabil sä depäseascä problemele administratiei actúale. Descentralizarea astfel conceputä nu este doar o tehnicä administrativa, ci si o sperantä politica32. Realizatä prin aplicarea principiului subsidiaritätii, descentralizarea se ìnscrie ìntr-o politica generala in care, concomitent cu tendinta de reducere a sferei de interventie statala, individui (si nevoile sale) reprezintä finalitatea actiunii administratiei publice.

întrucât procesul deconcenträrii este unul deosebit de complex, cu implicatii deosebite atât la nivelul administratiei centrale cât si locale, se impune dezvoltarea unui cadru legislativ similar descentralizärii, care sä facä referire la aspecte esentiale precum principiile de bazä ale deconcenträrii, regulile acestui procès si cadmi institutional.

Footnote

2 Dana Apóstol Tofan, Institutii administrative europene, (Bucureçti: CH. Beck, 2006), 115

3 loan Alexandru, Tratat de administrate publica, (Bucureçti: Universul Juridic, 2008), 228 ci urm.

4 Mädälina Voican, Principine cadru ale administratiei publice locale, (Bucureçti: Universul Juridic, 2008), 21

Footnote

5 Mircea Preda, Drept administrativ - Partea generala (Edifia a IV-a), (Bucureçti: Lumina Lex, 2006), 334

6 Corneliu Manda, Drept administrativ - Tratat elementar (Edifia a IV-a reväzutä ci adäugitä), (Bucureçti: Lumina Lex, 2007), 116

7 Dana Apóstol Tofan, Drept administrativ (vol. I, Edifia a ?-a), (Bucuresti: CH. Beck, 2008), 254

8 Constantin Dissescu, Drept administrativ - Curs de drept public roman (vol. III), (Bucureçti: Stabilimentul Grafie I.V. Socec, 1891), 845

9 Consacrata atât prin Legea nr. 15/1990 privind organizarea regiilor autonome ci a societâtilor comerciale ce desfaçurau servicii publice, cât ci prin Legea nr.69/1991 eu privire la administraría publica locala

Footnote

10 Dana Apóstol Tofan, op. cit., p. 1 19 si urm.

11 loan Alexandru, op. cit., p. 177 §i urm.

12 Mädälina Voican, op. cit., p. 28

13 Prin legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei Europene a Autonomiei Locale

Footnote

14 Publicatä în Monitorili Oficial al României, nr. 238 din 28 noiembrie 1991

15 Publicatä în Monitorili Oficial al României, nr. 204 din 23 aprilie 2001

16 Publicatä în Monitorul Oficial al României, nr. 453 din 25 mai 2006

Footnote

17 Ibidem, p. 22

Inceperea negocierilor din cadmi procesului de aderare al României la Uniunea Europeanä a impus Guvernului un efort susjinut de reforma a administratiei publice, astfei cä Strategia actualizatä a Guvernului României privind accelerarea reformei in administraría publica (2004 - 2006) a fost precedatä de alte doua strategii, formulate în 2001 si 2003

19 Pentru aprobarea Strategici actualízate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administratia publica, 2004-2006

20 loan Alexandra, op. cit., p. 182 ci urm.

Footnote

21 Adoptata Ia 15 ianuarie 1985 Ia Strasbourg

22 Emil Bälan, op. cit., p.55

Footnote

23 Cristina Renert, Daniel Pop, Impactul servieiilor deconcentrare ale ministerelor asupra politicilor publice locale, (Fundaría Soros Romania, 2007), 5

Footnote

24 Mädälina Voican, op. cit., p. 95

25 Dana Apóstol Tofan, op. cit., p. 219

26 Dan Claudiu Daniçor, Drept constitutional ci instinuii politice (vol. I) - Teoria generala, (Bucureçti: CH. Beck, 2007), 102

27 loan Alexandra, Drept administrativ, (Editura a Il-a, reväzutä ci adäugitä), (Bucureçti: Lumina Lex, 2007), 175

28 Mircea Preda, op. cit., p. 344

Footnote

29 Cu avizul Curtii de Conturi

30 Publicatä ìn Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001

31 Publicatä ìn Monitorul Oficial nr. 453 din 25 mai 2006

32 loan Alexandru, op. cit., p. 229.

References

BIBLIOGRAFIE

* Lucräri de specialitate

1. Alexandru, loan; Drept administrativ, (Edifia a Il-a, reväzutä si adäugitä), Bucuresti: Lumina Lex, 2007

2. Alexandru, loan; Tratat de administrate publica, Bucuresti: Universul Juridic, 2008

3. Apóstol Tofan, Dana; Drept administrativ (vol. I, Edifia a Il-a), Bucuresti: CH. Beck, 2008

4. Apóstol Tofan, Dana; Institu/ii administrative europene, Bucuresti: CH. Beck, 2006

5. Danisor, Dan Claudiu; Drept constitutional si instituß politice (vol. I) - Teoria genera la ,Bucuresti: CH. Beck, 2007

6. Dissescu, Constantin; Drept administrativ - Curs de drept public román (vol. Ill), Bucuresti: Stabilimentul Grafie I.V. Socec, 1891

7. Manda Corneliu; Drept administrativ - Tratat elementar (Edifia a IV-a reväzutä si adäugitä), Bucuresti: Lumina Lex, 2007

8. Preda, Mircea; Drept administrativ - Partea generalo (Edifia a IV-a), Bucuresti: Lumina Lex, 2006

9. Renert Cristina, Pop Daniel; Impactul serviciilor deconcentrare ale minister elor asupra politicilor publice locale, Fundafia Soros Romania, 2007

10. Voican, Mädälina; Principale cadru ale administrativ publice locale, Bucuresti: Universul Juridic, 2008

* Documente

1 . Monitorul Oficial al României nr. 204 din 23 aprilie 200 1

2. Monitorul Oficial al României nr. 238 din 28 noiembrie 1991

3. Monitorul Oficial al României nr. 453 din 25 mai 2006

4. Monitorul Oficial al României nr. 164 din 2 aprilie 2001

5. Monitorul Oficial al României nr. 453 din 25 mai 2006

6. Strategia actualizatä a Guvernului României privind accelerarea reformei ìn administraba publica (2004 - 2006)