TIPURI DE LIMBAJ SI DE MECANISME INTERACTIONALE ÎN COMUNICARE/TYPES OF SPEECH AND INTERACTIONAL MECHANISMS IN COMMUNICATION

Abstract

A general process corresponding to the development of systematic communicative codes, or linguistic development in terms of lexicalisation (and possibly also grammaticalisation) can be detected in the continuum for gesture types. The gradual replacement of speech with gesture influences both the form and communicative functions of gestures. In the absence of speech, gestures tend to develop standardised forms and more abstract meanings. Just as speech is seen as a physiological event based on articulatory gestures, so the performance of gestures depends on articulators and a place of articulation, the articulators being the hand(s) and arm(s), and the place of articulation being gesture space. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

A general process corresponding to the development of systematic communicative codes, or linguistic development in terms of lexicalisation (and possibly also grammaticalisation) can be detected in the continuum for gesture types. The gradual replacement of speech with gesture influences both the form and communicative functions of gestures. In the absence of speech, gestures tend to develop standardised forms and more abstract meanings.

Just as speech is seen as a physiological event based on articulatory gestures, so the performance of gestures depends on articulators and a place of articulation, the articulators being the hand(s) and arm(s), and the place of articulation being gesture space.

Rezumat

Studiul de fata trateaza problema comunicarii gestuale, insistând asupra importantei sinergologiei, stiinta ce se ocupa cu semnificatia gesturilor pe care le facem inconstient - un limbaj complex, o componenta importanta a personalitatii umane. Sinergologia este un instrument de lectura cu ajutorul caruia trairile locutorului sunt descifrate pornind de la miscarile sale corporale. Limbajul trupului vizeaza semnalele non-verbale pe care le transmitem, intentionat sau nu, si care au, pe lânga functia de comunicare, si functia de a sustine sau de a contrazice limbajul verbal.

Cea mai mare parte din ceea ce comunicam se transmite pe cale non-verbala si, din acest motiv, ar trebui sa acordam atentie sporita manierei În care comunicam prin limbajul trupului.

1. Introducere

Omul este rareori constient de faptul ca "miscarile si gesturile sale pot transmite o anumita poveste, În timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva"1.

Unii cercetatori2 au observat ca "anumite culturi valorizeaza gestul, În vreme ce altele propun disimularea acestuia. În cultura mediteraneana, gestica devine o componenta puternica a personalitatii. În cultura anglo-saxona, ea este mult mai discreta, În ideea ca excesele gestuale, considerate impudice, ar aduce daune rectitudinii temperamentului". În acest sens, se considera ca "doua tipuri de gesturi coabiteaza: gesturile care corespund unei intentii particulare si gesturile facute neintentionat", fiind evident faptul ca "atunci când sunt expresia unei nevoi, gesturile sunt considerate a fi intentionate", iar În situatiile În care ne implicam atitudinal, "mâinile se plimba si se asaza pe corp, fara o intentie clara sau explicita, fiind asadar canalul prin intermediul caruia omul Îsi exprima gândurile fara a scoate nici un cuvânt"3.

Alti cercetatori4 sunt de parere ca gesturile reprezinta "indicatori comportamentali autonomi", care, nefiind intentionati, indica adevaratele sentimente ale vorbitorului. Ei sunt "rareori observati de personanele care Îi produc sau de cele care Îi vad"5. Pe de alta parte, se considera ca lucrurile nu stau neaparat la fel si cu "indicatorii comportamentali conecsi", care "sunt legati de o anumita activitate": de exemplu, când doua persoane sunt prezentate, faptul ca dau mâna nu spune la fel de mult ca felul În care o fac"cât de strâns apuca mâna celuilalt, cum Îsi orienteaza palma, cât entuziasm arata, cât de mult Încearca sa domine, cuvintele pe care le folosesc pentru a se saluta - toate acestea sunt indicatori comportamentali conecsi"6.

