Alegerile libere si consolidarea democratiei în România postcomunista

Abstract

Starting from theoretical assumptions confronted with several aspects of the political and electoral system, in this study I intend to highlight the link between free elections and consolidation of democratic regime in Romania after 1989. Despite the dysfunctions, after 25 years it can be noticed the existence of a political culture of supporting the new regime and this is visible in the multiparty system and public debate, in the diversity of citizen's choices expressed in votes for their representatives.

Headnote

Abstract

Starting from theoretical assumptions confronted with several aspects of the political and electoral system, in this study I intend to highlight the link between free elections and consolidation of democratic regime in Romania after 1989. Despite the dysfunctions, after 25 years it can be noticed the existence of a political culture of supporting the new regime and this is visible in the multiparty system and public debate, in the diversity of citizen's choices expressed in votes for their representatives.

Keywords

democracy; people; citizen; political party; electoral system

1. Démocratie si partitocratie

Oricât de complicate ar fi sistémele électorale postmoderne (uneori inaccesibile întelegerii simplilor cetâteni), participarea electoral în regimul alegerilor libere ramène una dintre expresiile democratiei1. Psihologic vorbind, ideea cultivatä prin tóate mijloacele mai ales in campaniile électorale cä rezultatul alegerilor care exprimä viitoarea directie de guvernare depinde de optiunea exprimatä de alegätor, ar trebui sä aducä un fei de bunästare civicä sau mäcar un sentiment de demnitate si libértate ce se bazeazä pe responsabilitatea cetäteneascä. Dacá lucrurile nu stau chiar asa este nu numai pentru cä nu toti participantii la jocul electoral pot fi cästigätori, dar si din alte motive care îndeamnâ la scepticism, cum ar fi modul propriu-zis în care cetätenii îsi voteazä conducätorii, cât si în acela în care se prezintâ candidatii pe parcursul competitiei si la capätul acesteia, respectând sau sfidând regulile concurentei între partide ce aspirä deopotrivâ la guvernare, respectându-si sau ignorând promisiunile fâcute în campanile électorale.

Cum în lógica consolidärii democratice ceea ce conteazä cei mai mult sunt tendintele, adicä acei vectori intentionali pe directia cärora se regäsesc comportamente, atitudini si conceptii noi ce indicä un punct (mai mult sau mai putin constientizat si teoretizat) al aspiratiei socio-culturale, nu atât prezenta la urne în numär cât mai mare a cetâtenilor este importantâ2, cât mai ales optiunea politicé si sträduinta alesilor de a onora încrederea celor care i-au votât. în legäturä cu consolidarea suportului popular al sistemelor democratice, Richard Rose afirma cä acesta este "un procès care poate lua o decadä sau mai mult, asa cum s-a întâmplat în Germania dupä al doilea râzboi mondial si în Spania dupä moartea lui Francisco Franco". Cum "atitudinile politice reflecté deopotrivâ circumstantele cúrente si asteptärile privind viitorul", rezultä cä "un nou regim se consolideazä atunci când poporul îl accepté drept singurul sistem sau guvern pe care asteaptä sä îl aibä în viitor", iar "un regim consolidât, fie el democratic sau nedemocratic, poate fi descris ca fiind în echilibru atâta timp cât räspunsul cetâtenilor sâi este consistent eu institutiile pe care elitele tärii le oferä"3.

Având în vedere acest model, putem spune cä dupé 25 de ani de alegeri libere, acestea au contribuit la consolidarea regimului democratic din România, cä dupä decembrie 1989 s-a dezvoltat o culturä politicé a sustinerii acestui regim (în ciuda, sau poate toemai datoritä multitudinii de opinii divergente vehiculate în dezbaterea publicä), cä aceasta exprimä atitudinea civicä pe care o împârtâseste tot poporul.

Dar cine este "poporul", acest cuvânt în jurul cäruia graviteazä definitiile democratiei, pentru cä "el" este acela care voteazä, delegându-si propria putere si legitimând-o pe a celor în care, teoretic, se regäsesc alegätorii toemai pentru cä le exprimé cei mai bine propriile posibilitäti de constructs politicé?

Luând ca punct de plecare formula "poporul nu poate hotârîînainte ca cineva sä hotärascä cine este de fapt poporul" (Sir Ivor Jennings, citât de Olivier Beaud în La puissance de l'État), într-un studiu prezentat la un colocviu international organizat în martie 2001 de Grupul de Analizä Socio-Politicä a tärilor din Europa Centralä si de Est din cadrul Universitätii Libere din Bruxelles, Daniel Barbu consideré cä "din punct de vedere juridic, si mai ales din perspectiva dreptului electoral, popoarele nu existé în mod natural. Legislatorii sunt cei care stabilesc întotdeauna cine face parte din popor, precum si conditiile de manifestare legalä a vointei acestuia; ei actioneazä astfei în scopul de a legitima propria lor putere. De aceea, constructs politico-juridicä a poporului reprezintä nu doar o operatiune ce précédé exercitiul democratic, ci însâsi finalitatea acestui exercitiu"4.

