Incursiuni În imaginarul ezoteric

Abstract

Tema investigată vizează, pe de o parte, lucrările teoretice care au fost consacrate ezoterismului şi ocultismului de-a lungul timpului, iar pe de altă parte, scrierile literare care „camuflează" ezotericul. în Argument, exegetul face o precizare importantă, dezvăluind că literatura ezoterică „i se adresează unui cititor avizat care, plimbându-se printr-o pădure de simboluri, nu numai că nu se rătăceşte, ci resimte din plin voluptatea spirituală a devoalării marilor taine" (p. 5). Astfel, cititorul este supus unui „test" al recunoaşterii semnificaţiilor ascunse, al mesajelor camuflate în simboluri, al incursiunii în „feţele ascunse ale operei". Olivier Santamaria sintetizează cele două perspective ale opiniei publice asupra ezoterismului: prima se îndreaptă către răspunsul „stângaci şi infantil al omului postmodern la angoasele provocate de dezvrăjirea lumii", iar cea de-a doua încadrează conceptul într-o „«dereglare a raţiunii», o eroare sau un delir al inteligenţei rătăcite în vaporii unei imaginaţii excesiv de iritate" (p. 7). însă, în viziunea lui Olivier Santamaria, cele două viziuni asupra ezoterismului „alcătuiesc două feţe ale aceleiaşi medalii", întrucât prima îl consideră drept un discurs „infra-raţional", iar cea de-a doua îl încadrează în sfera cunoaşterii „supra-raţionale". Pornind de la etimologia cuvintelor ezoteric şi ezoterism, autorul atrage atenţia asupra faptului că valenţele termenului ezoterism trebuie „căutate în limba greacă, unde «eso-thodos» semnifică «metodă sau cale spre interior»" (p. 15). în plus, Gheorghe Glodeanu prezintă şi înţelesul pe care Marcel Tonca îl atribuie conceptului, ezoterismul fiind înţeles drept „gnoză, adică o cunoaştere sinonimă cu iluminarea şi salvarea individuală". în continuare, Gheorghe Glodeanu sintetizează cele două capitole ale studiului lui Marcel Tonca, marcând principalele aspecte. Pentru a doua lucrare a lui Marcel Tonca, Gheorghe Glodeanu subliniază trei configuraţii distincte, inovatoare ale lucrării: primul se referă la evidenţierea multiplelor legături dintre „opera teoretică a lui Eliade şi proza sa ideologică", al doilea face trimitere la „fascinaţia manifestată de Eliade în perioada interbelică faţă de paradigma ezoterică a unor gânditori cum ar fi René Guénon şi Julius Evola", iar al treilea element inovator vizează „unghiul din care se urmăreşte adeziunea lui Mircea Eliade la legionarism" (p. 19). Gheorghe Glodeanu identifică cele trei coordonate ale studiului, „jalonate de cele trei întrebări din subtitlu: «Ce este viaţa?, Ce e moartea?, Ce e omul?»" (p. 76), susţinând că prin astfel de meditaţii asupra existenţei umane, Hasdeu „devine un precursor al psihanalizei româneşti, dar şi un inamic al pozitivismului inflexibil" (p. 81). Gheorghe Glodeanu prezintă sistematic cele patru secţiuni ale cărţii, întrucât acestea „circumscriu principalele direcţii ale implicării ocultismului în opera lui G. Călinescu: Iniţiere în ocultism, Analize critice, Transfigurări artistice şi Tatonări ale necunoscutului" (p. 90). În plus, Gheorghe Glodeanu propune o viziune inedită asupra universului imaginar al lui Eliade în secvenţa textuală Semnificaţiile ezoterice ale onomasticii şi ale toponimiei în proza lui Mircea Eliade. Pe strada Mântuleasa, Noaptea de Sânziene, Nouăsprezece trandafiri, La ţigănci, concluzionând că în toate textele, onomastica şi toponimia facilitează „circumscrierea unui univers tainic, pătrunderea în semnificaţiile adânci ale textului" (p. 207), contribuind, totodată, „la trecerile succesive dintre sacru şi profan". Nu în cea personală, ci în cea cosmică", concluzionând că „dincolo de moartea trupească şi de memoria noastră rămân faptele, care contribuie, fie şi într-o manieră modestă, la istoria universală" (p. 292). în plus, Gheorghe Glodeanu relevă în subcapitolul Borges şi problematica timpului viziunea lui Borges asupra timpului, problematizând cele trei dimensiuni ale duratei, menţionate de acesta: trecutul, prezentul şi viitorul.