S-a observat7 ca un alt remarcabil mijloc de comunicare, În afara celui În care oamenii Îsi exprima gândurile si sentimentele prin cuvinte, este cel care functioneaza fara sa fie rostit vreun cuvânt. Astfel, limbajul trupului se refera la "semnalele non-verbale pe care le transmitem sau le primim, intentionat sau nu", iar "fiecare aspect al comunicarii noastre fata În fata cu alte persoane este influentat de limbajul trupului; pe lânga functia de comunicare pe care o au, semnalele nonverbale ne pot sustine si chiar Întari spusele, dar limbajul trupului nostru poate si sa contrazica ceea ce spunem, uneori fara sa ne dam seama"8.

Interesanta este si opinia potrivit careia "În conversatiile În doi, componentul verbal este sub 35 la suta, comunicarile non-verbale reprezentând peste 65 la suta", considerându-se ca "În timp ce comunicarea verbala este utilizata cu precadere pentru transmiterea informatiilor, canalul nonverbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, În anumite cazuri, pentru a Înlocui mesajele verbale"9.

Danielle Bouvet10, facând o atenta analiza a limbilor gestuale, considera ca acestea sunt "limbi elaborate În interiorul comunitatilor care nu au utilizarea auditiei", limbile gestuale fiind "producatoare de "imagini", În adevaratul sens al cuvântului, deoarece semnele lor sunt receptate vizual, aceasta capacitate exersând o mare fascinatie asupra celor care au descoperit asemenea limbi, modalitatea gestuala parându-li-se "modalitatea privilegiata pentru crearea unei limbi universale"11. Aceeasi autoare opineaza ca "fiecare limba vocala sau gestuala este un sistem de semne În interiorul carora experienta umana se analizeaza În mod diferit În fiecare comunitate"12.

În mod istoric, gesturile au fost privite ca un limbaj În sine (Cicero, Quintilian), gesturile fiind vazute ca un limbaj universal. În mod traditional, gesturile sunt privite ca fiind subordonate vorbirii sau guvernate de catre aceasta. O alta opinie este cea care sustine o oarecare interdependenta Între gest si vorbire, din aceasta perspectiva, gesturile si vorbirea fiind considerate a fi o parte a intentiei comunicative13.

2. Gesturile si semnificatia lor

În capitolul intitulat Les catégories fonctionelles de la mimogestualité, Jacques Cosnier14 propune urmatoarea clasificare a gestualitatii:

1. gestualitatea quasi-lingvistica; acest tip de gestualitate consista În "patern-uri mimogestuale quasi-lingvistice capabile sa asigure o comunicare fara utilizarea cuvântului; ea poate coexista cu cuvântul pentru a-l ilustra sau a-l contrazice si poate fi cu usurinta tradusa Într-un cuvânt sau o fraza". Un studiu semiologic al gestualitatii quasi-lingvistice a pus În evidenta câteva dintre caracteristicile sale:

- Partile corpului implicate În realizarea gesturilor quasi-lingvistice sunt variate, dar doua dintre ele domina În frecventa: fata, pentru a indica conotatiile afective, mâinile si membrele superioare pentru informatiile "operatorii" (informations opératoires), dar, În cele mai multe cazuri, asistam la o combinatie a mai multor elemente.

- Iconicitatea este foarte variabila: unele gesturi mimeaza actiunea reprezentata (a dormi: capul Înclinat pe doua mâini unite), altele mimeaza o actiune care simbolizeaza În mod conventional un concept ("asta ma face sa transpir").

- Gesturile quasi-lingvistice pot suferi modificari de amplitudine, În functie de subiecti si de intensitatea afectiva a comunicarii. Emfaza va fi marcata prin augmentarea amplitudinii si prin repetarea gestului.

- Combinarea gesturilor quasi-lingvistice este, În general, redusa la asocieri care depasesc rareori doua, trei gesturi (de exemplu, chemarea chelnerului dintr-o cafenea, caruia Îi cerem sa faca nota de plata).