încâ din 1929, în eseul Esenta si valoarea democratiei Hans Kelsen afirma cä "poporul, ca un ansamblu de indivizi, este o irealitate pe plan sociologie si o fictiune pe plan ideologic". Mai mult decât atât, ca o démocratie sä devinä nu numai posibilä, dar si realä, trebuie sä se renunte la "ideea suveranitätii populare", nu altceva decât un "principiu al totalitätii", iar aceastä renuntare sä fie însotitâ de acceptarea "principiuIui majoritar, prin care majoritatea absolutâ, si nu cea calificatä, ia deciziile". Si aceasta pur si simplu pentru cä "Prin exercitiul puterii delegate, «guvernarea pentru popor» poate duce la autocratie; în realitate, existé aceeasi ordine juridicä statalä la care sunt supuse persoanele si vointa majoritätii e cea care devine vointa poporului. în fine, democratia nu poate rämäne ancoratä la vechea funche de reprezentare care consideré membrii parlamentului ca alesi de popor"5.

Propriu-zis, Kelsen sustine cä "democratia modernä se întemeiazâ în întregime pe partidele politice", "care grupeazä oameni de aceeasi opinie, pentru a le garanta o influentä asupra gestionärii afacerilor publice" si cärora, prin constitute, li se conferä "functia de organe are formärii vointei statului". Astfel, în societâtile moderne democratia este parlamentará, iar "vointa generalâ este formatä de o majoritate de cetäteni alesi de majoritatea titularilor drepturilor publice"6.

De aici putem deduce cä în societâtile democratice contemporane, în principiu, poporul se regäseste în fiecare cetätean responsabil al statului, cä el este alcätuit din marea masä a cetätenilor egali în drepturi, dintre care dreptul de a alege si a fi ales este elementar. Dominique Schnapper aratä cä "votul democratic nu are ca functii doar pe acelea de alegere a conducätorilor, de a da electoratului ocazia sä-si manifeste încrederea sau neîncrederea cu privire la política pe care o urmeazä si de reglementare a raporturilor dintre societate si putere", dar "el este, de asemenea, simbolul noului sacru, acela al societätii politice însesi, care asigurä legäturile sociale si traseazä destinul colectivitätii". Altfel spus: "Pe lîngâ consacrarea legäturii sociale, votul exprimé în mod concret existenta spatiului politic abstract în care, în pofida oricärei expedente sociale reale si observabile, fiecare cetätean este egalul celuilalt. Transpunînd în act adevärul formulei: «Un om, un vot», alegerile pun din nou bazele ideii de egalitatea formalä a cetäteniei si legitimeazä ordinea publicä"7.

Asadar, în statul modem între popor (fie el fictiune etnicä sau marea masä a cetätenilor) si démocratie se aflä un domeniu întemeiat pe principiul reprezentativitätii care se manifesté în sistémele électorale adóptate prin diverse legi, în regim lent sau de urgentä, sisteme gratie cärora oameni cu afinitäti comune grupati în partide pot candida, pe liste sau individual, la functii parlamentare si implicit guvernamentale, sau la functia supremä de conducere. Parcurgerea acestui domeniu asigurä recunoasterea identitätii politice democratice a "poporului", dupä cum aratä si Daniel Barbu: "Poporul nu ajunge sä se cunoascä pe sine, în identitatea politicé cu el însusi ce se numeste vointâ generalâ, decât prin intermediul procesului de reprezentare. Paradoxul hobbesian al reprezentärii rezidä în disparaba imediatä a corpului politic în chiar momentul unificärii sale într-un corp reprezentativ. în formularea teologicé a lui Carl Schmitt, reprezentarea creeazä premisele necesare pentru ca poporul sä fie în acelasi timp absent si prezent"8.

Iar în expresia non-teologicä a lui Daniel Barbu ce rezoneazâ, peste timp, cu aceea a lui Kelsen, când spunem cä poporul voteazâ într-o tarä postcomunistä unde au fost create dreptul si legile électorale înaintea consultärii populare, consta- täm de fapt aparitia unui suport popular mai curând al "partitocratiei"9, decât al democratiei: "Partitocratia este probabil destinatia política inevitabilâ a postcomunismului, în mâsura în care are meritul de a valorifica în context democratic o träsäturä mostenitä de la partidul unie. Procesul de democratizare în Europa Céntrala si de Est nu face decât sä adauge principiile competitiei partizane si contestärii unui sistem care era deja întemeiat pe o largä participare politicä mediatä partizan"10.