Gheorghe GLODEANU, Incursiuni în imaginarul ezoteric, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2022, 470 p.

Lucrarea Incursiuni în imaginarul ezoteric, elaborată de Gheorghe Glodeanu, oferă un punct de abordare diferit în ceea ce priveşte imaginarul ezoteric. Autorul evidenţiază în volumul de faţă caracterul pluridimensional al acestui concept, propunând o tratare exaustivă a legăturilor dintre ezoterism, ocultism, alchimie, magie, teozofic şi literatură.

Tema investigată vizează, pe de o parte, lucrările teoretice care au fost consacrate ezoterismului şi ocultismului de-a lungul timpului, iar pe de altă parte, scrierile literare care „camuflează" ezotericul. în Argument, exegetul face o precizare importantă, dezvăluind că literatura ezoterică „i se adresează unui cititor avizat care, plimbându-se printr-o pădure de simboluri, nu numai că nu se rătăceşte, ci resimte din plin voluptatea spirituală a devoalării marilor taine" (p. 5). Astfel, cititorul este supus unui „test" al recunoaşterii semnificaţiilor ascunse, al mesajelor camuflate în simboluri, al incursiunii în „feţele ascunse ale operei". Totodată, autorul semnalează influenţa ezoterismului asupra evoluţiei literaturii, cu precădere asupra celei fantastice, fiind o sursă de inspiraţie pentru creaţiile care potenţează misterul.

Gheorghe Glodeanu urmăreşte, în prima parte a lucrării, redarea direcţiilor teoretice referitoare la ezoterism, pornind de la viziunea lui Olivier Santamaria şi a lui Marcel Tonca, ca mai apoi să-şi restrângă cercetarea asupra scrierilor unor autori de referinţă din literatura română şi universală, precum: B. P. Hasdeu, G. Călinescu, Mircea Eliade, Marcel-Mihail Avramescu, Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Adrian Maniu, Gellu Naum, Sorin Nemeti, Jorge Luis Borges, Balzac, J.-K. Huysmans, August Strindberg, Jacques Cazotte, Gustav Meyrink, Franz Bardon.

În secţiunea dedicată lui Olivier Santamaria, autorul realizează o incursiune în eseul semnat de acesta, Etude de ľ ésotérisme: aspects méthodologiques. Pentru definirea conceptului de «ezoterism» şi prezentarea istoricului acestuia, Olivier Santamaria recurge la o cartografiere a modului în care este perceput de opinia publică. Autorul reliefează faptul că ezoterismul este confundat adesea cu unul dintre curentele sale, precum teosofía, hermetismul, magia sau este prezentat ca „o nebuloasă ezoterico-mistică, din care mai fac parte horoscopul, telepatia, tarotul şi Tradiţia primordială" (p. 7). Olivier Santamaria sintetizează cele două perspective ale opiniei publice asupra ezoterismului: prima se îndreaptă către răspunsul „stângaci şi infantil al omului postmodern la angoasele provocate de dezvrăjirea lumii", iar cea de-a doua încadrează conceptul într-o „«dereglare a raţiunii», o eroare sau un delir al inteligenţei rătăcite în vaporii unei imaginaţii excesiv de iritate" (p. 7). însă, în viziunea lui Olivier Santamaria, cele două viziuni asupra ezoterismului „alcătuiesc două feţe ale aceleiaşi medalii", întrucât prima îl consideră drept un discurs „infra-raţional", iar cea de-a doua îl încadrează în sfera cunoaşterii „supra-raţionale". Olivier Santamaria concluzionează faptul că „ambele puncte de vedere vorbesc despre faptul că «gândirea raţională» şi «gândirea ezoterică» sunt în mod fundamental antagonice".