Având În vedere semantica lor, J. Cosnier15 clasifica gesturile quasi-lingvistice În:

a) gesturi expresive( mai ales cele ce tin de mimica) - 32 la suta;

b) gesturi conative (destinate infuentarii celuilalt) (exemple: stop, tacere, veniti aici etc.) - 13 la suta;

c) gesturi fatice (ritualuri de contact, apeluri, gesturi deictice de interactiune)16 - 10 la suta;

d) operatorii care transmit o informatie - 26 la suta;

e) injuriile - 17 la suta.

2. gestualitatea fonogena; se constituie din miscari fonatorii necesare emisiei limbajului vorbit, descrierea sa relevându-se mai mult din fonetica articulatorie decât din gestica, ea contribuind numai În mod indirect la comunicare prin realizarea mesajelor sonore; totusi, ea poate primi o valoare semnificativa permitând "lectura labiala" utilizata de persoanele cu handicap auditiv sau În circumstantele unui mediu zgomotos.

3. gestualitatea coverbala; gesturile coverbale sunt asociate discursului verbal pentru a-l ilustra ("illustratifs"),pentru a-l conota ("expressifs"), pentru a sublinia sau accentua anumite trasaturi fonetice, sintactice sau ideatice ("paraverbaux").

Au fost descrise17 mai multe categorii de gesturi ce ilustreaza discursul verbal ("illustratifs"), dintre care amintim deicticele care desemneaza referentul discursului verbal (aratarea cu degetul spre obiectul despre care vorbim). Dintre gesturile care conoteaza discursul verbal ("expressifs") sunt amintite18 expresiile spontane a sase emotii de baza: bucurie, surpriza, frica, mânie, dezgust,si tristete.

Gesturile paraverbale ("paraverbaux") sunt legate de trasaturi fonetice si sintactice: miscarea capului si a mâinilor care subliniaza, de exemplu, intonatia sau emfaza. Anticii considerau acest tip de gesturi ca o parte integranta a retoricii, gestul fiind necesar pentru elocventa ("fara el nu exista mari oratori", spunea Cicero)19.

Allan Pease20 este de parere ca exista câteva gesturi de baza care ne ajuta sa citim gândurile altora. Astfel, autorul considera ca "majoritatea gesturilor de baza ale comunicarii sunt aceleasi În Întreaga lume", oferind drept exemple de gesturi universale clatinatul capului Într-o parte si alta pentru a indica un "nu" sau o negare sau ridicatul din umeri, care se utilizeaza pentru a semnala ca o persoana nu stie sau nu Întelege despre ce se vorbeste21. Pe de alta parte, acelasi autor sustine ca "tot asa cum limbajul verbal difera de la o cultura la alta, si limbajul non-verbal poate fi diferit În diferite culturi". De exemplu, gestul degetului mare ridicat În Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda are trei Întelesuri: Îl folosesc, de obicei, autostopistii când doresc sa fie primiti Într-un vehicul; este un semn de OK; când degetul mare este ridicat brusc, el devine un semn de insulta, având un sens obscen. În alte tari, cum este Grecia, acest gest Înseamna ceva trivial si "ne putem Închipui dilema unui autostopist australian utilizând acest gest printre greci"22. Un alt exemplu este cel al semnului V, semn raspândit În Întrega Australie, Noua Zeelanda si Marea Britanie si semnifica ceva trivial. Totusi, În cea mai mare parte a Europei, acelasi semn Înseamna victorie. Acest semnal Înseamna si numarul doi În multe locuri din Europa. Aceste exemple arata ca "interpretarea gresita a gesturilor poate provoca consecinte neplacute si ca Întotdeauna trebuie luat În consideratie mediul cultural al oamenilor Înainte de a trage concluzii pripite din limbajul trupului sau din gesturile lor"23.