Si aceasta pentru cä sistemul reprezentärii proportionale préférât în Europa centralä si de Est11, tradus ca "mediatizare a reprezentärii de cätre partide" a avut un efect limitativ asupra caracterului "democratic" al scrutinului, deoarece "Scrutinul de listä färä vot preferential la care au recurs majoritatea tärilor postcomuniste oferä structurilor de partid o influentä covârsitoare asupra desfäsurärii procesului electoral". Aceste conditii si criterii de exercitare a votului a favorizat, dupä Daniel Barbu, revenirea centralismului de partid ("democratic", de bunä seamä, de la care se revendica si Partidul Comunist Román), prin "multiplicarea partidelor de tip leninist, dótate cu o conducere autoritarä si având militanti disciplínate partide în cadrul cärora decizia este luatä la vârf si transmisä nivelurilor inferioare". Partidele ce nu au respectât aceastä logicä organizational au devenit marginale si la un moment dat au iesit din jocul politic, asa cum s-a întâmplat în România eu Partidul National Täränesc Crestîn-Democrat si eu Partidul National Liberal dupä alegerile generale din 2000: ,,în mod concret, scrutinul proportional tinde sä înlocuiascâ democratia reprezentativä printr-o démocratie a partidelor"12.

Pentru a întelege modul de functionare al regimului politic románese postcomunist13, într-un studiu prezentat la colocviul international mai sus pomenit, Cristian Preda porneste de la analiza sistemului electoral si a influentei sale asupra relatiilor partizane, având drept suport teoretic lucrarea lui Arend Lijphart, Patterns of Democracy. Governement Forms and Performance in Thirty-Six Countries, dupä cum autorul însusi märturiseste. Potrivit acestei cercetäri, unul din modurile în care se exprima träsäturile limitatei experience politice românesti este scrutinul legislativ, "organizat pe baza reprezentärii proportionale (RP), cu un präg electoral explicit, în circumscriptii plurinominale si cu un mecanism de distribuiré a mandatelor de tip d'Hondt"14. Cum însâ "limitatä si contradictorie, experienta democrática româneascâ se vädeste a fi exemplarä pentru neputinta sa de a realiza lógica reprezentativitätii moderne"15, "sistemul politico-electoral románese trebuie (...) descris în termeni de efect pervers: conceput juridic vorbind ca un sistem de reprezentare proportional, dispozitivul electoral románese produce cele mai importante efecte majoritare cunoscute pâna acum"; drept pentru care, consideré autorul, cei care începând din 1999 sustin reforma electoralä "nu au înteles cä sistemul actual produce deja efectele scrutinului dorit si cä o parte din rezultatele nefaste ale politicii pe care ei o resping sunt urmärile naturale ale unui astfel de sistem"16. Este un punct de vedere dur, dartotodatä realist privitor la influenta sistemului electoral asupra politicii fäcute de partide, sau a "partitocratiei".

De aceea únele observatii cu carácter general devin difícil prizabile de cätre un cititor care cunoaste complexitatea situatiei dinaintea, din timpul si de dupä campaniile électorale si alegerile locale si generale dintr-o tarä est-europeanä cum ar fi România, din timpul anilor electorali 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2009, 2012, 2015. "Teoremele" sunt inaplicabile, totusi, situatiei: "Cum evalueazä acum regimul for postcomunist, aceia näscuti într-un regim comunist? Pentru deplina sustinere a democratiei, poporul trebuie sä învete de fapt ce înseamnâ democratia în practicä. E nevoie ca liderii neexperimentati sä înteleagâ faptul cä a guverna este ceva diferit de a conduce manifestatii de protest, este necesar ca cetätenii sä afle care dintre sperantele si temerile for pot fi justifícate. (...) în Europa Esticä si Centralä, politicienii s-au adaptai repede la competitia electoralä, iar cetätenii si-au folosit dreptul de a vota pentru a-i da afarä de la guvernare pe oamenii zilei17. într-adevâr, aceste din urmä aspecte au fost de la bun început afírmate în practica politicé româneascâ, dar dincolo de nivelul "poporului", interogatiile asupra democratiei românesti tíntese modalitätile în care sunt puse în circulate valori sau non-valori politice, prin sistemul electoral ce favorizeazä anumite partide si le defavorizeazä pe áltele dupä criterii ce au tóate apárentele arbitrarului.

în literatura de specialiate existé si viziuni total inadeevate, cei putin pentru România, dupä pärerea mea, modului real de selectie a detinätorilor puterii, precum în Capitalism färä capitalisti a cärei primä "tezä" sunä în felul urmätor: "Societatea postcomunistä poate fi descrisä ca o structuré socialä unicä în care capitalul cultural este sursa principalä de putere, prestigiu si privilegii (s.m.). Detinerea capitalului economic aranjeazä actorii numai în cadrul ierarhiei sociale, iar preschimbarea fostului capital politic în acumulare privatä este mai degrabä exceptia decât regula, într-adevâr, preschimbarea fostelor privilegii comuniste în echivalente postcomuniste are loc numai atunci când actorii se aflä în posesia formei potrivite de capital pentru a putea face aceastä preschimbare. Astfel, cei care au fost în vârful ierarhiei sociale în timpul socialismului de stat pot sä rämänä acolo numai daeä sunt capabili sä procedeze la o ajustare a traiectoriei care, în actúala conjuncturä, presupune cä sunt înzestrati cu capital cultural. Prin contrast, aceia care s-au bazat exclusiv pe capitalul politic din perioada comunista, mult devalorizat acum, nu sunt apti sä preschimbe acest capital în ceva de valoare si sunt supusi unui procès de mobilitate descendentä"18.