În secvenţa dedicată lui Marcel Tonca, Gheorghe Glodeanu pune în discuţie studiile acestuia, Ezoterism şi comunicare simbolica şi Eliade ezotericul. Gheorghe Glodeanu semnalează că Marcel Tonca propune în ambele lucrări o abordare inedită a ezotericului. Primul studiu zugrăveşte „imperiul proteic" care este legat de ezoterism: „ocultism, hcrmctism, gnoză, teozofic, alchimie, astrologie, antropofizie, divinaţie, aritmozofie, kabbala, francmasonerie, magie, spiritism, yoga, rozicrucieni, parapsihologie, zen-buddhism, New Age ş.a.m.d" (p. 14). Pornind de la etimologia cuvintelor ezoteric şi ezoterism, autorul atrage atenţia asupra faptului că valenţele termenului ezoterism trebuie „căutate în limba greacă, unde «eso-thodos» semnifică «metodă sau cale spre interior»" (p. 15). în plus, Gheorghe Glodeanu prezintă şi înţelesul pe care Marcel Tonca îl atribuie conceptului, ezoterismul fiind înţeles drept „gnoză, adică o cunoaştere sinonimă cu iluminarea şi salvarea individuală". în continuare, Gheorghe Glodeanu sintetizează cele două capitole ale studiului lui Marcel Tonca, marcând principalele aspecte. Totodată, exegetul evaluează critic investigaţia, concluzionând că fiind „riguros şi foarte bine documentat, studiul lui Marcel Tonca are meritul de a atrage atenţia asupra complexităţii gândirii ezoterice".

Pentru a doua lucrare a lui Marcel Tonca, Gheorghe Glodeanu subliniază trei configuraţii distincte, inovatoare ale lucrării: primul se referă la evidenţierea multiplelor legături dintre „opera teoretică a lui Eliade şi proza sa ideologică", al doilea face trimitere la „fascinaţia manifestată de Eliade în perioada interbelică faţă de paradigma ezoterică a unor gânditori cum ar fi René Guénon şi Julius Evola", iar al treilea element inovator vizează „unghiul din care se urmăreşte adeziunea lui Mircea Eliade la legionarism" (p. 19).

În secţiunea intitulată Hasdeu, ezotericul, Gheorghe Glodeanu prezintă, la început, drama prin care a trecut Hasdeu, şi anume moartea fiicei lui, un eveniment „teribil" care îşi va lăsa amprenta asupra creaţiei acestuia, împingându-1 către „studiul fenomenelor paranormale". Exegetul consideră că „din scrierile lui Hasdeu reiese faptul că acesta era bine documentat în ceea ce priveşte experienţele legate de somnambulism şi de magnetism" (p. 37). Astfel, Hasdeu nutreşte „posibilitatea de a stabili o legătură cu sufletul fiicei sale". Totodată, acesta semnalează „independenţa sufletului faţă de timp şi de spaţiu", demonstrând „posibilitatea comunicării sufletelor", prin trimitere la „cele două ipostaze de «dezmarginire» a sufletelor: visul şi somnambulismul". Hasdeu consideră că „cheia spiritismului, a comunicării între spirite, este identificată în iubirea sufletelor" (p. 37). în subcapitolul Hasdeu şi ştiinţa sufletului, Gheorghe Glodeanu zugrăveşte universul lucrării Sic cogito a lui B. P. Hasdeu, considerând-o „prima carte serioasă de spiritism scrisă de un autor român". Gheorghe Glodeanu identifică cele trei coordonate ale studiului, „jalonate de cele trei întrebări din subtitlu: «Ce este viaţa?, Ce e moartea?, Ce e omul?»" (p. 76), susţinând că prin astfel de meditaţii asupra existenţei umane, Hasdeu „devine un precursor al psihanalizei româneşti, dar şi un inamic al pozitivismului inflexibil" (p. 81).