În cadrul diverselor gesturi umane, s-a facut distinctie24 Între gesturile - indicatori ai dominantei si gesturile - indicatori ai supunerii. Astfel, se considera ca "pentru a parea dominanti oamenii trebuie sa creeze impresia de putere fizica, sa para calmi si nepreocupati de amenintari din partea altora"25. Un mod de a realiza acest lucru este, spre exemplu, asezarea mâinilor pe solduri, existând trei componente care fac posturile cu mâinile În sold dominante:

1. componenta expansiva: când cineva Îsi pune mâna pe sold pare mai mare si potential mai amenintator, iar când sunt folosite ambele mâini, efectul se dubleaza;

2. componenta de amenintare: cu mâinile În sold, coatele ameninta oamenii fara ca ei sa Îsi dea prea bine seama de acest lucru;

3. componenta preparatorie: postura cu mâinile În sold este o pregatire partiala de atac - una În care intentiile persoanei sunt mascate de faptul ca mâinile se odihnesc comod pe sold26.

Din multe puncte de vedere, "supunerea este exact opusul dominantei ", fiind evident faptul ca "daca puterea si amenintarea stau la baza exprimarii dominantei, slabiciunea si defensivitatea stau la baza exprimarii supunerii"27. Astfel, ridicatul din umeri este un gest "mult mai aproape de supunere decât de dominanta"28, din mai multe motive:

a) umerii; ridicarea umerilor este o parte integranta a acestui gest si originea sa e reprezentata de "reactia de sperietura" Înnascuta; În prezenta unui sunet puternic si neasteptat instinctiv ridicam umerii si lasam capul În jos; deoarece autoapararea este o componenta importanta a sumisiunii, Înseamna ca ridicatul din umeri are mai multe În comun cu supunerea decât cu dominanta;

b) capul; când oamenii ridica din umeri, de multe ori Întorc capul Într-o parte, Întoarcerea capului fiind un gest de supunere; adaugând aceasta actiune, ridicatul din umeri devine si mai supus;

c) sprâncenele; o alta trasatura adaugata ridicatului din umeri este ridicarea sprâncenelor, ridicatul din umeri Însotit de ridicarea sprâncenelor fiind un gest mult mai supus decât cel produs fara aceasta adaugire29.

Mesaje de supunere sunt cele asociate cu vulnerabilitatea, În special În felul În care oamenii Îsi pozitioneaza bratele si picioarele. Exista mai multe posturi sumisive din pozitia În picioare, una fiind "postura paralela", În care picioarele sunt drepte si paralele. Persoanele subordonate stau uneori cu picioarele Încrucisate, adoptând "postura foarfecelui", În care picioarele sunt drepte si unul este Încrucisat peste celalalt sau "postura lamei Îndoite", În care toata greutatea corpului este lasata pe un picior iar celalalt este Îndoit30.

Gesturile "sosesc grupate În "propozitii" si transmit neÎncetat adevarul despre sentimentele si atitudinile persoanei În cauza; "perspicace" este acel om care poate citi "propozitiile" non-verbale si le poate confrunta cu precizie cu propozitiile verbale"31. Cu alte cuvinte, gesturile pot aparea În grupuri, un exemplu, În acest sens, fiind grupul de gesturi comune, care indica o evaluare critica. Astfel, cel mai important este gestul mâinii sprijinite pe obraz, cu degetul aratator ridicat, În timp ce un alt deget acopera buzele, iar degetul mare sprijina barbia. Dovezi În plus ca ascultatorul Îl priveste În mod critic pe vorbitor sunt picioarele asezate strâns unul peste altul si celalalt brat pus de-a curmezisul pe piept (pozitie defensiva), precum si capul si barbia lasate usor În jos (ostilitate). Acest grup de gesturi afirma Împreuna "nu-mi place ce spuneti si nu sunt de acord cu dumneavoastra"32.

Unii cercetatori33 sunt de parere ca "semnalele non-verbale au o importanta de cinci ori mai mare decât cele verbale, iar când cele doua sunt În discordanta oamenii se bizuie pe mesajul nonverbal, continutul verbal putând sa nu fie luat În consideratie", considerându-se ca "observarea grupurilor de gesturi si a concordantei sau discordantei dintre aspectele verbale si cele non-verbale ale comunicarii reprezinta cheia interpretarii corecte a limbajului trupului"34.