Putern spune cä legäturile României cu aceastä frumoasä utopie sunt cel putin vagi. Tara "combinatiilor de interese care nu au nimic de-a face eu viitorul tärii" (Crin Antonescu, la un post de televiziune, dupâ alegerile din 30 noiembrie 2008), în care luptätorul anticomunist Vasile Paraschiv a refuzat distinctia Steaua României în grad de cavaler, pe care i-o înmânase presedintele Traían Basescu, mentionând cä refuzä primirea acesteia "de la un comunist la fei ca toti ceilalti care ne-au condus tara de la Revolutie" 19, împotriva cärora cel décorât sustine cä a luptat din 1968 - se sustrage încâ idealurilor cultúrale. Dincolo de neclaritâtile legate de personajul care refuzä ceva venit din partea sefului statului în cadrul unui moment festiv ce sugereazâ, într-un fel, consolidarea regimului democratic postcomunist din România, acest exemplu ilustreazä situatia descrisä de Daniel Barbu în studiul deja citât, în termenii a ceea ce am putea numi ma/entendu-urile electoratului si are alesilor: ,,în momentul chemärii la urne, când se produce simultan decesul si renasterea sa politicé, poporul are dreptul de a se însela asupra persoanelor pe care le voteazâ si asupra optiunilor pe care le face. Au însâ reprezentantii astfel desemnati ai cetâtenilor dreptul de a se însela asupra identitätii politice a propriului popor? Erorile de apreciere ale poporului apartin categoriei ignorantei invincibile: în cadrul normativ care-i este impus, poporul poate lua un animal politic drept ceea ce nu este. Si atâta timp cât respectä regulile «vânâtorii» électorale, poporul suveran nu trebuie sä-si justifice confuziile si greselile. Acest privilegiu este însâ refuzat corpului reprezentativ, a cärui ignorantä se cuvine sä fie întotdeauna vincibilâ"20.

Rezultatele alegerilor parlamentare desfäsurate în România dupâ 2008 în sistemul electoral al votului uninominal confirmé "legea lui Duverger" privind influenta sistemului electoral asupra numärului de partide21.

Cu tóate acestea, este binevenitä o remarcä precum aceea apartinându-i lui George Voicu, autor al lucrärii Pluripartidismul. O teorie a democratiei care trateazä aspecte mergând de la geneza si conceptualizarea partidelor politice si a sistemelor de partide, pânâ la modurile de scrutin si influenta for asupra sistemelor de partide si a democratiei în cäutarea cäreia se aflä societatea modernâ si societatea postcomunistä: "«Legile» lui Maurice Duverger, care ipostaziau modurile de scrutin în cauze are sistemelor de partide, exagerau, de bunä seamä, si însusi autorul for s-a vâzut silit, dacá nu sä le retracteze, oricum sä le nuanteze considerabil. Georges Lavau (în lucrarea Partis politiques et réalités sociales, 1953 - n.m., LVS) s-a împotrivit cel mai aprig, în bunä traditie sociologicä, fetisizärii modului de scrutin, criticându-l violent pe Maurice Duverger. Ceea ce (...) a dat roade, cäci partidologul francez avea sä revinä asupra constatärilor sale «legice»; modurile de scrutin joaeä doar un roi de accelerare sau de frânare pentru constituirea unui sistem de partide, cauza rezidând în realitâtile sociale, în ideologii, în structurile socio-economice, în general"22.

Altfel spus, desi únele sisteme électorale încurajeazâ formarea partidelor politice iar aceastä influentâ a sistemului electoral este vizibilâ în România postdecembristâ, la cel mai elementar nivel constituirea partidelor tine mai curând de concurenta între lideri pentru detinerea controlului asupra sistemului politic.

2. Alegerile libere si alesii poporului

Dificultatea realizärii identificärii în diferentä a individului cu sistemul politic democratic apare cu claritate din analiza efectuatä de Pierre Rosanvallon a unui model democratic mai vechi decât cel románese, cel francez, impus prin paradoxul inträrii violente în istorie a drepturilor omului. Autorul afirmä cä în cadrul unei democratii reale "poporul nu mai are formä: el îsi pierde orice densitate corporalä si devine íntr-o manierä pozitivä numär, adicä fortä compusä din egali, din individual itäti pur echivalente sub domnia legii. Este ceea ce exprimé în felul lui radical sufragiul universal: acesta marcheazä începutul unei ordini seriale. Cetäteanul, ca homo suffragans, este omul délibérât abstract, simplä componentä numericä a unitätii nationale"23.