Gheorghe Glodeanu ne introduce în secţiunea intitulată G. Călinescu şi ocultismul într-un teritoriu necunoscut al creaţiei călinesciene, afirmând că „destul de puţină lume cunoaşte faptul că olimpianul G. Călinescu a resimţit din plin şi fascinaţia ezoterismului" (p. 88). Autorul aminteşte de cartea care reliefează preocupările lui G. Călinescu pentru lumea tainelor, şi anume cea a lui I. Oprişan, Oglinda constelata. Gheorghe Glodeanu prezintă sistematic cele patru secţiuni ale cărţii, întrucât acestea „circumscriu principalele direcţii ale implicării ocultismului în opera lui G. Călinescu: Iniţiere în ocultism, Analize critice, Transfigurări artistice şi Tatonări ale necunoscutului" (p. 90).

Gheorghe Glodeanu dedică o parte semnificativă din volum lui Mircea Eliade, propunând o viziune de ansamblu asupra ezoterismului în creaţiile eliadeşti. Pentru început, Gheorghe Glodeanu pune în discuţie volumul lui Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, lucrare care înglobează „câteva dintre zecile de prelegeri şi articole la care a lucrat în ultimul timp" (p. 174). De exemplu, în materialul Ocultul şi lumea modernă, Eliade reconstituie, potrivit exegetului, „istoria interesului pentru ocultism de la jumătatea secolului al XIX-lea până în contemporaneitate". Gheorghe Glodeanu semnalează faptul că fenomenele prezentate sunt „abordate din perspectiva istoricului religiilor, drept urmare nu sunt comentate contextele, semnificaţiile sau funcţiile lor psihologice, sociale sau politice".

În secţiunea intitulată Mircea Eliade şi piatra filozofală, Gheorghe Glodeanu zugrăveşte atitudinea autorului în faţa misterului, asociindu-o cu cea a lui Lucian Blaga. Eliade devine, conform exegetului, „creatorul unei teorii originale despre fantastic, bazate pe camuflarea sacrului în profan sau, altfel spus, pe teoria irecogniscibilităţii miracolului" (p. 196).

În plus, Gheorghe Glodeanu propune o viziune inedită asupra universului imaginar al lui Eliade în secvenţa textuală Semnificaţiile ezoterice ale onomasticii şi ale toponimiei în proza lui Mircea Eliade. Pentru a înfăţişa concepţia originală a autorului miturilor asupra fantasticului, exegetul porneşte de la ideea că Eliade „recurge la o abilă tehnică a camuflajului, în spatele aparenţelor găsindu-se întotdeauna o serie de semnificaţii ascunse, care scapă la o lectură superficială". în plus, Gheorghe Glodeanu pune în lumină toponimia şi onomastica din proza lui Mircea Eliade, semnalând faptul că acestea „nu sunt întâmplătoare", ci „contribuie din plin la crearea unui univers insolit, la identificarea sacrului în profan" (p. 203). Gheorghe Glodeanu decodifică semnificaţiile numelor şi toponimelor din operele: Pe strada Mântuleasa, Noaptea de Sânziene, Nouăsprezece trandafiri, La ţigănci, concluzionând că în toate textele, onomastica şi toponimia facilitează „circumscrierea unui univers tainic, pătrunderea în semnificaţiile adânci ale textului" (p. 207), contribuind, totodată, „la trecerile succesive dintre sacru şi profan".