Evidenta unor gesturi În ochii altora este În legatura si cu vârsta individului. De exemplu, daca un copil de cinci ani spune o minciuna parintilor, el Îsi acopera de Îndata gura cu o mâna sau cu amândoua. Când minte, un adolescent Îsi ridica si el mâna la gura ca si copilul de cinci ani, dar, În loc de acoperirea brusca a gurii, degetele vor mângâia usor buzele. Când adultul minte, creierul sau da ordin mâinii sa acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase, ca si În cazul copilului si al adolescentului, dar, În ultima clipa, mâna sa va aluneca mai departe pe fata si va atinge nasul, acest gest nefiind altceva decât "varianta rafinata a gestului de acoperire a gurii folosit În copilarie si exemplifica faptul ca, o data cu Îmbatrânirea omului, multe din gesturile sale devin mai rafinate si mai putin vizibile"35.

Trecem În revista câteva gesturi facute cu palma, gesturi ale mâinii si bratului si diferite gesturi cu mâna la fata, asa cum au fost analizate de catre Allan Pease36.

1. Gesturi facute cu palma

a. Franchete si onestitate

În decursul istoriei, palma deschisa a fost asociata cu adevarul, onestitatea, supunerea, umilinta. Astfel, juramintele sunt rostite cu palma pe inima, iar când cineva depune marturie la judecatorie Îsi ridica mâna cu palma deschisa.

b. Puterea palmei

Gesturile principale de Îndrumare ale palmei sunt urmatoarele trei: palma Îndreptata În sus, palma Îndreptata În jos si palma strânsa pumn. Astfel, palma Întoarsa În sus este utilizata ca un gest de supunere, neamenintator, evocând gestul cersetorului de pe strada; palma Întoarsa În jos asigura autoritate imediata, În timp ce atunci când palma este Închisa, degetul aratator Întins devine o bâta simbolica, cu care vorbitorul Îl ameninta pe ascultator pentru a-l supune.

2. Gesturi ale mâinii

a. Frecarea palmelor

Frecarea palmelor este modul non-verbal prin care oamenii Îsi fac publice asteptarile lor pozitive; viteza cu care cineva Îsi freaca palmele semnalizeaza cine va fi, dupa parerea sa, beneficiarul rezultatelor pozitive asteptate.

b. Frecarea degetului mare de celelalte degete

Frecarea degetului mare de vârful degetelor sau de degetul aratator este gestul care semnifica, În general, asteptarea unor bani. Este un gest pe care un profesionist trebuie sa Îl evite neaparat atunci când negociaza cu clientii sai.

c. Înclestarea mâinilor

La prima vedere, pare a fi un gest de Încredere, deoarece unii dintre cei care Îl folosesc zâmbesc adesea si par a fi multumiti. În realitate, Înclestarea mâinilor este un gest care reflecta o atitudine de frustrare sau de ostilitate. Gestul are trei pozitii principale: mâinile Înclestate Înaintea fetei, mâinile Înclestate si asezate pe masa sau În pozitie de mijloc si mâinile Înclestate si lasate În poala În pozitie de sedere sau lasate În jos când stam În picioare. Se pare ca exista o anumita corelatie Între nivelul la care mâna este ridicata si gradul de dispozitie negativa a individului: te Întelegi mai greu cu unul care tine mâinile Înclestate Într-o pozitie ridicata, decât cu cel care tine mâinile Înclestate si lasate În jos.

d. Mâinile În pozitie de coif

De acest gest se folosesc, mai ales, cei care sunt siguri pe ei, persoane superioare sau care gesticuleaza putin sau deloc si care, procedând astfel, ne comunica Încrederea lor În fortele proprii.