Cäci, aratä acelasi Pierre Rosanvallon, calitatea particularä si apoi specified national al unei democratii sunt realizabile atunci când o cantitate anume de abstractie se trezeste în sufletul colectiv: "Alegätorul nu îsi poate îndeplini în mod ideal rolul säu, decât daeä se identificä cu ceea ce are în el ca generalitate, trebuind sä fie capabil sä se dezbrace de tóate determinatiile sale particulare si de interésele imediate, pentru a deveni un fei de functionar al unitätii nationale. Societatea nu mai este compusä în acest caz decât din voci identice, care pot fi oricând substituée prin áltele, reduse în momentul fondator al votului la unitäti de calcul ce se îngrämädesc în urnä: ea devine un fapt pur aritmetic. Substanta se sterge complet în spatele numärului, intensificând efectele de abstractie legate de constituirea pur procedural a socialului". Din acest motiv "poporul si natiunea, prin forta împrejurärilor, nu mai au corp sensibil. Acestea vor trebui construite cu ajutorul viziunii politice si al elaborärii intelectuale"24.

în cazul României, ritualul constructiei "corpului social" dotât cu capacitatea de dezvoltare armonioasâ si cu aceea de reactie la factorii de mediu ostili emanati (aid) de "corpul politic" ce în mod normal ar trebui sä-l apere pe cel dintâi, mosteneste ceva din absurdul si disperarea în care a fost prins Mesterul Manóle cu echipa sa de zidari. Constructia se präbuseste zilnic nu din cauza ignorantei cetätenilor (care, asa cum au dovedit-o în câteva împrejurâri legate de alegeri si realegeri suntîn medie "culturalizati" în ordinea genera I itäti i ce impune renuntarea la interesele imediate si determinatiile proprii), ci mai curând din cauza "culturii politice dionisiace" a oamenilor politici. Care dau curs imaginatiei revendicative personale, pasiunilor participative (nu la constructia socialâ, ci la autoconstructia propriei imagini), activitätilor frenetice de autopropagandä electoralä, sensibilitätii exagérate fatä de propria persoanä, spre deosebire de necesarii si intruvabilii exponenti ai "culturii politice apolinice", care ar pune accent pe promovarea si respectarea legilor, pe primatul nevoilor societätii în ansamblu si nu pe acelea aie propriei persoane sau aie propriei comunitäti (partinice, de grup de interese etc.).

Ce pot face alegätorii atâta timp cât "«Gestionarea» de câtre partide politice a jocului electoral în démocratie le conferä rolul esential în formarea si recrutarea clasei politice"? în acest context, aratä Ariside Cioabä, "electoratul nu are decât posibilitatea aleatorie de a influenta asupra ponderei pe care o dobândeste o grupare sau alta a clasei politice în raport cu audienta si influenta politicä a unor partied în momentul alegerilor". Altfel spus, ,,în ipoteza întrunirii conditiilor politice si posibilitätii reale de alegere, date de sistemul politic si electoral, electoratul poate legitima propunerile (preferintele) promovate de partidele politice în ceea ce priveste componenta periodic reînnoitâ sau reconfirmatä a clasei politice, degajând o compozitie (a acesteia) reprezentativâ pentru distribute opiniilor si ideologiilorîn masa cetätenilor"25.

Raportat la aceste consideratii teoretice, clasa politicä romäneascä dupä 1989 s-a grupatîn partide politice ce reflectä gustul pluralismului, iar rezultatele alegerilor la o privire de ansamblu dupä 25 de ani reflectä, de bine de räu, o distribute la fei de pluralä a voturilor.

Pe scurt, viata politicä din România imédiat dupä revolutia din 1989 s-a caracterizat prin dominaba exercitatä de Frontul Salvärii Nationale (FSN), care la alegerile din 1990 obtinuse circa 66% din voturile exprimate, iar presedintele Ion lliescu, candidatul sustinut de FSN, câstigase alegerile prezidentiale eu circa 85% din voturi. Opozitia, reprezentatä în principal de vechile partide istorice care renäscuserä dupä Revolutia din 1989 -Partidul National Täränesc Crestin Democrat (PNTCD -în fapt continuator al Partidului National Täränesc), Partidul National Liberal (PNL) si Partidul Social-Democrat Román (PSDR) - era färämitatä si nu putea constituí o contrapondere realä la forta politicä a FSN, care era väzut de membrii partidelor istorice si de reprezentanti ai societätii civile ca un continuator direct, sub o fatadä democraticé, al Partidului Comunist Román. La 26 noiembrie 1991 s-a constituit CDR, pe baza unui protocol semnat de partidele membre ale Conventiei Nationale pentru Instaurarea Democratiei (PNTCD, PNL, PSDR, PER, PAC si UDMR), precum si de alte formatiuni politice si civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România (Partidul Unitätii Democratice, Uniunea Democrat-Crestinä, Alianta Civicä, Asociaba Fostilor Detinuti Politici din România, Solidaritatea Universitarä, Asociaba 21 Decembrie, Miscarea România Viitoare, Sindicatul Politic "Fraternitatea", Uniunea Mondialä a Românilor Liberi). Aceasta avea sä cästige alegerile în 1996, prin presedintele Emil Constantinescu.