În secţiunea intitulată Jorge Luis Borges în cinci conferinţe, Gheorghe Glodeanu prezintă cele trei lumi identificate de Borges: „a spiritului, a cerului şi a iadului" (p. 284). Totodată, exegetul scoate în evidenţă cele cinci teme „obsesive" prezente în opera lui Borges: cartea, nemurirea, Swedenborg, povestirea şi timpul. Gheorghe Glodeanu sintetizează viziunea lui Borges asupra cărţii, definită drept „o prelungire a memoriei şi imaginaţiei". în ceea ce priveşte raportarea lui Borges la nemurire, exegetul urmăreşte drumul parcurs de acesta în tainele temei amintite. Astfel, Gheorghe Glodeanu pune în discuţie observaţiile scriitorului argentinian referitoare la nemurire: „el crede în nemurire. Nu în cea personală, ci în cea cosmică", concluzionând că „dincolo de moartea trupească şi de memoria noastră rămân faptele, care contribuie, fie şi într-o manieră modestă, la istoria universală" (p. 292). în plus, Gheorghe Glodeanu relevă în subcapitolul Borges şi problematica timpului viziunea lui Borges asupra timpului, problematizând cele trei dimensiuni ale duratei, menţionate de acesta: trecutul, prezentul şi viitorul. Astfel, „în planul experienţei imediate, trecerea timpului este comparată cu râul lui Heraclit", iar viaţa omului este „văzută ca un zbucium necontenit, deoarece el moare şi se naşte în fiecare zi" (p. 298).

În Balzac şi ezoterismul, Gheorghe Glodeanu realizează o incursiune în proza fantastică semnată de Balzac, amintind titluri precum: Pielea de şagri, Séraphita, în căutarea absolutului, Elixirul de viaţă lungă, Casa de la Grande-Bretèche, Biserică. însă, autorul consideră că Studiile filozofice ale lui Balzac sunt „mult mai complexe", întrucât „în paralel cu un adevăr psihologic, prozatorul a căutat şi un adevăr mistic" (p. 327). Chiar dacă este paradoxal faptul că un promotor fervent al realismului a oferit literaturii capodopere aparţinând literaturii fanstatice, Gheorghe Glodeanu subliniază că „supranaturalul are nevoie mai întâi de o puternică iluzie realistă" (p. 326) pentru a se putea manifesta în „substanţă". De exemplu, exegetul evidenţiază caracterul supranatural prezent în Elxirul de viaţă lungă, precizând că atenţia scriitorului francez „se mută dinspre Eros înspre Thanatos" (p. 334). Totodată, Gheorghe Glodeanu remarcă prelucrarea într-o manieră proprie a mitului lui Don Juan, care „nu mai este prezent atât în ipostaza lui de seducător, cât în tentativa demiurgică de a învinge moartea" (p. 334).

Ultima parte a volumului îi este dedicată „criticului acerb al ezoterismului", şi anume lui Sorin Nemeti. Gheorghe Glodeanu „inventariază" lucrarea lui Sorin Nemeti, Mitografii, evidenţiind noutatea pe care o aduce asupra conceptului de «ezoterism». Potrivit exegetului, Sorin Nemeti nu priveşte ezoterismul „din perspectiva filosoficului sau a criticului literar, ci din aceea a unui istoric pragmatic", de unde rezultă „limitele investigaţiei şi critica acerbă a ezoterismului" (p. 455).

Aşadar, cartea lui Gheorghe Glodeanu, Incursiuni în imaginarul ezoteric, se remarcă prin capacitatea de sistematizare a materialului complex şi reliefarea acestuia într-o manieră originală, prin informaţiile bogate şi argumentare pertinentă a tematicii aduse în discuţie. Suntem convinşi că lucrarea de faţă reprezintă o contribuţie valoroasă pentru literatura autohtonă, fiind un instrument util pentru cercetătorii din domeniul literaturii fantastice şi o sursă referenţială pentru aria investigată.

Silvia Iluţ

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca Centrul Universitar Nord Baia Mare România