3. Diferite gesturi cu mâna adusa la fata

a. Acoperirea gurii

Daca cineva utilizeaza acest gest În timp ce vorbeste, faptul arata ca respectivul minte. Mâna acopera gura, degetul mare apasa obrazul, În timp ce creierul trimite subconstient comenzi mâinii sa Încerce sa opreasca cuvintele mincinoase care se pronunta.

b. Atingerea nasului

Gestul atingerii nasului este, În esenta, o versiune deghizata a gestului de acoperire a gurii (vezi supra, p. 4). În ceea ce priveste originea gestului de atingere a nasului, potrivit uneia dintre explicatii, atunci când ne apare În minte o idee negativa, subconstientul nostru Îndruma mâna sa acopere gura, dar, pentru ca gestul sa nu fie atât de evident, În ultima clipa se retrage de pe fata, rezultând o miscare de atingere a nasului.

c. Frecarea ochiului

Acest gest este dirijat de creier pentru a Îndeparta inducerea În eroare, Îndoiala sau minciuna pe care le "vede", sau de a evita sa-l priveasca În fata pe cel caruia Îi spune o minciuna. Barbatii, de regula, Îsi freaca ochii viguros si, daca trag o minciuna zdravana, privesc adesea În alta parte, de obicei, În jos. Femeile utilizeaza o miscare marunta, tandra de frecare dedesubtul ochilor, evitând, si ele, privirea celor care asculta, ridicând ochii spre tavan.

d. Frecarea urechilor

Acest gest este o Încercare a ascultatorului de "a nu auzi raul", Încercând sa blocheze cuvintele prin asezarea mâinii În jurul sau deasupra urechilor. Este o versiune adulta mai rafinata a gestului copilului care Îsi astupa cu mâinile ambele urechi, pentru a se tine departe de mustrarile parintilor sai.

e. Scarpinarea gâtului

În acest caz, degetul aratator al mâinii cu care scriem scarpina partea de sub ureche sau partea laterala a gatului, scarpinatul facându-se de aproximativ cinci ori. Gestul semnaleaza Îndoiala sau incertitudine si este caracteristic oamenilor care spun: "Nu sunt Înca sigur daca voi accepta".

f. Trasul de guler

Unii recurg la gestul trasului de guler atunci când spun o minciuna si se tem ca vor fi prinsi.

g. Degetele În gura

O persoana Îsi introduce degetele În gura atunci când se afla sub presiune. Când gesturile aducerii mâinii la gura implica de cele mai multe ori minciuna ori Înselaciunea, gestul introducerii degetului În gura este o manifestare exterioara a unei nevoi interioare de linistire37.

3. Patologia comunicarii gestuale

Cel ce vorbeste nu produce numai un limbaj articulat, ci misca si capul, ochii, gesticuleaza si manifesta diferite miscari ale fetei. În mod ocazional, acest comportament non-verbal pare a avea o semnificatie precisa: o Încruntare a sprâncenelor poate marca scepticismul, un gest al mâinii se poate referi la o caracteristica exacta a obiectului descris, o clatinare a capului poate desemna o persoana particulara. În majoritatea cazurilor Însa, "pare dificil a furniza o anumita interpretare miscarilor, aparent gratuite, care Însotesc vorbirea"38.

În privinta patologiei gesturilor, exista diverse ipoteze explicative. Avem În vedere studiul lui Pierre Feyereisen si Xavier Seron39 care se limiteaza la analiza miscarilor mâinii, neglijând, astfel, studiile despre privire si expresia faciala.

Interesant de stiut este care sunt procesele care conduc la producerea unui gest si care sunt procesele care permit spectatorului sa le Înteleaga. Autorii amintiti considera ca exista mai multe ipoteze În privinta relatiei dintre nivelul conceptual si emisia sonora sau gestuala.

Unii autori presupun ca exista o relatie limitata, restrânsa Între producerea unui gest si natura conceptelor. Astfel, atât la surdo-muti, cât si În privinta comunicarii interculturale, miscarile mâinii pot compensa dificultatea actantilor comunicarii de a se exprima verbal. S-a observat, astfel, ca, pe parcursul dezvoltarii copilului, achizitionarea primelor cuvinte este corelata cu utilizarea gesturilor simbolice.