Partidul Social-Democrat si-a fäcut aparitia pe scena politicä romäneascä Ia alegerile din 2000, fiind însâ practic continuatorul Partidului Democratiei Sociale din România (PDSR), cästigätorul alegerilor din 1992, 2000 si 2004, légitimât suplimentar cu prezenta Partidului Social Democrat Román. Partidul National Liberal a reapärut în viata politicä romäneascä în ianuarie 1990. La finalul anului 2008, PNL atinge scorul istoric de 20% devenind unul din principalele partide din România. în martie 2009, Crin Antonescu devine noul presedinte al partidului si candideazä la alegerile prezidentiale, dorind sä readueä PNL la guvernare. Aripa vechiului FSN, ín 1993 îsi ia denumirea de Partid Democrat, condus la acea datä de cätre fostul premier Petre Roman, care a fost înlâturat de la guvernare în urma mineriadei din septembrie 1991. La alegerile locale din 2000, PD devine al doilea partid al tärii si cästigä Primäria Capitalei prin Traían Bäsescu, învingându-l pe candidatul PSD, Sorin Oprescu. în 2003, PNL si PD au créât o aliantä pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A., Dreptate si Adevär, care l-a desemnat pe Theodor Stolojan, presedintele PNL de atunci drept candidat pentru presedintia României - dar înlocuit de Traían Bäsescu, care va câstiga alegerile prezidentiale în 2004 si în 2009. PDL a renuntat înca din 2006 la doctrina de centru-stânga, optând pentru aderarea la doctrina populara de centru-dreapta.

Dintre partidele grupate în familii ideologice, daca la începutul anilor '90 peisajul románese era toarte pestrit (oricine voia îsi înfiinta un partid), dominante totusi erau FSN (devenit ulterior FDSN, apoi PDSR, apoi PSD), PNL, PNT. Si acestea din urmâ au avut la rândul lor "avataruri": din PNL s-a desprins la un moment dat o "aripä tânârâ", apoi PDL. PNT a devenit Partidul Täränesc Crestin Democrat, care în 1996 formând CDR împreunâ cu alte partide a câstigat alegerile. Nu au lipsit din peisajul politic Partidul Conservator, Partidul Socialist al Muncii, Miscarea pentru România, Partidul România Mare, Partidul Noua Generatie, Partidul Popular Democrat, etc26.

Coalitia de guvernare USL în perioada 2012-2014 a fost formaté din trei partide atât de diferite ca doctrinä (PSD, PNL, PC), încât sinteza lor chiar face diferenta unei reale identitäti politice specific românesti. Ceea ce pare etern utopie, pärea în 2012 realitate, tendintä politicä a României actúale: un stat liberal din punct de vedere economic, politic si cultural; un stat social din punct de vedere al protectiei cetâtenilor; un stat conservator din punct de vedere etic.

La alegerile legislative din 2012 USL a câstigat cele mai multe locuri de deputati si senatori27. în 2014 PNL, condus în acea vreme de Crin Antonescu, a adoptât rezolutia privind iesirea liberalilor de la guvernare, dupä numeroase scandaluri si conflicte cu PSD. La câteva luni dupä ruperea USL, Crin Antonescu a râmas färä sefia partidului si pozitia de prezidentiabil din partea PNL, în favoarea lui Klaus lohannis, în timp ce Victor Ponta a pierdut în mod surprinzätor alegerile prezidentiale, în conditiile în care taotä lumea îl dädea deja învingâtor28. între timp a dispárut si PDL de pe scena politicä, multi dintre membrii acestui partid devenind membri ai Partidului National Liberal.

Ca o concluzie partialâ, democratia româneascâ manifestatä prin "partitocratie" este rezultatul sistemului electoral ca structuré constitutivä a sistemului politic gratie câruia se permite accesul la putere al guvernantilor prin alegeri libere si competitie între lideri. Oricum ar fi, faptul câ în urma voturilor transformate în locuri ale reprezentantilor alesilor se întâmplâ atâtea schimbäri la nivel institutional si putem vorbi liber despre eie, aratä cä în România actualä alegerile libere au un roi esential în consolidarea regimului democratic, chiar daeâ democratia de partid este problematicä, iar poporul este nemuitumit din punct de vedere économico-social si confuz din punct de vedere politic.

Footnote

1 în termenii stiintei politice "mecanismul de selectie a conducätorilor prin competitia deschisä si periodicä între cei care aspirä sä obtinä încrederea alegätorilor si dreptul de a conduce, si corelativ anticiparea de câtre alesi a reactiei populare activate de periodicitatea alegerilor fatä de modul de asumare a räspunderii pentru deciziile si rezultateie exercitärii puterii, sunt conditiile necesare producerii sau care fac posibilâ democratia liberal realä, sau poliarhia deschisä (în termenii lui R.A. Dahl)" - Aristide Cioabä, "Electoratul si selectia clasei politice", în Sistemul politic din România. Actori. Institutii. Provocan, Coordonatori: Aristide Cioabä, Constantin Nica, (Bucuresti: Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale, 2014), 611.

Footnote

2 Teoretic, absenteismul nu indicä neapärat neîncrederea populatiei în sistem sau dezamägirea, reactia tacitä de indiferentä fatä de soarta unei clase politice ce a înselat asteptärile cetâtenilor. într-o tarâ recent iesitä dintr-un regim politic în care votul unor conducätori impusi era formal si obligatoriu, acest comportament electoral poate exprima la fel de bine si un gest de administrare a propriei libertâti politice dupä cum fiecare crede de cuviintä, fie siguranta cä sistemul a început sä functioneze atât de bine, încât nu mai este nevoie sä fie împins mainte de toti cei "apti" pentru a face aceasta.

3 Richard Rose, "Learning to support new regimes in Europe", Journal of Democracy, Number 3, July 2007, 116, 124.

4 Daniel Barbu, "De la partidul unie la partitocratie", în Jean-Michel de Waele (editor), Partidele politice în Europa centralä si de est, traducere din francezä de Ramona Coman, Ana Maria Dobre, Donna luga si Ninucia Pilât, (Bucuresti: Humanitas, 2003), 253.

Footnote

5 Salvo Mastellone, Istoria democratiei în Europa. Din secolul al XVIII-lea pana în secolul XX, traducere de Bogdan M. Popescu si Gheorghe Lencan Stoica, (Bucuresti: Editura ANTET, 2006), 218-219.

6 Mastellone, Istoria, 219.

7 Schnapper, Ce este cetâtenia?, 96.

8 Barbu, "De la partidul unie", 253.

Footnote

9 Termenul îi apartine lui Mauro Calise, The Italian Particracy: Beyond President and Parliament, Daniel Barbu, "De la partidul unie", 270.

10 Daniel Barbu, "De la partidul unie", 259.

11 Cât priveste România, la începutul anilor '90 s-a optât pentru "un sistem electoral de tip proportional eu liste închise, având un pronuntat character pluralist". în schimb, "modificarea legii électorale la începutul anului 2008 a dus la înlocuirea scrutinului proportional de lista cu o variantâ origínala de scrutin uninominal, färä a face parte însâ din categoría sistemelor électorale majoritare, deoarece urmäreste proportionalitatea raportului dintre voturile exprimate de electorat si mandate în Camera Deputatilor si Senat" - Bogdan M. Popescu, "Alegerile si sistemul electoral. Alegerile parlamentare din 2012 si perspectivele reformei électorale", în Sistemul politic din România, 281; 283.

12 Daniel Barbu, "De la partidul unie", 259.

13 "E greu sä dai un nume acestui regim, câruia fondatorii sâi constitutional! i-au läudat în primul rând caracterul eclectic; avem probabil de-a face, asa cum sugera Giovanni Sartori, eu un regim parlamentar, care a vrut sä pästreze în sânul säu, într-un mod oarecum incoerent, câteva urme aie Constitutiei celei de-a V-a Republici Franceze" - Cristian Preda, "Sistemul de partide si familiile politice din România postcomunistä", în Partidele politice în Europa céntrala si de est, traducere din francezä de Ramona Coman, Ana Maria Dobre, Dorina luga si Ninucia Pilât, (Bucuresti: Humanitas, 2003), 273.

Privitor la institutionalizarea regimului democratic postcomunist román, Aristide Cioabâ preferâ termenul de "regim de aparentä semiprezidentialä" deoarece, potrivit Constitutiei din 1991, "desi prezintä carcteristici care sunt comune atât sistemului parlamentar, cât si celui semiprezidential, raporturile dintre presedinte, prim-ministru, guvern si pariament contureazä o formulé care se apropie din punct de vedere juridic si functional mai mult de sistemul parlamentar decât de cel semiprezidential. Si aceasta în ciuda faptului cä principal sursä de inspiratie în elaborarea Constitutiei din 1991 a fost în mod evident constituya Republicii a V-a franceze, care era consideratä drept prototipul sistemului semiprezidential" - Aristide Cioabâ, Sistemul politic román. Profil institutional, (Bucuresti: Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale, 2007), 287.