Acestei conceptii ce vizeaza un paralelism Între expresia verbala si cea gestuala i se opune un punct de vedere care subliniaza caracterul exceptional al comunicarii pur gestuale. Potrivit acestei opinii, În general, gestul Însoteste vorbirea, Însa, pe de alta parte, miscarile produse În aceste circumstante se constituie Într-un limbaj veritabil. Din aceasta perspectiva, atât limbajul articulat, cât si limbajul surdo-mutilor au În comun urmatoarele caracteristici: emiterea semnului sau a cuvântului plecând de la "trasaturi" lipsite În ele Însele de semnificatie, cu alte cuvinte dubla articulare, si posibilitatea de a se pronunta asupra apartenentei semnului la cod, cu alte cuvinte, caracter conventional si o independenta relativa În raport cu contextul. Din aceasta perspectiva, miscarile mâinii ar putea reflecta dificultatile Întâmpinate de catre locutor În privinta traducerii ideilor În cuvinte. În acest sens, se considera ca producerea unui gest este asociata momentelor de liniste din discurs, fiind, În general, interpretata ca un indice al Încetinirii accesului la lexic40.

Întelegerea gesturilor implica operatii care nu sunt decât partial oglinda acelora realizate În producerea lor. Pe de o parte, nu este sigur ca toate gesturile produse de catre locutor sunt interpretate de catre interlocutor. Pe de alta parte, semnificatia ce decurge din procesele de analiza perceptiva si de comprehensiune conduce, În mod necesar, la o reprezentare conceptuala. Astfel, sa observat41 ca se pot identifica doua conceptii care se disting În privinta relatiilor existente Între verbal si non-verbal.

Modelul unei echivalente functionale Între gest si limbaj sugereaza ca semnalul gestual este imediat decodat de catre auditor, fara referinta la enuntul care, eventual, Îl Însoteste. Astfel, unii autori considera ca comunicarea non-verbala ar trebui sa fie specializata În transmiterea starilor emotionale, miscarile mâinii reflectând atitudinea afectiva a subiectului42.

Gesturile ce Însotesc vorbirea pot releva, Însa, o explicatie de un alt tip. Potrivit acestei conceptii, gestul ar ajuta, Într-o maniera ce urmeaza a fi precizata, la decodarea mesajului lingvistic, si, mai ales, În conditiile În care analiza perceptiva a sunetelor vorbirii este bruiata. În acest sens, gestul ar servi, În egala masura, la trezirea atentiei auditorului43.

O problema dezbatuta Îndelung În lucrarile de neuropsihologie este cea referitoare la contributia celor doua emisfere cerebrale la comunicarea gestuala.

Anumite leziuni ale emisferei stângi antreneaza, adesea În asociere cu probleme ale limbajului verbal, o incapacitate de a produce un gest simbolic sau de a mima utilizarea unui obiect (de exemplu, a unui pieptene). Astfel, anumiti afazici se dovedesc incapabili de a produce la cerere sau de a imita gesturi conventionale sau gesturi ce mimeaza utilizarea unui obiect, cum ar fi cântatul la trompeta. Se utilizeaza termenul de apraxie ideomotrica pentru un subiect care poate folosi, În mod spontan, obiectul a carui utilizare nu o poate mima. Pe de alta parte, au fost descrise sub numele de agnosie vizuala diverse probleme În recunoasterea obiectelor sau imaginilor, În absenta orbirii. Aceste tulburari agnosice se pot manifesta si În privinta comprehensiunii gesturilor, comprehensiune care este mai mult perturbata În cazul leziunilor emisferei stângi, decât În cazul leziunilor emisferei drepte44.

În neuropsihologie, se utilizeaza termenul de asimbolie, pentru a denumi un ansamblu de tulburari asociate afaziei: agrafia, alexia, dificultati de citire, gesticulare incoerenta, deficit În Întelegerea pantomimei45. Ideea unei dominari a emisferei stângi pentru tratamentele simbolice, verbale sau non-verbale se sprijina pe corelatiile semnificative observate Între tulburarile de limbaj verbal, de expresie gestuala si de interpretare a pantomimei46.

Pierre Feyereisen si Xavier Seron47 sunt de parere ca lucrarile recente ale neuropsihologilor invita la nuantarea conceptiilor globale care nu tin cont de multiplele aspecte implicate de producerea sau Întelegera gesturilor. Existenta tulburarilor non-verbale la afazici a servit drept argument În favoarea ipotezei ce vizeaza dominanta emisferei stângi În tratamentele simbolice, analitice si secventiale.

Footnote

1Pease, 1993, p. 13.

2Turchet, 2005, p. 56.

3Turchet, 2005, p. 56-57.

4Collett, 2005, p. 11.

5idem, p. 12.

6ibidem.

7Hartley, 2005, p. 11.

8ibidem.

9Pease, 1993, p. 12-13.

10Bouvet, 1997.

11Bouvet, 1997, p. 7.

12ibidem, p. 11.

13Vezi În acest sens, Gullber, 1998, p. 61-62.

14Cosnier et alii, 1982, p. 262.

15Cosnier et alii, 1982, p. 264-265.

16Despre gestualitate deictica vorbeste si Guy Barier [=Barier, 1996, p. 80-81] care ofera drept exemple urmatoarele tipuri de gesturi : pentru a evoca un eveniment viitor, naratorul acompaniaza spusele de un gest spre Înainte si de o miscare a mâinii spre Înapoi pentru a evoca un eveniment mai vechi; daca faptul descris apartine prezentului, emitatorul ar putea face un gest spre picioare, "ca si cum prezentul ar fi la picioarele sale".

17Cosnier et alii, 1982, p. 266.

18ibidem.

19Cosnier et alii, 1982, p. 267.

20Pease, 1993, p. 16.

21ibidem, p. 17.

22ibidem, p. 19.

23Pease, 1993, p. 21.

24Collett, 2005, p. 32-87.

25ibidem, p. 40.

26ibidem, p. 41.

27Collett, 2005, p. 64.

28ibidem, p. 62.

29Collett, 2005, p. 63.

30ibidem, p. 65.

31Pease, 1993, p. 21-22.

32ibidem, p. 22.

33ibidem, p. 23.

34Pease, 1993, p. 23.

35ibidem, p. 26.

36Pease, 1993, p. 47-87.

37Vezi Pease, 1993, p. 47-87.

38Feyereisen et alii, 1984, p. 156.

39Feyereisen et alii, 1984.

40Vezi În acest sens, Feyereisen et alii, 1984, p. 157.

41Feyereisen et alii, 1984, p. 160.

42ibidem.

43ibidem.

44Vezi În acest sens, Feyereisen et alii, 1984, p. 160.

45În privinta acestor tulburari psihice, vezi Lazarescu et alii, 1995, p. 191-193.

46Feyereisen et alii, 1984, p. 161.

47ibidem, p. 164.

References

Referinte

BARIER, G. La communication non verbale. Aspects pragmatiques et gestuels des interactions. Paris, 1996 [=Barier, 1996].

BOUVET, D. Le corps et la métaphore dans les langues gestuelles. A la recherche des modes de production des signes. Paris, 1997 [=Bouvet, 1997].

COLLETT, P. Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din actiunile lor. Bucuresti: Editura Trei, 2005 [=Collett, 2005].

COSNIER, J., BERRENDONNER, A., COULON, J., ORECCHIONI, C. Les voies du language. Communications verbales gestuelles et animales. Paris, 1982 [=Cosnier et alii, 1982].

FEYEREISEN, P., SERON, X. Les troubles de la communication gestuelle //La Recherche. Nr. 152, 1984 [=Feyereisen et alii, 1984].

GULLBER, M. Gesture as a Communication Strategy in Second Language Discourse. Lund University Press, 1998 [=Gullber, 1998].

HARTLEY, M. Limbajul trupului la serviciu. Iasi: Editura Polirom, 2005 [=Hartley, 2005].

LAZARESCU, M. OGODESCU, D. Îndreptar de psihiatrie. Timisoara: Editura Helicon, 1995 [=Lazarescu, 1995].

PEASE, A. Limbajul trupului. Bucuresti: Editura Polimark, 1993 [=Pease, 1993].

TURCHET, Ph. Sinergologia. De la limbajul trupului la arta de a citi gândurile celuilalt. Iasi: Editura Polirom, 2005 [= Turchet, 2005].