Footnote

14 Preda, "Sistemul de partide", 273. Aristide Cioabä, Sistemul politic román, 87: "Metoda d'Hondt consta în împârtirea succesivä a totalului voturilor obtinute de cätre fiecare listä de partid cu 1, 2, 3, 4 s.a.m.d. pänä la limita numärului de mandate care se repartizeazä într-o circumscriptie. Cäturile obtinute se ordoneazä descrescätor, pänä la cei corespunzätor numärului de mandate care urmeazä sä fie distribuée". David M. Farrell, Electoral Systems. A Comparative Introduction, 2001.

15 Preda, "Sistemul de partide", 294.

16 Preda, "Sistemul de partide", 279.

17 Rose, "Learning to support", 111.

Footnote

18 G. Eyal, I. Szelényi, E. Townsley, Capitalism tara capitalisti. Noua elitä conducétoare din Europa de Est, în româneste de lonel Nicu Sava si Cristian Mihail Miehs, (Bucuresti: Editura Omega, 2001), 9.

19 http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5199137-video-disidentul-anticomunist-vasile-paraschiv -refuza-fie-decorat-presedintele-traian-basescu-care-numeste-comunist.htm

20 Barbu, "De la partidul unie", 254.

21 "(1) Reprezentarea proportionalâ conduce la formarea mai multor partide independente...; (2) sistemul majoritar eu douä tururi de scrutin tinde spre formarea mai multor partide care sunt alíate unul cu altul...; (3) regula pluralitätii tinde sä producá un sistem cu douä partide" - Maurice Duverger, Political Parties, 1951. "Duverger's Law: Forty Years Later", în Electoral laws and their political consequences, Editors Bernard Grofman, Arend Lijphard, (New York: Agathon Press, Inc.), 70; Giovanni Sartori, "The Influence of Electoral Systems: Faulty Laws or Faulty Method?", în Electoral Laws, 43. Pe scurt, "Legea este cä majoritatea simplä, cu un sistem de scrutin unie, favorizeazâ sistemul cu douä partide" - Oxford Dictionar de Politicé, coordonat de lain McLean, traducere si glosar de Leonard Gavriliu, (Bucuresti: Editura Univers Enciclopedic, 2001), 245.

Footnote

22 George Voicu, Pluripartidismul. O teorie a democratiei, (Bucuresti: Editura AN, 1998), 158.

23 Pierre Rosanvallon, Le modèle politique français. La société civile contre le jacobinisme de 1879 à nos jours, (Paris, Édition du Seuil, 2004), 122-123. Dupa acelasi autor, istoria Frantei, cel putin de doua secóle încoace, mai precis de la Revolutia din 1789, are drept träsäturä distinctivä faptul de a fi exprimât träsäturile fondatoare aie democratiei în toatä radicalitatea lor: "saltul de la o démocratie civila la o démocratie política"; "înfruntarea particularului cu generalul, a societatii civile si a statului", de unde "caracterul säu de observator privilégiât", conducând la capacitatea de "a oferi un cadru lärgit de întelegere a interogatiilor contemporane asupra conditiilor de dezvoltare ale unei democratii mai vii" - Rosanvallon, Le modèle, 9-10.

24 Rosanvallon, Le modèle, 123.

Footnote

25 Cioabä, "Electoratul", 614; 620-621.

Footnote

26 Sinteza din memorie si dupä http://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_Democrat% C4%83_Rom % C3 % A2n % C4% 83

27 https://ro.wikipedia.org/wiki/AlegeriJegislative_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_2012

28 http://www.evz.ro/un-an-de-la-ruperea-usl.html

References

BIBLIOGRAFIE

Cioabä, Aristide, Nica, Constantin (coord), Sistemul politic din România. Actori. Institutii. Provocan, Bucuresti: Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale, 2014.

Eyal, G., Szelényi, Townsley, I. E., Capitalism fârâ capitalisti. Noua elità conducâtoare din Europa de Est, în româneste de lonel Nicu Sava si Cristian Mihail Miehs, Bucuresti: Editura Omega, 2001.

References

Mastellone, Salvo , Istoria democratiei în Europa. Din secolul al X\/Ill-lea pané în secolul XX, traducere de Bogdan M. Popescu si Gheorghe Lencan Stoica, Bucuresti: Editura ANTET, 2006

Rosanvallon, Pierre, Le modèle politique français. La société civile contre le jacobinisme de 1879 à nos jours, Paris, Édition du Seuil, 2004.

Rose, Richard "Learning to support new regimes in Europe", Journal of Democracy, Number 3, July 2007.

Voicu, George, Pluripartidismul. O teorle a democratiei, Bucuresti: Editura All, 1998.

(de) Waele, Jean-Michel (editor), Partidele politice in Europa céntrala si de est, traducere din francezä de Ramona Coman, Ana Maria Dobre, Dorina luga si Ninucia Pilât, Bucuresti: Humanitas, 2003.